Aproape 10 ani au trecut de când am venit la București din Fieni și am descoperit ce înseamnă să poți pleca oricând spre locuri care te cheamă. Pe Google Maps, explorând din Vâlcea spre Sibiu, apoi prin Brașov, Covasna și Harghita, am ajuns prima oară virtual la Covacipeter (sau Kovács Péter 😄) – pasul unde se află izvorul Oltului. Atunci visam și la o locație din Păltiniș (unde azi o noapte la un resort spa costă cam 300 de euro), la un resort din Vâlcea sau la o cazare din Criț.

Acum, în 2026, iată ce îmi doresc să realizez:

Invățarea pentru permis

Dacă mă înscriu anul ăsta la școala de șoferi? Poate că nu imediat. Dar dacă am început deja să învăț – citesc, urmăresc teste online și le rezolv? Da, 100%! La 37 de ani îmi doresc să am permis de conducere. Pe vremea când eram la liceu (28 de fete și doar 2 băieți în clasă), nu era mare entuziasm pentru școala de șoferi. În alte clase se înscriau doar ca să nu se facă de râs. Se zice că „toți oamenii au permis” – indiferent de studii sau inteligență. Și chiar e așa: cunosc mulți care n-au terminat 12 clase, dar au permis. Asta îmi dă speranță. În plus, online văd că picatul o dată nu e capăt de lume. Nici de două, trei, patru ori. Am citit povești cu permis luat abia la a cincea încercare. Cunosc instructori – unii de când eram mică, alții din vedere sau din auzite ca fiind cei mai buni. Instructorul ideal e diferit pentru fiecare, dar important e să te simți în siguranță și înțeles. De la 35 de ani am realizat cât de mult îți schimbă viața permisul + mașina. Câte dorințe mi-aș îndeplini! Aș putea pleca oricând, la orice oră, spre locurile care mă cheamă. Am avut alături o persoană cu mașină și am fost uimită cât de util e.

Continuarea cu limba franceză

Am început să introduc franceza în rutina mea de anul trecut, iar în 2026 vreau să continui serios. Mereu mi s-a părut o limbă grea, care cere pasiune, talent… Dar cred că nevoia te învață cel mai bine. Cunosc oameni cu puține clase care au plecat în anii ’90-2000 în Israel, Italia, Spania, Franța etc. Au învățat limba la fața locului, uneori doar cu câteva cuvinte la început. Eu voi învăța de acasă, din România. Zilnic ascult podcasturi, explicații de gramatică, scriu propoziții simple. Îmi propun să ajung și la ore 1:1 cu profesori nativi. Poate nu voi avea neapărată nevoie de franceză, dar dacă apare oportunitatea – vreau să fiu pregătită.

Locuri de bifat pe harta Oltului: Covacipeter, Valea Oltului, Drăgășani sau Islaz

Toate au legătură cu Valea Oltului – locul meu favorit din România. În copilărie auzeam că e frumos. În 2013 am trecut prima oară pe acolo (șofer pe cursa Târgoviște–Sibiu, păr alb, ochelari cu lentile galbene-galbene; când a căzut semnalul radio, a pus casetă cu muzică populară și era cât pe ce să danseze în scaun 😄). Din 2013 am ajuns în Sibiu pe Valea Oltului și m-am îndrăgostit. Oltul are loc special în sufletul meu încă din grădiniță – legenda cu cei doi frați, Olt și Mureș, fiii de împărat. Drăgășani l-am bifat o singură dată, ultimul weekend din iunie 2018. Am vrut să ajung acolo încă din 2011 – nu pentru oraș, ci pentru Olt, peisaj și viță-de-vie. Am cheltuit jumătate de salariu, dar azi îmi amintesc doar bucuria, nu banii. Am făcut ~1500 de poze: în parc, la cazare, întinsă pe jos, pe prispă, în oraș, la podgorii, la Casa Părăsită, răsărit, apus… Covacipeter (Pasul Covacipeter / Trecătoarea Oltului) din Harghita – acolo e izvorul Oltului. Merită atâția km și benzină doar pentru câteva poze și o oră petrecută acolo? Probabil nu pentru alții. Pentru mine – da, vreau să ajung. Și aproape de granița cu Bulgaria, în Teleorman, lângă Islaz – acolo se varsă Oltul în Dunăre.

Sibiu – primăvara, și FITS în iunie

Din 2013 revin aproape anual (cu excepția 2020, 2023, 2024). Am venit cu mama, cu prieteni, cu rude. Singurul anotimp lipsă: primăvara. Sper să-l bifez anul ăsta. Dar cea mai mare dorința este să ajung în iunie, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). L-am descoperit anul trecut și am rămas impresionată – de la africanii pe picioroange din Piața Mare la doamna clovn din Spania din Piața Habermann. Indiferent de luna sau ziua când voi ajunge neapărat voi merge în Piața Cibin – chiar dacă nu cumpăr niciodată nimic. La Gogosh – despre care sper să scriu și o postare la un moment dat. La Supermamma pentru shaorma și pe strada pe care am locuit chiar dacă camera respectivă a fost demolată.

Fotbalul – pe teren și în scris

Cel mai așteptat meci: din campionatul județean Prahova, probabil în iunie. Nu știu echipele sau terenul exact, dar voi afla din timp. Mi-ar plăcea pe stadionul din Poiana Câmpina (ușor accesibil și… când scrie numele tău în tribună parcă-i altceva + alte motive😄). Totuși stadionul este unul privat și nu știu dacă e omologat pentru seniori. Așadar indiferent care vor fi echipele ce vor juca în acea zi, terenul nu va fi în Poiana Câmpina. Pe de alta parte, în ceea ce privește fotbalul, îmi doresc: să cunosc mai mulți oameni pasionați, să-i revăd pe cei deja știuți și să fac un pas înainte în scrisul despre sport/fotbal.

Blogul – săptămânal un articol

Vreau să scriu constant – despre oameni, experiențe, locuri noi sau redescoperite, pasiuni. Despre cum am cunoscut o prietenă pe care am văzut-o de doar 5 ori în viață, dar care e mereu ACOLO: îmi citește articolele, apreciază pozele. La un moment dat chiar mi-a trimis poze din destinația ei de vacanță spunându-mi că datorită mie a descoperit un loc minunat. E genul de om ca mine. Te știe, nu te știe, te vede zilnic sau doar de 5 ori în viață, asta e. Te invită să rămâi peste noapte acasă la familia ei. 🙂 Și eu aș face la fel dacă aș avea posibilitatea.

Tu ce îți propui pentru 2026?