Ce sa fac eu weekendul acesta? Mi-am pus de 100 de ori întrebarea. Ultima oara, atunci cand am parasit biroul spre a pleca. SPRE GARA sau spre AFI Controceni. Un puf de papadie parca-si face intentionat drum spre mine astfel incat sa il prind. Este o superstitie/traditie cu astfel de puf. Il prinzi, scuipi de 3 ori pe el gandindu-te la dorinta si il bagi in san.

Faptul ca puful de papadie venea spre mine a fost un semn de a ma tine de promisiunea facuta pe 29 februarie. Aceea de a veni la Fieni pentru o poza anume. Despre poza va rog sa mergeti spre sfarsitul articolului.

Planuri DE BUCURESTI

Pentru o saptamana mi-am facut abonament la STB – Sistemul de Transport Bucuresti sau ce-o insemna acel S. Mai exact, pentru 30 de lei, timp de o saptamana pot folosi orice mijloc de transport cu exceptia metroului. Nu numai in Bucuresti ci chiar si liniile care fac legatura cu localitatile judetului Ilfov. Nelimitat!

Asa ca ma gandeam sa merg dupa cum urmeaza.

In AFI COTROCENI. Astazi s-a deschis primul magazin AVON. Am fost 1 an jumatate reprezentant AVON si literalmente imi picau banii din cer. De fapt ar fi putut. Lucram intr-un callcenter si aveam 60 de colegi. Oamenii cumparau fara ca macar sa insist. Mai mult, le dadeam sfaturi: Esti sigura ca vrei rujul in nuanta asta? Nu cred ca ti-ar placea! Sau: Parfumul acesta nu e persistent. Mai bine nu iti mai iei. In principiu castigam lunar cam 25% din valoarea salariului meu de baza. Ceea ce era misto. Dar erau si persoane care uitau sa imi plateasca si plus pe plus, minus pe minus, nu castigam cine stie ce. Dar AVON m-a transformat dintr-o persoana mereu in coltul ei dar prietena cu 2-3 colegi, in persoana pe care o stia tot etajul. Eram FATA DE AVON. Si AVON chiar are produse bune. Are si produse care poate nu imi plac mie. Sau altora. Dar creioanele, rujurile, gelurile de dus – acestea sunt primele care imi vin in minte, sunt foarte misto si convenabile ca pret.

Ce as mai fi făcut în weekend? As fi mers la Obor. Drumul de acasa pana acolo depaseste o ora pe sens. Dar nimic nu se compara cu Piata Obor. Cu micii de la Obor. Cu producatorii si comerciantii. Cu pozele pe care le poti face. Cu lumea multa. Cu gogosile de la Obor. Sunt weekenduri cand nu cumpar nimic cu exceptia unei gogosi la 3 lei. Dar pentru gogoasa aia eu pierd 2 ore din viata. Nu conteaza.

As fi mers la Târgul de Vechituri. Fie ca vorbim de Valea Cascadelor. 1h30 imi ia drumul pana acolo. Sau de Targul Vitan – 20 de minute. Platesc bilet de intrare. Si de acolo chiar nu cumpar nimic. Nici macar un mic sau o gogoala.

La Băneasa. Este un mall la care merg rar. De 2 ori pe an. Dar e … pe bogatie. Si nu, nu mananc unde e prajitura 40 de lei. Mananc la Ikea. 🙂 Pentru ca si Ikea imi place mult. Si e la un pas distanta.

La BIAS. BIAS este cel mai mare show aviatic. Iar aparatul meu foto cu obiectivul de 50-200 mm e foarte mișto.

Dacă mi-era dor de meciuri aveam de asemenea opțiuni. Liga2 la Clinceni (data trecuta în loc de autobuz spre Clinceni, am luat spre Măgurele adică fix in direcția opusa a aceleiasi linii de autobuz). As fi avut și Liga3 – cu 2 terenuri situate la o distanta de 15 minute de blocul în care stau, fie ca vorbim despre meciul Progresului, Intrarea Vrabiei cu arbitraj din Vâlcea, fie ca vorbim de meciul din deplasare al Moreniului – arbitrat de 3 domnișoare sau doamne. Pe stadionul Romprim.

As mai fi urmărit pe laptop Dexter. Care a devenit o mica obsesie. Îmi place mult serialul asta.

As mai fi urmărit vreun curs pe Udemy. Ca nu degeaba dau 100 lei/luna. Oricum suma mi se pare mica pt câte poți invata.

As mai fi pus și la spălat lucruri.

Deci, în principiu aveam weekendul mai mult decat încărcat. Ah și o vizita pe la Parcul Văcărești.

