Pentru ca Saptamana Luminata (adica cea dinaintea Saptamanii Mari) am petrecut-o foarte intunecat, am facut o lista. Cu ce fac prea mult, cu ce fac prea putin. Ce ma bucura si ce imi provoaca stari de anxietate. Si am spus: GATA! Era Martea Marea, cu 20 de minute inainte de a intra in concediu.
Iar in restul zilelor am fost 90% din timp fericita. Lucru care nu s-a mai intamplat demult.
Despre prima zi de Paste, duminica, nu pot spune mare lucru. Am mancat, apoi am oscilat intre a lua trenul spre nord, pe directia Fieni-Pietrosita. Sau spre sud. Fieni-Doicesti, sau Fieni-Aninoasa, sau Fieni-Targoviste. Am vazut ambele trenuri cum se opresc si cum pleaca mai departe. Doar eu am ramas in gara. Am mers acasa, am luat o pastila, pantalonii scurti, un maieu, rolele si am plecat in plimbarea mea de „intre 8 si 10 km”.
La ora 20.30 am adormit iar cand m-am trezit era luni, a doua zi de Paste 🙂
Luni, Pastele, ziua 2
Luni ma asteptam sa ma intalnesc cu o persoana. Desi nu toata lumea ma vede visatoare si romantica, eu sunt foarte. Ambele. Pe de alta parte, imi propusesem sa merg la Sanatoriul TBC de la Moroieni. Nu ca as avea astfel de probleme, doamne fereste.
Am vrut sa demonstrez ca inca pot. Ca merit. Ca sunt eu.
In ultimii ani am vrut sa merg de zeci de ori la Tuzla. De zeci de ori in Parcul National Cozia, la Islaz, la Bolboci sau in alte locuri in care, nu am putut. Ba pentru ca nu cunosteam drumul, ba pentru ca nu avem cu ce mijloc de transport sa merg.
La Tuzla n-am ajuns pentru ca cica trebuie sa mergi nu stiu cati km (nu multi ce-i drept) pe camp. Camp unde intalnesti, in drumul tau si caini.
In Parcul National Cozia la cabana cu acelasi nume n-am ajuns pentru ca orientarea mea in general si pe munte in special este 0! Cand mai vezi si placuta cu traseu de 6h30 iti dai seama ca sansele de reusita nu sunt foarte mari.
La Islaz cica-ti trebuie masina sau macar bicicleta ca sa vezi locul unde Oltul se varsa-n Dunare iar la Bolboci…in principiu as putea merge. Daca as avea mijloc de transport. Altfel…”din drum” pana la lac sunt 35 de km. Si nu ca am o problema cu mersul pe jos. Dar cand mers pe jos inseamna 35 de km…pare dificil.
Revenind la Sanatoriul Moroieni, desi se anunta zi ploioasa, la 12.30 atunci cand autobuzul Targoviste-Brasov trebuia sa treaca prin orasul meu, asteptam cu un energizant in statie. Si am asteptat cateva minute pana cand am remarcat o doamna in varsta, de etnie rroma care tocmai venise la randu-i sa astepte masina spre casa.
Am intrat in vorba si astfel am aflat ca la aceasta ora trebuiau sa fie 2 autobuze de fapt. Dar, credea dansa, nu o sa vina niciunul. M-a intrebat unde merg iar spunandu-i ca la Sanatoriu a adaugat:
– Dar e departe rau!
– Eh, n-are nimic.
– Uite, tot fac cu mana la masini si nu ma ia si pe mine nimeni. Vrei sa faci tu? Daca te vad soferii pe tine opresc sigur!
Ce sa zic? Au fost zile din viata mea in care chiar am mers foarte mult pe jos. Dar sa fac cu mana masinilor sau sa ma urc in masini necunoscute, aproape niciodata. (Exceptie prin clasa a X-a cand am urcat intr-o basculanta care cara pietris. Dar asta-i alta poveste) I-am zis doamnei ca aaaa eu nu merg cu masina „de ocazie” si-atunci m-a rugat sa fac cu mana ca sa opreasca o masina si sa aiba dumneaei cu ce merge acasa. (Nici macar nu stiam cum se face cu mana. 🙂 in fine)
Ca sa termin cumva discutia (desi nu era una neplacuta) i-am spus ca o sa fie masina care se intoarce de la Bucuresti, in jurul orei 14. Ca eu ma duc acasa dar revin mai tarziu. Si am plecat.
