Vineri seară primesc un email. Buna, Ana, la titlu. N-am remarcat. Eu am citit așa Buna Ana. Primul gând a fost. Wow ce drăguț. Imi place să primesc emailuri. Deși am 8638 necitite. Insă pe cele dedicate mie le citesc. De fiecare dată. Cred că îmi plac emailurile PENTRU MINE pentru că le consider mai mișto decât o discuție pe chat sau prin sms. Pe email primesc emailurile de la profesoara mea preferată. Care a fost STRICT profesoara mea preferată 🙂 Pe email am primit mesaj de la FAVI. Iar pentru mine FAVI = PRAGA (Și Praga este orașul meu preferat de vacanță. Da, știu, așa am zis și de Amsterdam. Serios? Nu. Amsterdam este orașul meu preferat de locuit. Dar cum nu locuiesc pot să și călătoresc 🙂 )

Emailul respectiv l-au primit probabil 1000 de persoane. Dar vorba aia. Eu sunt una din cele 1000. Și mă face să mă simt mișto. Am citit tot emailul. Il scrisese un bărbat. Am zâmbit. Majoritatea bărbaților pe care îi știu vorbesc puțin și aproape monosilabic.

Ii răspund omului Buna…hmmm ia să văd? Cum a zis că îl cheamă? Cum s-a semnat? EL? Da, despre el am auzit. 2 lucruri. In primul rând a fost mentorul unei persoane pe care o admir pentru ceea ce face. Al doilea lucru pe care l-am auzit a fost că e nașpa. Misogin, cu glume vulgare și proaste. Am încercat mult să îmi amintesc cine a spus asta și n-am reușit. Și ca să fiu sinceră chiar am crezut atunci. Dar a fost atât de drăguț emailul lui 🙂

Buna Xulescu, Iți mulțumesc pentru email. Adresa mea este: Asta pentru că omul îmi cerea adresa. Dar nu am putut scrie asta. Omul interacționează cu mii de persoane. Chiar și pe pandemie. Știu că omul nu a scris emailul ăla special pentru mine. Că există un program care automat îți preia datele din abonarea la newsletter sau de undeva și se trimite automat. Probabil Xulescu nici nu știe că mi-a trimis FIX mie email. A dat copy paste la niște prenume, a dat copy paste la adresele de email și…aia a fost. Răspunsurile nu cred că le primește de asemenea. Ajung la echipa lui care se ocupă de ele. Și aia e. Dar măcar în speranța că vreodată ajunge la el i-am scris un email frumos. Vreo 4 rânduri cu o glumiță la sfârșit.

Deși știu că uneori mesajul meu nu ajunge direct la o persoană îmi place să îi las un gând. Să îmi exprim admirația sau plecând de la ideea că odată omul o să aibă 85 de ani, o să se plictisească și își citește emailurile și mesajele sper că al meu să aducă o bucurie.

Așa i-aș scrie și lu…bogătașu ăla. Știți. Care are salariu de 75000 de lei pe lună la care se adaugă pensia de 13000 de lei. Un total de 88000 de lei. 880 de milioane vechi. Cum să câștigi 880 de milioane vechi? Eu câștig cât câștigă omul ăla într-o lună în 2 ani jumătate. I se mai adaugă pe lângă cei 880 milioane și 3000 lei lunar de la Academia Română și ASE. Hoțu ăla. Care stă acolo degeaba de 30 de ani fără să facă nimic. Toți ne-am dori să stăm și să curgă 880 de milioane lunar. ACUM nu cred că îl interesează pe el că lumea îl face mason, hoț, moș, securist. E oltean și din punctul meu de vedere oltenii sunt foarte temperamentali. Poate a fost cândva deranjat de atributele ce i se aduc. Dar deja atunci când ai 75 de ani, și olteanu-oltenilor dacă ești nu te mai deranjează sau nu mai apleci urechea la vorbe.