DAAAAAAR

FIENI si povestea cu superstitii si traditii

Fiecare dintre noi crede mai mult sau mai puțin în superstiții. În „zile încărcate de energie”, în semne, in ce visam, în dorinte și alte nebunii. Ai visat un câine (cu sensul de dulău)? Nu înseamnă că o să castige Dinamo. Inseamna dușmani.

Exista superstiții recunoscute la scara mondiala: pisica neagra, numărul 13 și nu mai știu care. Și exista superstiții asa, mai locale. Fiecare tara cu superstiția ei. Cu obiceiul ei.

Acum mulți ani, am văzut filmul Leap Year. O comedie romantica. În același an am văzut de mai multe ori filmul. Și l-am mai văzut și în alți ani. În primele 10 minute ale filmului, „autorul” ne spune ca în Irlanda exista o tradiție. Exista o singura zi în care e de bun augur ca o femeie sa își ceara partenerul în căsătorie. Și nu, nu e vorba de singura zi pe an. E vorba de o singura zi la 4 ani. E…29 FEBRUARIE. și plecând de la aceasta idee, personajul principal zboară din America spre Irlanda ca să își ceara iubitul în căsătorie – Leap Year însemnând An Bisect.

App de zilele deosebite energetic, anul acesta a fost o adevărată tevatura cu 08.08. Rețele de socializare au fost invadate de oameni care spuneau cum sa manifestam abundenta (un lucru în care, personal nu cred). Cum sa scrii pe o foita frumos mirositoare ce ai in prezent și ce vrei sa ai. Dar si ceea ce vrei sa ai, tot la timpul prezent nu alt timp. Sa aprinzi lumânări, sa citești de nu știu câte ori ce ai scris pe foaie și fel de fel. Mi-am zis: prostii. Ziua trecea ușor ușor.

Și apoi, chiar înainte de culcare, am găsit un set de storyuri pe instagramul unei domnișoare. O persoana foarte ok, inteligenta, realizata. Povestea cum își face și ea foaia aceasta cu dorințele. Pentru ca 08.08 e zi importanta, 8 inversat fiind semnul infinitului (da, da, știu. Pentru mine, 8-ul de pe lănțișorul de la gat reprezinta atât Ziua mea de naștere cât și dragostea infinita a persoanei care mi l-a oferit) Și spune domnisoara ca lucra intr-un depozit unde facea și acte, sorta și corespondenta, făcea și cafele și era trista și singura. Și apoi a manifestat pentru un bărbat care sa o iubească, respecte, blabla blabla. Și ce sa vezi ca l-a întâlnit pe EL. Care nu numai ca e asa cum a visat. Dar a incurajat-o în dorința ei de a incepe o cariera in social media. Și pentru ea a învățat social media, analytics și foto-video. Și uite-asa la 10.30 am sărit din pat și am scris și eu manifestările mele.

Simbolul FLORII ALBASTRE

La un moment dat, prin clasa a VIII-a, a IX-a, am visat o floare. Nu imi amintesc exact visul. Dar era o floare albastra pe care mi-o doream. În clasa a 10a am văzut o intindere mare de tot de flori albastre. Am fost surprinsa de cât de multe erau. Iar curând am…visat iar … floarea albastra.

Am fost fan Eminescu din școala generala. Citeam studii despre el, despre moartea și viata lui. Imi placea imaginea lui în poza celebra, probabil cea mai cunoscuta poza, de la 19 ani, perioada studiilor de la Viena. Si surprinsă cum, 20 de ani mai târziu era…alt om. Cum sa fii atât de frumos la 19 ani și atât de urat la 39? Eminescu avea în poeziile lui, printre altele, motivul florii albastre. Care, asa cum aveam sa aflu la un curs opțional, predat de profesoara de limba romana, era un motiv împrumutat și preluat de la altcineva. Cineva care trăise cu câțiva zeci de ani în urma, filosoful german Arthur Schopenhauer. Dar motivul florii albastre nu aparuse din neant in gandul sau visul lui Schopenhauer. Ci îl preluase la randu-i de la Novalis, din opera lui Heinrich von Ofterdingen.

Daca nu vedeti rostul acestei parti a postarii e ok. Nici eu nu vad rostul. Dar cand ma simt cam parasita de creier, materie cenusie, neuroni sau stiu eu ce, obisnuiesc sa mai bag cate-un lucru de-asta care sa ma faca sa PAR desteapta.

Și am cautat cartea ceva timp. Când am găsit-o, în clasa a X-a, am fost incantata. Dar nu am citit-o niciodata complet. Nici nu mai știu cum și despre ce era. Dacă nu bat câmpii, un frumos domn a plecat în căutarea florii albastre care i-a apărut în vis. Iar cartea începea cu o poezie. Probabil ca m-a marcat atât de mult povestea cu floarea albastra a lui Eminescu sau Novalis încât cel de-al doilea vis era cu drumul pe care îl parcurgeam spre niște prieteni-calugari. Și aproape de chiliile lor, la departare considerabila de mine, pe o stâncă vad o floare albastra lângă o fântână. Este un vis peste care au trecut 20 de ani dar am imaginea la fel de clara ca atunci. Întâmplarea face ca (parca la fel ca im cazul lui Heinrich von Ofterdingen, m-am trezit înainte de a ajunge la ea) Iar când, împreună cu Mihaela, prietena mea am mers pe dealul din zona islazului, am găsit enorm de multe viorele. Mi-am propus ca anul următor sa iau o sapaliga pentru a le replanta în curte. Nu am fost în 20 de ori. Dar in 10 ani tot am fost. Nu le-am mai găsit niciodată.

SIMBOLUL LUI 29 FEBRUARIE

Stiti deja daca ati citit acum 2-3 paragrafe. In Irlanda exista traditia ca in zilele de 29 februarie femeile sa isi ceara partenerii in casatorie (daca e cazul) si e de bun augur. Dar 29 februarie e si ziua de nastere a cuiva.

Chiar dacă în unele superstiții nu cred (cum ar fi pisica neagra), unele lucruri ma fac sa ma gândesc ca, poate au, totuși, o însemnătate mai deosebita. 29 februarie de exemplu. Domnul doctor Diaconescu. Nu stiu daca mai profesează la Spitalul din Pucioasa. Dar a fost preferatul meu. La 11 ani a fost nevoie sa ma operez de apendicita. Sa vedeți ce urlam și plângeam. Nu voiam și gata. Nu ma putea obliga nimeni sa ma opereze. Doar nu muream dacă nu ma operam. (Ba da. Se pare ca muream. Pentru ca am fost la un pas sa fac peritonita. De exemplu vecina mea a murit din cauza acestui lucru.)

Și, ca ultima speranța, doar-doar nu ajung la operatie, am zis ca, dacă domnul doctor Diaconescu o sa spună ca am nevoie obligatoriu de operație, atunci…ma mai gândesc și poate sunt de acord. (Nu, nu aveam de ce sa fiu de acord. De fapt, era doar o invenție a mea pentru a putea sa mai merg la dumnealui acasă, lângă Pucioasa, și sa ma joc cu un rățoi super smecher din plus).

Omul a zis ca da, trebuie sa fiu operata. Eu am inceput sa urlu ca nu vreau. Pana când minunatul doctor a spus ca deși nu e tura lui, vine pentru mine în spital doar ca să ma poată opera el. Atunci nu înțelegeam efortul. Mi se părea ca mi se cuvine faptul ca un chirurg cu 30 de ani de experienta sa vina special pt mine pt a ma opera. Acum îl înțeleg și apreciez. Domnul Diaconescu a fost întotdeauna un preferat. Comportamentul, țigările fumate și vocea super sexy (tigarile au facut sa aiba acea voce) l-au transformat in preferat. (Spun despre vocea unul bărbat cu 45 de ani mai mare decât mine ca are voce super sexy? Omg) La un moment dat am întrebat-o pe mama pe cât e născut. Poate zodia îl face sa fie atât de dragut. – Pe 29 februarie dar e declarat pe 1 martie.

Ah, zodia Pești. Ce zodie neplăcută! Totuși dumnealui e atât de plăcut pentru ca e născut pe 29 februarie. Nu oricine se naște 29 februarie!

VISUL si 29 FEBRUARIE

Stiti de ce nu m-am casatorit pana la 36 de ani? In multi ani, de Boboteaza, dormeam cu busuioc sub perna. Asa e superstitia in popor. Sau obiceiul. Femeile nemaritate dorm cu busuiocul si isi viseaza ursitul. Adica omul cu care se casatoresc. Eu in multii ani in care am pus busuioc sub perna n-am visat niciun barbat. Ceea ce inseamna ca n-am… ursit. Urs. In fine cum i-o zice.

O vad pe doamna Diana. Cred ca e cu un an sau 2 mai mica decat mine. Dar nu ii vorbesc la per tu. O vad la stadion. De partea cealalta a gardului. Langa constructia unde se aprindea Flacara Daciadei pe vremea lui Ceausescu atunci cand se organizau concursuri in orasele in care existau fabrici de ciment. O salut si timida o intreb daca as putea sa ii fac o poza. Imi raspunde ca sigur ca da. Si ma bucur ca imi da voie. Exista oameni carora am curajul sa le spun ca as vrea sa le fac poze. Altora nu prea am. Nu stiu in functie de ce unora le propun si altora nu. Cred ca, pe de o parte sunt persoane care nu imi plac. Si nu e cazul sa spun care sunt acelea. Pentru ca se stie. Si sunt persoane care prin felul lor de a fi sunt introvertite. Asa ca decat sa fiu refuzata prefer sa nu zic nimic. Sunt si oameni carora le fac poze … ca pe bulevard.

