Sambata, ora 5.38. Termin de maturat in bucatarie, apoi deschid geamul. Vreau sa scutur covorasul. Si miroase a iarna. Miroase a frig. Iar mirosul se amesteca cu gustul. Gustul penultimei patratele de ciocolata neagra cu portocala. Vine ziua meaaaaaa! Si da, cred ca este o activitate destul de neobisnuita asta: Sa faci curat in bucatarie, sambata la 5 dimineata.

Ieri a fost o zi frumoasa.

M-am bucurat pentru reusita uneia dintre colege. Cred ca eram la fel de emotionata pe cat era si ea.

Am mancat împreună la Mc pentru ca apoi sa realizez ca am mancat cam putin. Si restul zilei mi-a fost foame. Nu e problema ca oricum am ciugulit toata ziua. Faptul ca am 62 de kg are un motiv bun. Nu sunt din categoria celor care spun ca se ingrasa prin simplul fapt ca respira.

Am baut Lipton de zmeura – sucul care pentru mine are o semnificatie aparte.

Era cat pe ce sa cad pe scarile rulante. Am vrut sa urc cu ele. Am pus un picior pe treapta. Apoi mi-am zis sa urc pe cealalta parte si am lasat celalalt picior inaintea primei trepte, dorind sa ma intorc cu totul. M-am dezechilibrat si era cat pe ce sa ajung pana sus pe branci.

Am facut cateva poze. Si pentru ca se facuse deja miezul noptii, am postat una cu numele Minuit a Bucharest. Mi se pare ca suna frumos MINUIT – (min-wee – transcrierea fonetica). Da, minuit chiar asta inseamna – miezul noptii.

M-am plimbat si am scris un mesaj: MA DESCURC. Nu cu litere mari. Nu nervoasa. Nu strigand si tipand. Uneori ma enervez. Sunt oameni care STIU ca ma descurc. Ca sunt bine. Ca pot. Si totusi ma intreaba daca am nevoie de ajutorul lor. NU. MA DESCURC!!!! Sunt expansiva si rad mult. Sunt foarte fericita deseori. Si nu imi doresc sa ma aflu in acelasi loc, in acelasi timp cu o persoana care sa ma vada cum tac.

Eram aseara cu o persoana care stie ca vorbesc mult. Stie ca NU AM CUM sa nu vorbesc. Si pur si simplu nu vorbeam. Pentru ca nu aveam ce sa spun. Despre niciun subiect. Puteam sa vorbesc despre Olt, Dragasani, Calimanesti, Fieni, Moroeni, oameni, pisici, cateii pe care ii am acasa, catelul dragut al vecinului meu Ciprian, despre copilarie, despre Amsterdam, despre Praga, despre munca, despre filme, despre Karlovy Vary. Dar niciunul dintre subiectele astea nu imi venea in minte. Ma gandeam doar la faptul ca trebuie sa ma gandesc la ceva. Sa spun ceva.

– Overthinking?

– Ah, nu. (Desi voiam sa adaug NO THINKING)

– Te ajut?

– Ma descurc.

Pana acasa am scris despre descurcatul acesta. Si ai mei. Si am realizat ca poate familia mea are dreptate cand imi spune ca nu ma descurc. Poate nu sunt descurcareata – desi mi-ar fi placut foarte mult sa fiu. Poate sunt doar curajoasa si independenta. Dar nu e nici asta rau. Poate în atâția ani doar m-am mințit ca sunt descurcareata.

Eu traiesc cu mama si sora mea. Nu in aceeasi casa. Dar pe ele le am. Sunt diferita de oamenii care au o mama si un tata. Eu am 2 mame. Sau asa ceva.

Cand eram mica, ma certam foarte mult cu sora mea. Suntem extrem de diferite. Ca Apa si Focul. Ca Apa si Uleiul. Ca albul si negru. Si daca atunci mi se pareau amuzante expresiile ei, astazi mi se par si mai amuzante.

– Daca te iau de un hartan…! Atunci credeam ca se refera la picior. Dar cred ca hartanul era bratul.

– Eu te-am facut pe tine, nu tu pe mine!

– Daca te iau de o aripa! Aici stiam sigur ca se refera la brat.