Eu, în schimb consider că omul e deștept. Că este acolo unde trebuie – în clădirea mea preferată din Centrul Vechi. Că a știut ce face timp de 30 de ani. Și că a fost plătit pe drept. Că avem fiecare rude care câștigă salariul minim pe economie e adevărat. Dar nu despre asta e vorba. Nu îi dăm în cap că el câștigă 88000 iar salariu minim e 1250 (sau cât e)

Când eram mică am zis că îl asociez cu PSD. Părea ceva în neregulă. PSD era rău, EL era personajul pozitiv. Și atunci de ce îl asociam cu PSD? Apoi l-am asociat cu PNL. Pentru că meseria lui e liberală. Apoi l-am asociat iar cu PSD pentru că PSD e la putere în județul lui, în orașul lui…și pentru că sunt de părere că județul lui poate să fie de ce culoare…vrea EL. Până acum 1 an când nu știu ce partid a venit cu ideea că ar trebui schimbat (Acel partid fiind PSD și-am zis…aaa deci chiar nu e cu PSD). Da, exact. Nu e cu niciun partid omul. Sunt sigură că merge la vot pentru că e democrație iar democrație însemnă vot iar el trăiește în democrație. Nu îl filmează nimeni când se prezintă la secția la care e arondat și cu siguranță oferă votul lui unui partid anume. Nu știu care este acela. Omul are funcția asta de 30 de ani și nu o are pentru că azi votează un partid care îl lasă în funcție și peste 4 ani pe altul. Are o opțiune cu siguranță dar o opțiune care nu îl schimbă din funcție. Omul a fost soluția de criză când nu exista nimeni potrivit dintre 20.000.000 de oameni pentru funcția de prim ministru.

Așadar (re)începutul a fost mișto.

Ieri, prima zi din nou mutată la București (pe bune) am fost într-o continuă agitație. Am venit cu autobuzul de 7 (da, a.m.) de acasă pentru că mi-am dorit să nu ratez niște momente. Nici din cauză de lipsă de baterie în autobuz, nici din orice altă cauză. Am ajuns în apartament la momentul potrivit pentru a-mi spăla părul și a asculta speakerii din cadrul unui eveniment de pe Facebook. Unul mi s-a părut insuficient pregătit. Sau poate nu îi place să vorbească. Sau poate am eu un standard foarte sus. Unul e, cum îmi place mie să zic CU PSD. Omul e foarte posibil să fie un liberal înfocat sau apolitic însă așa l-am asociat eu întotdeauna. Unul nu îmi place. Nu îl asociez cu un partid politic (deși știu ce alegeri politice are), cu ceva neplăcut. Nu știu dacă face glume vulgare sau e misogin. Pur și simplu nu îmi place. Iar ultimii 2…pentru unul dintre ei am vrut să urmăresc evenimentul. Pentru că știu ce știe. Cultură generală și cultură pe tema discuției. Celălalt a fost o surpriză pentru că numele nu i se afla pe afiș. Lucrează ca esoigjsgrrngp la o firmă. (Atunci când folosesc cuvinte ca cel de mai sus înseamnă că are o funcție cu un titlu care nu știu ce înseamnă) L-am auzit vorbind pentru prima oară la un eveniment și mi-a plăcut foarte mult. Și, ok seamănă foarte mult și cu proful meu de mate din liceu (Care a fost proful meu preferat din toți cei 4 ani de liceu 🙂 )

