Astăzi vă povestesc despre EL. Deseori am fost întrebată dacă nu mi-e frică sau urât să merg singură la meciuri. Credeți-mă pe cuvânt că după atâta bully-ing în școală și liceu, nici la meciuri, nici la mare, nici la munte nu mi-e urât să merg singură. 🙂 Și în plus la niciun meci nu s-a întâmplat ceva ieșit din comun. Nu mi-a fost viața pusă în pericol, nu m-a jignit cineva. Că au mai existat incidente, da. Dar în teren.

(La Moroeni – Fieni pe 1 octombrie 2022, doamne! 2 cartonașe roșii în mai puțin de 2 minute. Bătaie acolo, lângă banca de rezerve. Dar așa mult m-a încântat de mai-mai să mă duc și eu să filmez mai de aproape 🙂 Dar atunci nu mă cunoștea nimeni și nu îmi puteam permite să stau în teren să filmez mai de aproape.

Apoi la finala de juniori republicani – cred. Pe terenul Ghencea 5/6, în mai 2023. Mă văzuse arbitrul cocoțată pe un gard și cred că își dădea seama că mă știe de undeva dar nu realiza de unde. Și până s-a uitat el, până s-a dumirit, până m-a salutat, s-au luat niște jucători la bătaie în teren :)))

A mai fost o ciufuleală din asta la Pucioasa cu nu știu cine.

Iar la un meci din nordul județului împotriva echipei din Ziduri a existat un gest foarte urât făcut din partea suporterilor la adresa asistentului 2. Chiar nu e normal să te comporți așa. Și eu am oameni pe care nu îi plac dar nu mă duc să îi scuip și să arunc cu apă pe ei.)

Maturizare

Cea mai mare realizare a ultimilor ani, a fost aceea că m-am maturizat. Știu, când mă vedeți cum mă izmenesc și maimuțăresc, nu pare. Nu spun niciodată despre mine că sunt matură dar să vă povestesc contextul.

In timpul liceului un grup de 4-5 băieți se comporta(u) foarte urât cu mine. (Se comporta grupul/se comportau băieții) Iar eu eram foarte tristă și supărată. O să spuneți că erau copii?

La 20 și ceva de ani atunci când am început relația de prietenie cu cel mai bun prieten al meu, Diță, aceiași băieți ma jigneau. Mă împingeau pe stradă. Am început să mă gândesc că așa comportament era ciudat pentru niște băieți de 25 de ani. Ce oameni normali fac așa ceva? Dar nu aveam maturitatea să trec peste. Mă gândeam că poate EU fac ceva ciudat care să îi amuze pe băieții aceia. Niciodată nu m-am gândit că atunci când dirigintele te dă afară din clasă pe motiv de indisciplină și ești transferat la altă clasă, vină e la …ACEL OM și nu la mine.

Mulți ani mai târziu, adică în acest an, într-o seară, trecând pe lângă terenul de sport îl aud. Făcea mișto de mine. Râdea de mine și de activitatea mea sportivă. Mult spus sportivă. Eu nu fac sport. Râdea de faptul că merg la meciuri și fac poze. Și pentru prima oară NUm-am simțit inconfortabil în preajma lui. Pentru că am 35 de ani. Pentru că am muncit. Pentru că am dedicat atâtea mii de ore fotbalului și pozelor. Pentru că sunt cunoscută în tot județul. Și în alte județe. Pentru că știu oameni din fotbal. Pentru că îi iubesc. Pentru că ei ma fac să râd. Pentru că fotbalul m-a schimbat. Pentru că sunt fericită. Pentru că am încredere. Pentru că i-am cunoscut pe toți oamenii aceia frumoși. De la cel mai tânăr – junior la Aninoasa până la domnii octogenari de la Brezoaele. Pentru că am chiar mai mult curaj decât înainte. (In mod normal nu i-aș fi rugat pe cei 2 domni de weekendul trecut să îmi permită să le fac o poză împreună. Eu am zis poză – le-am făcut 20 ca să fiu sigură. Dar…ce se putea întâmpla rău? Să raspundă…simplu: NU! Am mai fost refuzată în ultimii 35 de ani așa că nu ar fi fost atât de grav. Pe fiecare dintre ei îi apreciez pentru anumite aspecte din viața lor profesională. Faptul că nu m-ar fi lăsat să le fac poze nu mi-ar fi schimbat părerea despre ei)

Nu m-am simțit inconfortabil pentru că activitatea aceasta care presupune fotbal și poze mi-a adus lucrurile pe care mi le-am dorit… din 1995 până în 2023. Poate…nu câștig întotdeauna bani de la fotbal dar nu totul e despre bani. 🙂 Pentru mine. Pentru că eu sunt mai flower power și nu am facturi de plătit, are mama grijă 🙂 Mama vrea să mă vadă fericită iar fotbalul este suficient în această etapă a vieții mele 🙂

Nu m-am simțit inconfortabil pentru că m-am gândit la toți oamenii care mă apreciază pentru ceea ce fac. Și nu a mai contat că un băiat needucat râde de pozele pe care le fac eu sau de activitatea mea. A trebuit să înțeleg că unii oameni nu se maturizează niciodată. Și nu era vorba de mine. Era vorba despre persoana de … DINCOLO DE GARD. Iar faptul că am trecut peste miștourile personajului cu pricina m-a făcut să înțeleg că m-am maturizat. – de precizat că persoana respectivă nu joacă în echipa de la Fieni și nu lucrează la vreo instituție din oraș.

(Mai încep, din când în când să îi zic mamei: Măi mamă, a făcut Xulescu mișto de mine că fac poze la meciuri. Doamne îți dai ce penibil? Eu mor! Leșin! Și fie râdem, fie o aud: Asta e educația lui, ce vrei să faci?)

Iar sâmbăta ce tocmai a trecut, cu ocazia FINALEI CUPEI ROMÂNIEI Dâmbovița, am înțeles și mai bine cine sunt și ce uși poate deschide faptul că fac poze la meciuri. Ziua de sâmbătă m-a făcut să iert. 🙂 Să nu îmi mai pese deloc.