Produse românești Superblog

Melinis – un cuvant nou pentru o experienta noua

De
pe
30.10.2020

Pe vremuri, pe când gospodinele erau în majoritate casnice iar accesul la produse dulci era limitat, ele pregăteau începând de vara diferite siropuri și dulcețuri. Toate fructele aveau potențial de dulceață pentru iarnă, ba chiar și florile trandafirului sau salcâmului.

In prezent puțină lume se mai ocupă de așa ceva. Ba chiar eu, fiind cunoscută ca persoana care niciodată nu gătește nimic și căreia mama îi face mâncare, atunci când povesteam că tocmai am preparat 4 borcane de peltea de gutui, toți colegii au ridicat ochii din laptop. Deh, îmi place să surprind 🙂 și îmi plac dulciurile.

Mama, la rândul ei, a preparat pentru iarnă dulceață de căpșuni, de cireșe amare (preferata copilăriei mele), de vișine, de caise și câteva borcane din cea de zmeură și de mure. Și chiar dacă produsele făcute în casă, cu fructe din grădină sunt de mai mare încredere decât cele de pe rafturile magazinelor, au un mare minus – cantitatea de zahăr.

Așa am găsit Melinis , o gamă de produse preparate din ingrendiente naturale, potrivită pentru iubitorii de slow-food. Denumirea produsul a venit prin alăturarea termenului latinesc mel (miere) și a termenului nis (ce provine de la râul Niscov din județul Buzău, râu pe a cărui vale se află plantațiile de trandafiri și atelierele de producție Melinis.

Sursă Superblog

Cum sunt preparate produsele?

Secretul este metoda unică de preparare. Mai exact, metoda de producție lentă, sub 35 grade Celsius, permite păstrarea proprietăților naturale ale fructelor și petalelor, amplifică parfumul lor natural și le conferă o savoare cu totul aparte. 

Astfel, există amestecuri de miere de salcâm cu petale de trandafir dar și cu afine, cătină, gutui, pere, prune, vișine sau zmeură.

Două dintre produsele pe care aș dori să le încerc de la ei sunt Melinis de trandafiri și Melinis de cătină. Motivul? Trandafirul mi s-a părut de mică sinonim cu un lucru pretențios. Imi amintesc de prietena bunicii care în majoritatea anilor făcea sirop de trandafir iar în copilărie mă servea cu acest produs atunci când ajungeam în vizită. Apoi, tot în copilărie, rupeam petalele trandafirilor din curte, iar împreună cu vecinele mele, le ceream părinților bucățele de tifon pentru a face parfum. Și oricât zdrobeam petalele respective rezultatul nu ne mulțumea niciodată. Așadar prima alegere mă duce cu gândul la copilărie.

In ceea ce privește Melinis de cătină, până acum nu am testat niciodată produse din cătină. Intr-adevăr, știu că sunt acele bobițe portocalii, acrișoare, bogate în vitamina C și tocmai pentru că îmi place să testez produse noi, acesta pare foarte potrivit.

Sursă Superblog

De unde puteți cumpăra produsele Melinis?

Produsele Melinis se pot cumpăra online, de pe site-ul producătorului dar și din magazine fizice din județele Ialomița, Neamț, Galați, Constanța, Buzău și București. Numele magazinelor din care puteți cumpăra produsele o găsiți pe site-ul lor.

Articolul de astăzi a fost scris pentru SuperBlog 2020

ETICHETE
ARTICOLE RELATIONATE

Lasa un comentariu

ANA ULMANU
Romania