I-am ascultat pe oamenii ăștia și in STB și în metrou pentru că la 12 fix mi-am dorit să fiu la un SHOP MY CLOSET. Eram destul de sigură că nu o să cumpăr nimic. O persoană purta încălțăminte mărimea 39. 2 persoane îmbrăcăminte mărimea 38 (și slavă domnului am ajuns la 36). O persoană XS adică 34 (Ok…port eu 36 spre 37 – știu că nu există 37 dar înțelegeți voi. Așa că iau 36. Dar să iau 34…în niciun caz). Voiam însă să le cunosc pe tipele de acolo. Tipe cunoscute pe instagram/youtube. Și m-am gândit…ia să văd ce știu despre ele. Hmm una e Scorpion și a lucrat mai bine de 2 ani la aceeași firmă (micuță) cu un prieten. Și e cool așa…E instagrammeriță. Normal că e cool. (Deși nu spun neapărat că lumea de pe instagram cu zeci și sute de mii de followeri e cool). A doua e Balanță și îi plac zodiile. Știe astronomie. Aș putea să o întreb despre Soare în Săgetător, ascendent în Vărsător, Mercur (sau Marte) și Lună în Săgetator și Venus în Scorpion. 🙂 A treia e…nu știu, prietenul e din Pucioasa. Iar a patra e așa, foarte prietenoasă. Nu e cool. E ok. Și m-am dus.

Cumva pe prima o știam cel mai bine. Și am și cumpărat 2 obiecte vestimentare de la ea. Un palton/sacou. Am căutat de 3 ori în cele 500 poze de pe instagram pozele ei cu acel obiect vestimentar și nu le-am găsit. Mi-au plăcut foarte mult acum câțiva ani. Apoi am cumpărat și un body. Body-ul a fost primul produs descoperit și plăcut de mine. Dar m-am decis destul de greu gândindu-mă că fiind din dantelă nu prea am cu ce ocazie să îl port. Dar revin la el.

Al treilea obiect a fost un pulover. Eu sunt fie o persoană foarte friguroasă, fie deloc friguroasă. Acum 20 de ani sau chiar 15 când eram acasă, iarna îmi puneam pe mine 30 de haine. Sutien, maieu, maieu mai gros, helancă, pulover, geacă. Să fiu cât ursu. (Atunci aveam 50 de kg deci arătam ca un urs de 58-60. Nimic exagerat :))) ) Apoi am început să văd și eu pe la oameni care stăteau în București cum se poartă. Iarnă, ger, -15 grade. Iți iei frumos, un tricou cool, cu mânecă scurtă (de preferat cu un imprimeu mișto) și o geacă. Aia e. Mai exact te îmbraci ca și vară și o geacă pe deasupra. Uneori și eu mă îmbrăcam așa acasă iarna. Am o poză în album din clasa aX-a, cand dealurile din oraș erau acoperite cu zăpadă iar eu am rămas în sutien și blugi la poză. 🙂 Totuși, de vreo 2 săptămâni visez numai la pulovere. Am văzut unul în Praga. Frumoooos. Și culoarea și modelul și firul. Nu știam prețul, n-aveam coroane sau euro scoase. Fuse și se duse. Apoi am văzut că o tipă din România are o afacere. Pulovere lucrate manual. Frumoase și culori deosebite. 600-700 de lei unul. (Ulterior am aflat că cel din Praga era 900 LEI deci…)

Așa l-am găsit deci pe cel de la Shop my closet care o să fie anul acesta preferatul meu și care a costat 50 lei.

Revenind puțin la povestea cu bodyul. După ce m-am uitat de 3 ori la el și am realizat că e imens în zona superioară a corpului am văzut altul. Mai mic. Bej-crem din material…alt material. Nu dantelă. Drăguț foc, bretelele erau vălurite cumva, culoarea frumoasă. Părea mai bun ca mărime. Și atunci…

Tipa care îl vindea a intrat în vorbă cu mine. Mi-a spus că cel bej e mult mai mare. Că acesta e și motivul pentru care nu l-a purtat, că îi este mare (și eu eram: SERIOS?). I-am spus că mie cel din dantelă mi-a plăcut dar pare și mai mare. Mai ales în zona…Ea îmi spune că deloc. Că acela ei ii este mic. Așa ca le-am probat pe ambele și avea dreptate. Dar discuția respectivă a fost așa, foarte drăguță și intimă. Adică eu nu aș vorbi cu nimeni prima oară când ne cunoaștem, la prima conversație, după doar 2-3 minute despre sâni. Eu am sânii mari, eu am sânii potriviți, eu am sânii mici. Dar cu ea a fost…foarte mișto. Mi-a plăcut foarte mult.

