In urmă cu 2-3 seri povestind cu cineva pe Facebook inclusiv despre formația Coldplay, mi-am reamintit de Yellow. Și de ultima seară în care am ascultat acea melodie. Dar și de postarea scrisă într-un tren în care era frig. Trenul de pe ruta Târgoviște-București.

Postarea a fost scrisă la mijlocul lui decembrie 2022 și a fost cam așa…

Când am plecat ploua. Aceeași vreme ca în jumătate de zi. Doar ca acum era mai frig și ploua mai tare. Când a insistat sa ma ducă cu mașina pana la gara am spus nu. Prima oara. A doua oara. A treia oara.

Apoi am spus:

– Oricum trenul pleacă intr-o ora. Și decât să mă duci tu cu mașina la gară iar apoi să stau 50 de minute sa aștept trenul, mai bine ma duc pe jos. Îmi place sa fac asta. Sa merg prin ploaie, sa ascult muzica la căști și sa ma gândesc. Îmi plac Luna și stelele. Crede-ma, sunt bine.

Mi-am luat geaca pe mine, rucsacul, cadoul și am plecat.

– Nu ai umbrela?

– Nu. Dar nu e nevoie.

– Cum nu? Dar afara ploua. Uite umbrela mea, mi-o returnezi tu data viitoare.

– E ok. Mulțumesc. Ma descurc.

De fapt, știam ca nu va exista o „data viitoare „

Când am iesit pe usa de la intrarea în bloc, am început sa plâng. Nu știam de ce. Nu aveam vreun motiv. Doar descoperisem ca sunt altfel decât fusesem pana atunci. Îmi plăcea mai mult de mine. Și ma bucuram ca am luat decizia de a pleca pe jos.

M-am uitat la stele și am ascultat Yellow. Pana la gara. 45 de minute. Pe repeat.

Trenul frumos. Era „Sageata”, asa cum le spuneam noi trenurilor acestora când au venit pentru prima oara pe ruta noastră, ruta de Pietrosita. Dar a fost atât de frig! Geamurile erau aburite, apa se prelingea și era multa lume în tren. Dacă vorbeai, vedeai aburii.

La următoarele stații s-au urcat și 3 doamne de etnie rroma. Mai plinuțe.

Și oriunde voiau sa se așeze, oamenii nu voiau sa le aiba in preajma.

– Hai, hai, du-te mai încolo, zicea fiecare.

– Luați loc aici, le-am spus eu, nu aștept pe nimeni. Numai puțin sa urc bagajul sus, ca sa aveți loc.

Au fost bucuroase ca au găsit un loc pe care sa îl ocupe. Și, m-am bucurat și eu ca nu mai eram singura.

Vizita

Nu m-aș fi așteptat vreodată să fac acea vizită. Dar ajunsesem la destinație în jurul orei 15. Și toată după-amiaza, am avut plăcerea să descopăr că totul este DESPRE MINE. Despre povestea mea, despre cine sunt, despre talentul meu la scris, despre oamenii pe care ii admir, despre ce îmi place, despre fotbal.

Ecranul era 4K. Nu pentru ca ma pricep la K-uri ci pentru ca mi se povestise despre el. Despre ecran, da.

Era muzica de pe YouTube, un playlist cu muzica electro, tehno, de club, remixuri sau cum se zice iar imaginile din playlist de undeva din Italia sau poate Croația. Niste culori și o calitate…4K

– Ție ce muzica îți place?

– Sia, albumul de Crăciun!

Și asa a apărut imaginea balerinei Maddie Ziegler (cea care are colaborarea cu Sia pentru atâtea concerte și videoclipuri), creata, cu jumătate din par rosu aprins și jumătate verde.

– Da, gata. Acum putem asculta Coldplay? Am intrebat

– Sigur!

Și am povestit mai departe de-ale mele în principal. Persoana cealaltă era una dintre cele mai amuzante persoane cunoscute și în același timp una dintre persoanele care rad cel mai mult. Când o văzusem pentru prima oara as fi putut jura ca nu este asa.

La un moment dat a urmat un gest frumos. Dar strain si necunoscut pentru mine.

– Ah, nu, nu – am zis eu.

Dar exact atunci a început melodia Yellow. Și asta a schimbat totul.

Yellow

Am descoperit melodia în urma cu mulți ani. E melodia pe care am ascultat-o ore in sir, zile în sir și în fiecare moment în care am fost trista și m-am simtit singura. Pentru ca versurile ei sunt speciale pentru oricare fata care are o poveste de viata asemănătoare alei mele

Look at the stars

Look how they shine for you

And everything you do

Yeah, they were all yellow

I came along

I wrote a song for you

And all the things you do

And it was called Yellow

Când ești foarte mica și ramai fără unul dintre părinți, este de datoria celuilalt sa îți creeze o poveste frumoasa despre locul în care a plecat omul care pana ieri era lângă tine. Asa ca, la 5 ani, tata nu s-a dus nici la Sfântul Petru care sa ii deschidă vreo poarta, nici la Dumnezeu care sa ii bifeze fiecare fapta buna și fiecare fapta rea, nici nu „s-a dus la dra** sa-l ia” (cum aud prin alte familii). Pentru mine, la 5 ani, tata s-a dus in cer, pentru ca de acolo poate avea mai multa grija de mine decât de aici, de pe pământ. Vezi steluțele astea care apar în fiecare seara? Una dintre ele este tati. Nu știm care. Dar el știe care suntem noi și ne veghează.

Vara următoare morții lui, alături de cele 2 vecine de vârsta mea am inventat ca oamenii care mureau lunea, „locuiau” pe Luna.

Tata murise marțea deci trebuia sa fie o steluța din imediata apropiere a Lunii. Și toate 3 fetitele, vorbeam, seara de seara cu câte o stea de lângă Luna, cu siguranță de fiecare data alta.

Când a început melodia Yellow, am simțit atâta iubire și atenție și emoție! Am fost foarte fericita. Apoi a început Message. Alta melodie de la Coldplay. Pe asta nu o știam. Apoi playlist-ul s-a terminat. Iar eu… eu eram mișto. Eram sexy.

Apoi m-am uitat la persoana de lângă mine. O admirasem pentru puterea și seriozitatea de care dădea dovada. Și am sfârșit prin admirația pentru cât de vulnerabil accepta sa fie in fata unei femei pe care nu o cunoaste.

• Dambovita