Cândva îmi propusesem să încep o serie de postări pe linkedin. Știu că linkedin nu e instagram, nu e blogspot sau wordpress, nu e facebook sau tiktok. Dar, îmi place să cred că este un spațiu unde depinde de noi ce postăm. Important este să ne asumăm. Iar postările mele vor fi despre mine și oameni care m-au inspirat, impresionat sau impulsionat în cei 36 de ani.

Inginerul pasionat de Astrologie

Eram în clasa a 5-a, atunci când domnul inginer a venit către mama cu o rugăminte. Aceea de a accepta să îi facă un tratament. Avea serioase probleme hematice și căutase pe cineva de încredere, care să nu bârfească în tot orașul despre istoricul lui medical. Mamei, fostă asistentă șefă îi era greu să îl refuze. Dar și să îi accepte solicitarea. Asta pentru că, la un moment dat, cu ani în urmă, peste noapte, s-a trezit alergică la antibiotic. Fie că era cea care trebuie să își administreze produsul, fie că trebuia să administreze altcuiva produsul ajungea negreșit la spital. (inclusiv mierea de la albine tratate cu antibiotic îi provoacă serioase probleme)

Domnul inginer nu avea de făcut antibiotic dar mama, de la incidentul cu alergia și Secția de Urgență, a refuzat, în toți acei ani să mai facă – muncă la domiciliu (injecții), ocupându-se la job strict de partea administrativă.

Pe domnul inginer nu îl putea refuza. Căci era un om foarte apreciat în oraș, un om considerat de o exigență ieșită din comun iar faptul că a apelat la ea, a fost un lucru plăcut. Așadar, i-a explicat situația, domnul inginer a înțeles că dacă vor fi probleme de sănătate în cazul mamei, aceasta nu va mai reuși să își continue treaba și…așa l-am cunoscut pe domnul inginer.

Acum, unul dintre motivele pentru care mama a fost pentru mine mereu un model este acela că nu ia bani. Dacă poate să te ajute o va face fără probleme. E de părere că dacă poți să faci un bine, trebuie să îl faci fără a cere bani în schimb sau orice alt serviciu. Lucru frumos și onorant dar care nu își mai are neapărat locul în societatea în care trăim.

2 zile pe săptămână, la ora 15, când domnul inginer termina munca, se oprea la noi. Așa am legat o relație deosebită. Nu înțelegeam dece e considerat cel mai rău (exigent adică) manager dintr-o fabrică. Era un om extraordinar. Vorbeam mult. Și nici măcar nu îmi amintesc ce îi povesteam eu. Eram clasa a V-a și nu aveam niciun plan de viitor dar îmi spunea mereu că îmi recomandă să încerc și varianta jurnalismului. Îmi spunea că povestesc fiecare lucru într-un mod interesant și deosebit. Că vorbesc foarte corect și comunic
extraordinar. Te-aș vedea televiziunile naționale făcând față cu brio! Iar eu râdeam. Cum să mă pricep eu la așa ceva. Peste ani, într-adevăr, am fost studentă la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării. Asta chiar dacă nu am lucrat niciodată în domeniu. Și de fiecare dată când cineva mă apreciază pentru cum
scriu, gândul îmi zboară la domnul inginer. A fost primul care a văzut în mine acest…talent.

Era un domn brunet, mic de statură, bărbierit perfect, cu un fular în nuanțe de maro – de obicei toamna și iarna îl purta. Un fular din acela deosebit, dintr-un material prețios. Alteori purta unul dintr-o mătase vișinie cu model. Mirosea discret a parfum și era ceea ce numim, în mod generic – un gentleman de modă veche – în cel mai pozitiv sens spus.

Pentru că mama nu accepta vreo plată pentru serviciul oferit, dumnealui îmi aducea ciocolată bună și scumpă. Pe care poate credea că o mănânc singură. Greșit. Dacă e cineva care a iubit ciocolata mai mult decât o fac eu, aceea e mama. Asta neînsemânând că mama îmi lua ciocolata din față. O împărțeam pe jumătate iar apoi oricum îmi mai dădea jumătate din jumătatea ei. Pentru că, așa sunt mamele.

Domnul inginer absolvise în anii 70 Facultatea de Matematică. Intr- o vreme în care tot aud că nu orice om avea o diplomă de facultate, cum se-ntâmplă azi. Și în ciuda exigenței pentru care era cunoscut, dar și a inteligenței peste medie, într-o zi mi-a oferit un CD. Pot să mă laud cu faptul că am fost una dintre primele persoane din oraș care a avut calculator personal. Un CD cu și despre zodii. Cu și despre constelații. Un amestec de astrologie și astronomie. Atunci am avut primul contact cu zodiile.

Știu, unele persoane (chiar majoritatea) spun că astrologia este invers proporțională cu inteligența. Și numai un om cu o minte redusă o să creadă că ceea ce aude la Horoscop i se poate potrivi lui
și încă unui număr de … aproape 700 milioane de oameni. (în prezent numărul populației ajungând la 8.2 miliarde oameni) Dar informația menționată pe acel CD nu era despre ziua când vei muri, accidentele pe care le vei face de-a lungul vieții, deciziile bune și mai puțin bune. Erau lucruri generale. Apoi informația interactivă îți oferea informații despre harta cerului, planete și influența lor. Am primit acel CD în urmă cu peste 20 de ani. Astăzi nu știu dacă mai există în vreun colț al casei. Dar domnul inginer a fost omul (din
afara familiei) care mi-a spus pentru prima oară că POT. Că sunt deșteaptă. Și a fost pentru prima oară când am înțeles că poate un om este considerat exigent în funcție de oamenii pe care îi are sau nu în jur.

După ce tratamentul s-a încheiat, la scurt timp dumnealui a plecat din oraș. S-a mutat la București. L-am revăzut o singură dată atunci când m-a întrebat la ce facultate sunt. I-am răspuns că la Jurnalism iar dumnealui mi-a spus că se bucură pentru mine. O să fiu un jurnalist/scriitor extraordinar. Că rar a întâlnit un tânăr atât de pasionat ca mine de muzee și alte activități culturale. Dar eu știam că nu o să lucrez în presă.

Dumnealui a fost primul om considerat exigent de cei din jur dar care pentru mine a fost foarte bun și deosebit. Apoi au urmat și profesoara de română, profesorul de matematică din liceu, profesorul de Genuri Publicistice din facultate și profesoara de Geografia Populației de la a 2-a facultate. Niște oameni considerați de cei din jur niște ciudați prin prisma atitudinii, exigențelor și cerințelor. Dar…care au fost preferații mei.