Am venit acasă cu mai mult de un pulover, un body și un…mini-palton. Am venit cu ideea că dacă unui om îi spui în pandemie, în aprilie.

Am 63 de kg până trece lucratul de-acasă o să schimb prefixul (referindu-te că ajungi la 70) iar el spune hahaha o să ai 70. Nu e ok. Da, e amuzant, îți place să faci glume proaste și cei din jur îți răspund la glumele proaste dar…

Am venit cu ideea că cea mai importantă ești tu pentru tine. Așa cum ești trebuie să te simți bine în pielea ta. Dacă ești femeie și ai 65-70 de kg ca persoanele respective înseamnă că ești nașpa? Sunt f cool tipele respective. Cred că asta vine din a te cunoaște, a ști cine ești și ce meriți. Dacă permiți unui om să te ia la mișto și îl numești dragostea vieții tale nu e vina lui. E vina ta.

Dacă îți place de tine așa, de 65 de kg e perfect. Rămâi așa. Dacă îți plăcea mai mult când aveai 50 de kg fă tot ce poți ca să reajungi la 50.

Am venit cu ideea că a comunica este cheia. Dacă tipa aia nu spunea știi mie nu îmi vine body-ul pentru că am sânii prea mari, tu îi spui aaa eu n-am deloc iar ea spune: Cum nu? Ii ai medii – plecam cu o impresie. Că e tipa aia mișto și cool de pe instagram care a lucrat la P. Așa am plecat cu mai mult de atât + cu un body cumpărat.

Nu comunic. Da, vorbesc mult. Atunci când mă pasionează o idee. Sibiul, Amsterdamul, cum ajungi, unde să te cazezi bla bla. Dar în rest sunt genul ăla care stă într-un colț. Analizez și atât.

Așa am fost mereu. Doar că peste cum a fost mereu s-au adăugat și replici pe care le-am primit de la oameni. De genul : ȘI CE-MI SPUI MIE? sau DE CE MĂ ÎNTREBI ASTA? SUNT LA INTEROGATORIU SAU CE? Și de fiecare dată m-am gândit că vaaaai îi invadez omului spațiul. Și dacă i-l invadez lui Xulescu oricine s-ar simți deranjat de întrebările mele prostești. Pentru că, să fim serioși. Pun întrebări PROS-TEȘTI. Pentru că am curiozități prostești. Și îi înțeleg pe cei cărora LE-A AJUNS. SUNT SĂTUI. NU MĂ MAI SUPORTĂĂĂĂ!

***

Seara a fost specială. Așa cum spunea cineva care oricum nu îmi citește blogul (e o persoană foarte drăguță. Dar faptul că ea e drăguță și o consider așa nu înseamnă că vice-versa e la fel) Ana o să scrie pe blog despre seara aceasta. Nu, nu scriu numai despre seara de ieri. Mă bucur că știi despre ce scriu deși nu cred că citești articolele mele.

Partea mea preferată a fost…prima parte. Prima oră jumătate. Când am pus întrebări tâmpite, când am dat răspunsuri tâmpite.

Persoana alături de care am petrecut o să se gândească la faptul că sunt curioasă. De-aia am fost…așa. Nu, nu sunt curioasă în ACEL MOD. Am fost curioasă pentru a ne apropia. Și întrebările tâmpite și răspunsurile asemenea au venit continuu. Mă amuză foarte tare când mă gândesc.

L-am întrebat ce planuri de viitor are. Pentru că țin mult la elx2 (știe la ce mă refer). Pentru că știu că nicăieri nu poate să îmi fie mai bine sau la fel de bine cum mi-a fost alături de el. Pentru că îl admir. Mi-a fost foarte rușine că l-am întrebat. Tocmai pentru că există oameni mai apropiați de mine pe care nu îi întreb asta. M-ar dezamăgi profund răspunsurile lor. Și cumva persoana de aseară încerca să își caute răspunsul și să-l dea într-un mod cât mai corect, cât mai aproape de ceea ce simte. Iar mie mi-era foarte ciudat pentru că tot aveam senzația ca fiind o întrebare atât de personală o să se supere. 🙂 Dar da, mi-a răspuns la întrebarea mea prostească 🙂

Apoi am vorbit despre GENUL MEU. Și de ce anumite persoane NU SUNT GENUL MEU.