***

Cu mama am inceput sa ma cert mai tarziu. Dar si cand am inceput, am inceput sa ma cert rau. Sunt multe lucruri care ma nemultumesc, care ma frustreaza, care imi lipsesc si de care am nevoie in viata mea. Doar ca incerc sa nu le spun nimanui. Pentru ca eu sunt altfel. Fericita, vesela, rad si ma prostesc. Strang frustrarile si supararile si i le arunc ei. Pentru ca stiu ca se descurca. Da, mama e foarte descurcareata. Astazi vorbim despre independenta femeii, despre cat de puternica e femeia. Si toate ne dam smechere. Mama a fost smechera in vremurile in care femeile dansau la hore in sat. Unele dantuiau in cerc iar mama era fotografiata in haine elegante in Bucuresti. Mama avea permis atunci cand putine femei aveau. Mama accepta ajutorul mamei ei pentru ca ea sa se ocupe de cariera, intr-o perioada in care femeile stateau la cratita. Mama dansa rock n roll si purta rochie de mireasa mai scurta de genunchi intr-o perioada in care femeile nu aveau voie sa faca asta. Mama purta tocuri de 12 cm atunci cand alte femei purtau opinci. Mama a dezvoltat o afacere infloritoare.

Ne certam din cele mai diverse motive.

Pe vremuri laitmotivul inceputului lui decembrie era despre venirea mea pe lume. Cu o zi sau 2 inainte de ziua de nastere, rememoram amandoua lipsa sensului meu pe lumea asta. Apoi motivul a fost dezbatut si in alte luni. Primavara, vara, toamna. Da, e adevarat ca eu deschid subiectul. Si atunci cand Madalina L mi-a vorbit despre STELUTE, FERICIRE si OCHI ALBASTRII am fost extrem de fericita. Era sclipirea de care aveam nevoie in viata mea.

Incercam sa dezbatem de ce sunt singura. De ce nu am o relatie. Mda, mama, nu e genul de persoana care sa intrebe Cand te mariti, cand faci un copil. Nici pe mine, nici pe nimeni altcineva. Din contra. Daca cineva ma preseaza cu intrebarea asta, il pârăsc mamei. Si are ea ac de cojoc respectivului/respectivei. Ba uneori, cand cineva ma intreaba de maritis raspund fie: NU MA LASA MAMA! fie PENTRU SUBIECTUL ACESTA AM AVOCAT PERSONAL, INTREBATI-O PE MAMA! Si asa scap de intrebarea indiscreta.

Ideea e ca in urma certurilor cu mama, de fiecare data concluzia este ca sunt o persoana dificila si de-aia sunt singura. NU TE INTREBI CE LE FACI DE ESTI SINGURA? Crezi ca vina e la ei? As spune ca da. Dar apoi ma gândesc si are dreptate. Eu sunt dificila.

DE CE BAIATUL ALA NU TE-A PLACUT? DIN CAUZA FIRII TALE! S-A SATURAT! spunea ea despre unul dintre baietii buni, sensibili, cuminți si deștepți din viata mea. Pe care îl plăcea la rândul ei destul de mult. Și atunci am izbucnit. Și am făcut o lista cu TOATE DEFECTELE. Vreo 3. Din viata mea de cuplu. Doar pentru a demonstra ca circul pe care îl făceam cu el avea un motiv.

Astazi, câțiva ani mai tarziu regret ca am povestit acele lucruri. Mama nu o sa îl ierte niciodată pentru ce a făcut. Nu suporta sa ii vorbesc despre el. Nu suporta sa ii pronunț numele. Chiar dacă cativa ani el fusese omul bun iar eu scorpia.

***

Dar tu de ce nu ai o prietena? Nu te intrebi? Hmm da. Nu am. Dar nu stiu, sunt obisnuita asa. Nu simt lipsa decat in unele momente. Destul de rare.

***

Si stiu ca certurile astea nu ne fac bine. Nici mie, nici ei. Nu cred ca meritam niciuna. O sa vina o vreme cand nu o sa ai cu cine sa te mai certi! spune ea. Si imi doresc sa ii spun ca nu o sa vina. Pentru ca nu pot trai fara ea. Dar apoi tac.

Franta

Trecusem de 20 de ani si nu calatorisem niciodata in afara tarii. Prima mea calatorie a durat 3 luni. Am urcat intr-un avion, am aterizat in Beauvais – aeroportul pentru zborurile low cost de langa Paris. Iar cu un bagat de 29 de kg m-am descurcat intr-o tara in care nu stiam. Pe nimeni. Si nici limba. YEY, M-AM DESCURCAT!

Mama mi-a explicat ca NU M-AM DESCURCAT. A te descurca nu inseamna a pleca intr-un loc nou.

„Te descurcai daca nu aveai nevoie de ajutorul meu. Daca nu ma sunai zilnic si daca nu vorbeam 4 ore din 24 in care sa plangi, tipi si sa spui ca tu nu mai poti. Ca vrei acasa, ca te-ai saturat. Asta este definitia lui a te descurca. In schimb ma sunai pe mine pentru ca nu puteai singura”.

Nu pot sa o contrazic. Are dreptate.

Urgenta

Intr-o seara, la cateva luni de la mutarea in Bucuresti, am avut o problema. Nu am vrut sa o deranjez pe persoana de lângă mine. I-am spus la miezul nopții ca plec acasă. Și am chemat un taxi. Care sa ma ducă la Urgenta. Probabil nu aveam nimic grav dar asa fac, exagerez mereu. Și nici nu voiam sa ma fac de ras chemând Ambulanta. Sigur altcineva avea mai mare nevoie de ea.

Am lăsat 40% bacșiș și am coborât din taxi. Sperand ca nimeni nu observa sângele pe care eu îl simteam pe tot corpul (v-am zis ca exagerez). Am ajuns la un spital care nu avea sectie de Urgenta. Asa ca am plătit alt taxi pana la alt spital. Acolo un comportament și un vocabular urat din partea medicului rezident.

Simțeam ca nu ma simt bine. Dar nu ma durea nimic. Îmi era frica. Atâta tot. Iar comportamentul medicului m-a făcut sa îmi treacă pana și frica. Rușinea. Nu mai simteam nimic. La sfarsit mi-a spus ca e normal sa ma simt amețita. Am pierdut între 3 și 4 l de sânge. Am dat un telefon după ce m-am gândit minute în șir dacă sa îl dau sau nu.

– Voiam sa îți spun că o să am o operație în noaptea asta. Dar nu e nimic grav. Maine o sa fiu bine.

Persoana de la celalalt capăt al … Samsungului a rămas mirata. Cu 3 ore înainte nu avusesem nimic. Ce se întâmplase în…doar 3 ore? Și oricât de mult a insistat sa ii spun unde sunt nu am vrut asta. Pentru ca…era vina mea. Și trebuia sa trec singura prin asta. Nu vreau sa creez probleme și temeri oamenilor. Nu vreau…reciprocitate.

Daca merg cu tine la dentist pentru ca ti-e frica, nu trebuie sa mergi și tu cu mine la 2 noaptea la Urgenta.

Dacă eu îți fac un cadou, nu trebuie sa îmi faci și tu mie. Nu de-astea îți ofer acel ceva. Ti-l ofer pentru ca vreau sa iti fac o surpriza. Ca si multumire pentru ca ma suporti.

M-am trezit la o ora jumătate după anestezia generala. Și m-am speriat atat de rau! Pentru ca habar nu aveam unde sunt. Am încercat sa ma mișc dar nu puteam. O alta persoana gâfâia, mormăia, plângea. Un sunet deloc îmbucurător. Nu era intuneric. Dar nici lumina. Se auzeau niște piuituri și am fost destul de sigura ca am murit. Cu câteva ore înainte ii explicasem doctorului ca nu am cartea de identitate, cardul de sănătate și niciun act care sa ateste ca eram cine pretind a fi. Dacă am murit, cum o sa afle mama? O sa afle?

Pe o plăcută scria TERAPIE INTENSIVA. Și m-am bucurat. Se pare ca…nu murisem.

M-am descurcat admirabil. Nici măcar nu a avut cine sa vina a doua zi la spital sa îmi aducă haine noi și curate. Am plecat cu hainele mele îmbibate în sânge. Noroc ca erau negre si nu se vedea pata. Haine care m-au încăput cu greu. Pentru ca în ultimele luni ma ingrasasem 1 kg iar acum hainele fiind umede, au fost necesare câteva eforturi din partea mea.

Mi-am zis la sfârșit incantata M-AM DESCURCAT. 7 ani mai tarziu aflu ca nu a fost asa. Ca puteam sa dau dovada de maturitate dar nu am facut-o. Ai mei mi-au zis ca e o parte din viata mea. Ca dacă o păstram tot restul vieții pentru mine, era una. Dar faptul ca, la o luna de la externare eu am decis sa povestesc despre acea noapte a fost semn de slăbiciune.

Aseara m-am gândit. M-am descurcat cu 7 ani în urma? Nu! A fost instinctul de supraviețuire . A te descurca înseamnă să faci fata cu brio situației. Și sa nu o povestești ca pe o mare filosofie.

Dar macar sunt curajoasa. Si independenta.