Dumneaei i-am cerut voie, m-a lasat si…cand sa vreau sa fac poza realizez ca nu am aparatul la mine. Cum sa merg la stadion fara aparat? Offfff!

Cum? E doar un vis. Cand ma trezesc este o zi speciala. De 4 ani nu a mai fost aceasta zi. E…29 februarie. Si imi propun ca, atunci cand va veni la Fieni, sa ii fac poza. Poate am visat cu un motiv. Poate acea zi o voi tine minte, poate in acea zi se va intampla si altceva deosebit.

Am cunoscut-o la Ramnicu Valcea la un meci. Nu stiu cum au jucat baietii din teren. Clar nu cum m-am asteptat. Caci eram sigura ca Selimbar va castiga meciul cu Miercurea Ciuc. (cand colo l-au pierdut cu 3-1) Ma simteam atat de stinghera incat vazand-o, foarte emotionata am intrebat-o daca este doamna D. Mi-a confirmat si am stat impreuna. Apoi unul dintre copii a intrebat-o eu cu care dintre echipe tine. Cu cei in galben sau cu cei in rosu? Eu tin cu tati, raspunde dumneaei. Si m-am topit. Pentru ca nu e o declaratie facuta unui om. Nu e o declaratie indelung gandita. E ceva spus pe moment iar astfel de lucruri nu vin din creier ci din inima. Mi-a placut foarte mult declaratia, raspunsul. Si e si frumoasa. Persoana.

Asa ca, daca pe 29 februarie am luat decizia sa fac o poza cu prima ocazie, cine sunt eu sa ma sucesc si razgandesc?

Mirabela

Pe Mirabela am cunoscut-o de curand. In mai. La Aninoasa. Habar n-am daca stia cum arat. Habar n-am daca auzise de mine. (imi place sa ma laud si sa ma dau mare spunand ca normal ca ma cunoaste. Toata lumea ma cunoaste pe mine. Pe mine si pe Simina Elena de pe grup 🙂 )

Fata a fost draguta. Are 20 de ani. Eu sunt o baba de 36. Daca m-o fi vazut cu aparat foto poate a crezut ca sunt cineva important. Dar nu asta mi-a placut la ea. Am plecat spre Targoviste cu aceeasi masina. E mai matura decat mine chiar daca are jumatate din varsta mea. Isi doreste sa fie din ce in ce mai buna. Din ce in ce mai corecta. Are o atitudine de vis. A avut o discutie in masina care m-a impresionat tocmai pentru ca se vede ca isi doreste sa exceleze in acest domeniu. Si ii urez succes. Sa ajunga cat mai sus.

Bine a si insistat sa ii insotesc la urmatorul meci. Din pacate nu am avut cum dar inca ma gandesc la acele 10 minute petrecute pe bancheta din spate a masinii.

ALEX

Nu. Nu il confund pe Alex cu domnul Marian. Stiu ca sunt frati. Dar este vorba despre alt Alex. Cand il vad pe Alex parca il vad pe verisorul meu de la Campina. Alex este un copil de…16 sau 17 ani. E un copil foarte bun. Adica are un suflet mare. E foarte prietenos si are o sora simpatica foc. Mai da si nu stiu cate goluri. Si „pe vremea mea” jucau copiii fotbal. Aveam colegi in clasa care faceau acest lucru. Erau baieti in liceu. Dar TOTI erau asa cu nasul pe sus! Aveau un tupeu! Vorbeau urat, jigneau si injurau. Nu stiu daca la stadion, ca acolo nu mergeam.

Alex e un copil atat de cuminte si respectuos! Bravo lui si felicitari parintilor.

In loc de incheiere…

Uneori, sunt acel gen de om greu de multumit. Care cauta nod in papura si acul in carul cu fan. Si mereu le gasesc. Si pe nod si pe ac. Un meci, cam ca cel care se joaca astazi a facut sa realizez ca orice inceput are si un sfarsit. Si ca poate ar trebui sa caut un alt hobby. Nu am gasit acel alt hobby. Dar. am inceput sa il dezvolt pe cel pe care il am prin…investitia in mine. Ulterior poate mai investesc si in aparatura 🙂