Intr-o seara, o persoana mi-a scris un mesaj. Ma întreba dacă ma simt pregătită sa prezint un eveniment. NU! Nu ma simțeam pregătită. A fost vorba despre un eveniment despre care nu știe nimeni. Nici familia. Nici cea mai buna prietena. Știu doar fostul și un baiat care a fost cândva „genul meu”.

Răspunsul negativ a venit ca urmare a faptului ca

1. Sunt o persoana foarte emotiva

2. Sunt o persoana care are 0 încredere în ea

Și 3. În strânsă legătură cu „2” – nu ma pricep la domeniul în care avea loc acel eveniment.

Dar, un lucru pe care îmi e greu sa îl constientizez este ca: NU TOTUL E DESPRE MINE! Evenimentul pe care eram invitata sa îl prezint nu era despre a fi pregătită sau nu. Nu era despre dacă ma descurc sau nu. Era despre ALTCINEVA. Iar dacă oamenii ar fi avut să râdă ulterior de prestația mea, lucrul acesta spunea ceva nu numai despre mie. Ci Și despre ei. Și domnul fotograf nu știu care a râs de mine că fac poze la Ligile 4-6. Dar asta nu înseamnă că m-am oprit. Chiar dacă el e fotograf cu experiență și premii nenumărate, batjocura lui la adresa pasiunii mele spune ceva … DESPRE EL, nu despre mine.

***

După ce am răspuns negativ invitației, aceeași persoana mi-a motivat de ce se gândise la mine:

– Am văzut ca te pricepi la scris. M-am gândit ca și vocal/verbal

Habar n-are persoana respectiva cat de bine ma pricep eu la vorbit. Am un debit de necrezut. Vorbesc mult, tare, repede și pițigăiat. Îmi place sa cred ca în peste 75% din timp și corect. Iar aici profesoarele mele de romana – din școală generala și liceu- merita toate aplauzele și aprecierile. Ele m-au ajutat să îmi crească aripile. 🙂

***

Îmi place mult când lumea îmi zice ca ma pricep la scris. Sau ca scriu frumos. Sa știți ca sunt și oameni cărora nu le place DELOC sau cărora nu le place dar nici nu le displace.

Mama e una dintre persoanele cărora nu le place.

Apoi sunt oamenii care realizez ca nu sunt mari iubitori ai scrierilor mele. Imi dau seama de acest lucru atunci când zic:

– Dar vezi, sa nu scrii despre mine. Cum a zis un baiat de printr-o localitate de langa Pucioasa, mai spre vest cum te uiți pe harta. Sau cum a zis un baiat din arbitraj.

Mai este și o persoana care, prin natura meseriei, face sa fie important ce spune. Este un domn din presa căruia i se pare total anapoda sa scriu povesti de-ale mele, cu detalii foarte intime. Foarte intime fiind când, la începuturile mele eram la un meci și aveam nevoie sa fac …pipi. si-am găsit un șanț pe marginea drumului, printre niște ierburi. Da. Poate am greșit povestind acest capitol. Dar asta nu înseamnă că nu am scris iar

Și mai este Andrei. Asa zisul „fostul cel mai bun prieten. Omul care m-a suportat 9 ani. Era o persoana foarte introvertita. Care nu înțelegea deloc de ce scriu postări, care e scopul. Dar le-a citit pe majoritatea și tocmai acele postări l-au ajutat sa ma cunoască mai bine și sa avem…relația de prietenie pe care am avut-o.

***

Altfel sunt oameni cărora le plac asa-si-asa postările mele. Printre ei și fostul. Sau oameni cărora chiar le plac mult. Nu invata ceva deosebit din postările astea. Nici cum sa facă sarmale, nici cum am făcut ciorba pentru prima oara la 36 de ani. Nici ce sa vizitezi în Karlovy-Vary. Ci doar niște povesti de zi cu zi spuse în stilul meu. E vorba de Aurora, doamna Aida, profesoarele mele de romana (aici tind sa cred ca sunt cu adevărat subiective doamnele atunci cand îmi aduc laude. Pe modelul noi te-am învățat romana gramatica și datorita noua ai citit 8 ani, măcar sa te ridicam în slavi ), Încărcătorul, Andrei uneori. Nu fostul cel mai bun prieten, Andrei vedeta , Marius – un om pe care mi-am dorit foarte mult sa îl cunosc.

Prima impresie despre el pe care am cerut-o vreodată a fost… părerea unui coleg „de pe partea cealalta”. Și îmi amintesc exact ce a zis. sau Georgiana. Georgiana este o domnișoara HR. Și după ce am participat la un webinar organizat de ea a fost impresionata de felul în care povestesc despre respectiva întâlnire. M-a indragit mult. Pe mine și felul în care scriu. Și eu pe ea.

Ma onorează mult părerile pozitive legate de postările mele. Dar le accept fără probleme și pe cele negative : Nu îți mai spala rufele in public sau ce mai zice fiecare.