Și am vorbit și despre…o persoană foarte dragă mie. Referitor la ea am primit sfatul la care nu m-am așteptat niciodată. Nu îmi venea să cred ce aud. Dar am aflat informația respectivă de la cel mai potrivit om de la care puteam să o aflu. A fost o seară așa cum mi-o doream încă din 2013 🙂

***

Apoi am plecat spre o cursă uber. Apoi…am vrut să merg la tramvai dar el deja pleca din stație. Și am zis să merg până la Old Brick Pub. N-am fost niciodată noaptea acolo. Dar am trecut pe lângă el în 1000 de nopți (sună frumos 1000 de nopți. Au fost, de fapt, vreo sută de nopți. Atât). M-am întors spre tramvai. Am așteptat 10 minute și apoi am mers pe lângă Old Brick PUB din nou. In octombrie. Și de acolo am mers pe toată strada Teiul Doamnei și mai departe pe Șoseaua Colentina până la Obor.

Octombrie era și luna în care am hotărât să mă mut în București. Era ultimul weekend din lună acum 6 ani. 25 octombrie. Deși nu am descoperit atunci Old Brick Pub fix în blocul de vis-a-vis m-am oprit. Tocmai începusem anul 2 de master. Un master care nu îmi placea deși profesorii erau minunați. Era o vineri ploioasă rău de tot și atât de frig. Soră-mea îmi dăduse umbrela ei cu Vodafone pe care am uitat-o în autobuz. Era mare și roșie 🙂 După ce m-am întâlnit cu 2 foste colege de facultate în centru am plecat cu taxiul pe o vreme și mai oribilă decât cea de după amiază. Parcă ploua cu gheață și bătea vântul groaznic. M-am oprit pe strada Lăptari Tei. Era atât de frig în apartamentul ăla. Și nu prea aveam cu ce să mă învelesc. N-am dormit deloc.

A doua zi am plecat dimineața spre casă. Pentru ultima zi a bâlciului de Sfântul Dumitru. Ulterior am realizat că apartamentul pe care îl acceptasem era mult mai friguros decât cel din zona Tei. Și cumva datorită temperaturii și a altor mici detalii am stat destul de mult în Tei.

Aseară am trecut pe lângă toate magazinele pe lângă care treceam de 2 -4 ori pe săptămână la începuturile mele în București. Știam fiecare librărie, fiecare Mega, fiecare ușă de bloc, fiecare copac.

Mi-am amintit lucruri neplăcute, mi-am amintit momente în care am fost foarte fericită. Mi-am amintit când am speriat pe cineva că mi-a spart nasul (și speriat fiind a rămas șocat dar de fapt eu nu pățisem nimic). Mi-am amintit cum eram cu o prietenă bună și un prieten bun la unul dintre ei acasă și le-am zis vreți să vă arăt că m-am învinețit? Și dintr-o mișcare mi-am dat blugii jos rămânând în lenjerie. Iar apoi le-am zis…nu îmi e rușine de niciunul dintre voi că-s în lenjerie. 🙂 Mi-am amintit nopțile când ascultam Coldplay. Da, mi-am amintit când mințeam că lucrez la Orange (după 3 luni m-am angajat la Orange ca să nu mai fie nevoie să mint:) ) și lucruri mai puțin plăcute.

Dar fără drama asta și fără momentele fericite mă plictiseam cu siguranță în București. Și probabil nu stăteam atâția ani…și astfel nici nu cunoșteam oamenii pe care i-am cunoscut între timp. Care-s și răi, bârfitori și nesimțiți de-a dreptul. Insă ceilalți compensează pe deplin.