Tot drumul insa am regretat ca nu am facut cu mana. Poate pe doamna o asteptau nepotii, stranepotii. Poate ii era foame, poate ii era sete. Poate era obosita. Ce ma costa sa fac o fapta buna de Paste? M-am dus acasa cu gandul ca atunci cand voi reveni in statie, daca o mai gasesc acolo, sa incerc sa opresc o masina.
30 de minute mai tarziu, intr-adevar, era tot acolo. S-a bucurat sa ma revada, iar cand i-am spus, haideti ca va gasesc eu o masina, cu atat mai mult s-a bucurat.
Nu stiu de ce uneori ma sensibilizez atat de mult. De ce uneori ma gandesc ca binele facut se va intoarce intr-un fel sau altul la mine. La fel si raul. „Bine faci, bine gasesti; rau faci, rau gasesti” sau „Se intoarce roata” sau „Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face” – or avea ele un sens de sunt aparute de sute de ani in popor dar nu stiu daca e chiar asa cum se spune. In fine.
Si imediat dupa ce am facut cu mana primei masini, din departare se zarea autobuzul.
De unde avea sa ne lase acesta, doamna avea de mers inca 2 km. Iar eu vreo 8. Am avut grija sa ma interesez la cat am autobuz de intoarcere spre casa.
– La 17.45 sau ultima masina de Brasov – am aflat.
– Si ultima masina de Brasov la cat ar fi? La 19? 19.30?
– Ultima masina de Brasov este la … cat o ajunge, mi-a raspuns soferul tafnos.
– Da, imi dau seama, e sfarsit de mini vacanta, ar putea sa fie foarte aglomerat pe Valea Prahovei.
Am coborat in Moroieni. Doamna de etnie rroma abia a coborat cu cele 3 plase mari. Mi-a multumit pentru ca am incercat sa o ajut – atat sa isi gaseasca masina dar mai ales pentru ca…:
– Stiti ca merg la Sanatoriu iar dumneavoastra mai aveti de mers suficient pana acasa. Haideti sa va ajut. Macar o plasa as putea sa o duc pana unde locuiti. Poate chiar 2.
S-a emotionat foarte tare. Mi-a spus insa ca sunt foarte grele toate 3. Ca imi ureaza sanatate, sarbatori fericite in continuare dar ca va astepta o masina care sa o duca acasa. Si am plecat.
Drumul
Cred ca drumul a fost greu de parcurs pentru ca mi-am dorit sa ma intorc in timp util. Am mers repede si nu m-am oprit sa beau apa. Dupa ce am coborat din autobuz am mers 2 km pe un drum fara case insa drum national – cel care leaga Targoviste de Sinaia.
Am mers un alt km prin Glod, satul in care s-au filmat si scene din Borat acum 10-15 ani, sat format din gospodarii ale oamenilor de etnie rroma. Am auzit si cateva „Fata, baiatul asta te iubeste” sau „Fata ce faci”.
Cand am lasat la o parte drumul principal si m-am luat dupa indicatorul cu „Sanatoriu” 7 km, Pestera Ialomitei 36 km, 3 batrane care stateau la poarta au susotit cam tare „Fata asta e bucuresteanca”.
– Und’ te duci domnisoara draga?
– Saru’ mana, pana la Sanatoriu, le-am spus zambind.
– Pai cum te duci? Pe jos? Fara masina? Pai n-ai, maica, cum s-ajungi. E drumul lung si greu!
– Ma descurc eu! le-am spus. Desi nu mai eram atat de sigura ca-i o idee buna sa fac atata drum.
Strada asfaltata. Case. Muzica ce se-auzea in curti si pe strada. Si un drum in panta de simteam ca-mi dau duhul pe acolo. Dar am continuat. Ce se putea intampla? In cel mai rau caz aveam sa realizez ca nu imi ramane suficient timp de intors pana la 5.45. Si atunci trebuia sa fac alte calcule. Ori nu ajungeam la destinatie si ma intorceam la un moment dat, ori mergeam pana la capat iar la intoarcere asteptam pana la 7.30, 8, 9 sau cand se intorcea autobuzul de Brasov.
Dupa cateva zeci de case insa…gata. Ultima casa si-a facut aparitia si de acolo 5.5 km aveam sa ii parcurg pe un drum…fara case. Intai am vazut o parte buna in asta. Apoi mi-am dat seama ca-s parti proaste. 2.
Prima se numeste: Animale. A doua se numeste: masini/oameni. Mergeam, simteam soarele cum imi incalzeste pielea, zambeam dar nu puteam sa nu ma gandesc, din cand in cand: Ce e mai rau? Sa apara un caine/urs/lup? Sau sa apara o masina si sa opreasca in dreptul meu?