***

Zilnic trăiesc lucruri magice, intalnesc oameni magici și experientez lucruri speciale. Și îmi place sa cred ca atunci când voi avea „o varsta” și îmi va fi greu sa mi le amintesc…le voi putea citi. Fiecare emoție, fiecare dorința de a călători în locuri speciale, fiecare meci de fotbal, fiecare om special, fiecare gest.

***

Acum 2 ani, Targul de Crăciun din Târgoviște s-a organizat în incinta Curții Domnești. A fost o locație magica, as spune. Care mi-a amintit de Târgul de Crăciun de la Rouen. Primul Târg de Crăciun la care am ajuns vreodată. În 2011.

În aceeași dupa-amiaza în care am mers sa vad cum este Târgul de la Târgoviște, am avut ocazia și sa cunosc și sa îmi petrec o după amiaza în compania unei persoane. Pentru mine era o persoana „mai speciala” însă drumul din Berceni spre Târgoviște a făcut sa realizez ca e mai mult de atât. Ca poate fi un model pentru oameni la început de drum. Poate fi un model pentru oameni care sunt pe un drum. Orice drum. Era o persoana cu o putere interioara uriașă. Pe care, în metrou descoperisem, nu o putea opri nimic și nimeni. Nu călca pe cadavre, nu dădea în cap și nu dădea din coate. Nu trecea nici ca gasca prin apa. Pur și simplu, pe propriile forte (sau picioare) își croia drumul ei.

Era o persoana asemeni lui Andrei, fostul cel mai bun prieten. Era o persoana asemeni mamei (nu îți mai spala rufele în public pe blog!). Era o persoana asemeni celei de langa Pucioasa (sa nu scrii despre mine!). Era o persoana asemeni celei din presa. Era o persoana cu o viata intima…foarte intima. Care se ferea de drame și publicitate. Fie ea pozitiva sau negativa.

Era o persoana ca acelea cărora…NU LE PLACE CUM SCRIU

***

Am discutat despre mai multe lucruri. Eram la începuturile mele în fotbal. Abia descopeream istorii și oameni. Abia descopeream o echipa de provincie, dintr-un oraș cu sub 10 mii de oameni care „bătuse la poarta Diviziei A” având cea mai buna aparare și 700-800 de minute jucate fără a primi gol.

Și cea mai spectaculoasa pentru mine era poza unui jucător, care purta numărul 7 si „sărea” pe un jucător de la Universitatea Craiova (cred) în anul în care Fieni elimina aceasta echipa cu tradiție, din Cupa României.

– Uite, uite. Jucătorul asta e … …, tatăl lui … … de la FCSB.

Omul cu care vorbeam s-a uitat lung la mine. Cred ca o fi zis în gândul lui: „Serios? Tu vrei sa vorbim despre fotbal?”

De fapt chiar a avut o remarca. Mi-a spus ca e deosebit ceea ce fac.

– Ceea ce fac? Dar ce fac?

– Pai mergi la meciuri asa. Prin tot județul. Nu mai știu pe nimeni care sa facă ce faci tu. Se vede ca o faci din placere.

M-a bucurat sa aud asta. Dar ce a urmat a fost și mai…special.

– Și îmi place mult și cum scrii. App, jucătorul despre care ai scris în ultima postare este Alex de la echipa din localitatea X, nu-i asa?

Pentru mine a fost surprinzător din multe puncte de vedere

În primul rand o persoana care ma așteptam să nu înțeleagă rostul postărilor mele, ma aprecia.

În al doilea rand, mersul la fotbal, chiar dacă nepotrivit pentru o femeie de 34 de ani ma făcea sa ies în evidenta. Dar, la acel moment nu știam dacă este o pasiune sau un moft. Scrisul în schimb era o pasiune. Scriam de mult timp și…chiar cred ca scriu bine.

În al treilea rand aprecierea venea de la un om care știe sa ajungă la sufletul celor din jur. Și un om destept și…m-am simțit onorata.

– Stai liniștit, promit sa nu scriu nimic despre tine.

– Ba poți sa scrii. Nu ma deranjează. Chiar m-ar interesa ce ai scrie.

De-a lungul celor 24 de luni am scris de multe ori despre acea persoana. Cel puțin 1 sau 2 postări știu ca au ajuns la ea. Și nu știu dacă a fost sau nu onorată de cuvintele folosite la adresa ei. Dar…chiar e un om mișto. Care poate produce emoție. (În primăvara asta l-am întrebat cât de greu i-a fost la un moment dat. Mi-a răspuns ca foarte greu i-a fost. Și încă ii e. Am izbucnit imediat în plâns în spatele ecranului telefonului)

***

Deci da, îmi place cum scriu. Și dacă le place și unora dintre cei din jurul meu, eu sunt foarte mulțumită.

Scriu in online de jumătate de viata, adică de 18 ani. M-am ars de câteva ori. Am scris despre câteva ori lucruri pe care nu trebuia sa le scriu. Dar…am învățat din ele. Ca ar trebui sa am mai multa grija la ceea ce scriu. Dar…una e teoria și alta practica: