După ce am scris o postare kilometrică pe care n-am mai publicat-o, spre sfârșit am scris și că de curând am fost întrebată unde mă văd în următorii ani.

Am răspuns cu o întrebare. Unde mă văd peste un an, sau…? Cum necum nu am răspuns în final întrebării.

Tu unde te vezi în următorii ani cred că este cea mai cunoscută și des folosită întrebare în cadrul unui interviu de angajare. Dacă dai răspunsul corect la această întrebare poți considera că ai trecut cu bine peste interviu. Dar care este răspunsul corect? Măcar există un răspuns corect? Poate…mă văd alături de familie și reușind să am un echilibru între familie și job? Sau îmi doresc să evoluez în această companie?

Până la urmă aceasta este o întrebare și tu poți spune ce crezi că este…corect. Poate tu știi că vei sta la compania respectivă 1 an cât să capeți experiență și apoi oricum te duci altundeva. Dar răspunzi: Mă văd pornind de jos și urcând treaptă cu treaptă în cadrul acestei companii iar peste 10 ani mă văd în funcția X.

Așa că, după ce m-am gândit mai bine, o să scriu aici unde mă văd peste un număr de ani. Nu mă văd alături de un EL perfect, în vacanțe exotice pe insule încă nedescoperite (știu că nu există insule nedescoperite, era o exagerare), având copii (fată, blondă, pe care să o cheme Emma și care să învețe matematică de la un…prieten de-al meu) și pisici ori câini, lenevind, având parte de cel mai mare câștig din istoria Loteriei Române.

Mă văd, în primul rând, muncind. Făcând ceva ce îmi place. Care îmi place atât de mult încât să lucrez și sâmbăta, uneori și duminica dacă este nevoie. Să îmi verific emailul în ziua de Crăciun și în prima zi a noului an. Nu știu dacă o să fie o persoană de sex opus lângă mine, nu știu dacă o să fie un copil (aș spune că sigur nu o să fie un copil dar cel mai deștept profesor din facultate mi-a spus că într-un singur an toată viața mi se poate schimba, așa că nu o să spun că nu va exista un copil) dar o să fie un job.

Nu mă văd având propria-mi afacere deși în familia mea, fiecare generație a avut, într-un fel sau altul propria-i afacere. Profesoara mea de Geografia Populației, cea mai exigentă dintre toți profesorii mi-a spus că sunt deșteaptă și aș putea avea cu ușurință propria-mi afacere. Nu sunt de acord deși am încredere în dumneaei.

Răspunsul de mai sus cred că nu este unul bun în nicio situație. Chiar și la un interviu dacă merg și le spun celor de-acolo că mă văd muncind de Crăciun și Revelion ar considera că nu-s potrivită pe motiv că omul mai minte dar nici chiar așa ca mine, cu nerușinare 🙂

Și poate uneori muncești degeaba dacă nu ai cu cine să împarți bucuria muncii tale, rezultatele și…de ce nu, salariul 🙂 Dar cred că mă descurc eu cumva 🙂

P.S. Da, am avut și momente în care peste câțiva ani m-am văzut undeva anume.

M-am văzut lucrând în agenția Eximtur de pe Bălcescu din centrul Sibiului.

M-am văzut lucrând în aeroport.

M-am văzut lucrând în marketing politic.

M-am văzut lucrând în biroul de promovare turistică a unui județ. Nu al oricărui județ – sunt vreo 5-6 🙂