Masini au trecut. Cam 1 la 15 minute. Animale n-am vazut. Drumul este asfaltat – pe alocuri arhipeticit. Poti sa il parcurgi cu orice model sau marca de masina. Nu va ganditi insa ca mergeti ca pe autostrada. 20 km/h cred ca este viteza maxima pentru a putea parcurge drumul. Iar peisajele, cel putin cele pana la Sanatoriul Moroieni nu sunt spectaculoase. Nu-s anoste dar nici nu-i vreun lucru wow. Pentru ca am fost insa in urma cu 25 de ani pe acel drum cu un ARO construit la inceputul anilor ’40 pot spune ca mai sus peisajul este mult mai frumos.
Google Maps imi aratase, la inceputul calatoriei din sat ca as parcurge drumul in aproape 2 ore. L-am parcurs intr-o ora si 20 de minute.
***
Am fost fericita. Am fost libera. Am mers in ritmul meu. Am avut micile mele temeri si zambetele largi. Apoi am ajuns.
2 cladiri de 2-3 etaje cel mai probabil nelocuite – acolo stateau „pe vremuri” angajatii Sanatoriului.
1 caine mare, frumos, manca dintr-o gramada de boabe
3 caini mai sus, caini maricei care stateau de o parte si de alta a drumului
Alti 2 caini se odihneau la umbra pomilor.
Primul gand a fost sa trec printre ei. Apoi m-am gandit ca poate … si ei vor sa treaca pe langa mine. Mai exact sa alerge pe langa mine. DUPA MINE! Si dintre un om obosit dupa km de mers si un caine mare odihnit nu cred ca aveam sanse sa alerg mai repede decat el 🙂 Sau ei. 6 (in caz ca voiau toti sa faca putina miscare 🙂 )
M-am apropiat cat am putut, am facut 3 poze cladirii centrale care adaposteste Sanatoriul si m-am intors.
Intoarcerea mi-a luat mai putin de o ora. Pe portiunile de drum care erau in panta o luam la fuga … 🙂 Stiam ca nu am de ce sa ma mai grabesc pentru ca aveam sa ajung in timp util in sat dar mi-a placut sa alerg. Am baut si sticla de apa pe care o luasem de acasa.
Apoi au inceput casele. Am aflat din nou de la tineri ca-s frumoasa iar niste copii m-au invitat in curtea lor sa dansam pe un dans specific etniei.
Cele 3 batrane care stateau pe banca, la poarta, in locul in care drumul se bifurca si care mi-au spus ca e drum greu pana la Sanatoriu erau tot acolo. M-au recunoscut si-au intrebat cum de m-am intors atat de repede. Le-am spus ca-mi place sa merg mult pe jos. Am antrenament.
In sat, lumea petrecea si mai mult decat in urma cu 3 ore. Gratare, muzica, fum, chiuieli. Iar pe undeva prin mijocul satului, pe un scaun, la umbra statea batrana pentru care voiam sa fac cu mana in speranta ca va opri o masina, batrana pe care dorisem sa o ajut cu plasele. Ne-am bucurat sa ne revedem – desi in acea zi ne vazusem pentru prima si ultima oara. M-a felicitat pentru curajul meu, mi-a urat din nou sarbatori fericite, sanatate si sa am parte in viata de tot ce e mai bun, sa fiu fericita si iubita. I-am urat si eu cateva din lucrurile respective si mi-am vazut de drum.
Aproape acasa
Casele s-au terminat iar. In urmatoarea localitate, de la un gard, cineva ma striga. M-am comportat cum am crezut de cuviinta. (Desi femeile nu se poarta asa). Apoi am descoperit ca persoana care m-a strigat ma cunostea. Ceea ce m-a deranjat si mai mult. Dar pana am adormit mi-a trecut. 🙂
***
La mai putin de 5 minute dupa ce am ajuns in statie a sosit si autobuzul. La 5.30 si nu la 5.45 asa cum aflasem din partea reprezentantilor firmei de transport.
Intrarea in satul Glod Inca 7 km. Sau 21. Depinde unde vrei sa ajungi
L-am vazut si m-am gandit ca pot trece fara probleme pe langa el. Era ocupat Apoi i-am vazut pe ei. Poate data viitoare am curaj sa trec printre caini
Sanatoriul se afla la altitudinea de 950 m, capacitatea este de 605 bolnavi iar fiecare salon are balcon.
Longinus
Vezi că „săptămâna luminată” vine imediat după „săptămâna mare”. Nu este nicidecum cea „dinaintea”…