Ce sa faci in Gela? Ce sa vizitezi in Gela? 5 locuri de neratat? Nu!
Venita din Italia am incercat sa scriu un articol despre Gela. Orasul din Sicilia in care mi-am petrecut o saptamana. M-am gandit, m-am razgandit. M-am intrebat ce as recomanda unui prieten sa faca in Gela si mi-am dat seama ca…nimic. I-as spune ca e frumos. Ca plaja are un nisip fin si o mare curata, albastra. Cu intrare lina. Ba chiar i-as specifica faptul ca nu exista activitati pentru copii sau o gama larga de locuri de cazare.
Apoi am postat cateva poze pe un grup de Facebook dedicat turismului si am primit cateva sute de like-uri si zeci de comentarii. Am fost intrebata de preturi pentru cazare. Habar n-aveam. Eu nu platisem nimic. O doamna, mutata de cativa ani buni in Italia a raspuns ca in Gela n-ai ce face, e un fost oras industrial gri. Vine si intrebarea: Ai stat in Gela? Inseamna ca n-ai vazut nimic!
Si cum toate ideile despre „ce-as putea scrie” mi-au disparut, mi-am amintit de o postare scrisa intr-o dimineata pe cand eram tolanita pe canapea. In Gela. Am scris despre profesoara mea preferata careia ii trimit din fiecare loc nou un email cu poze atasate poze si care mi-a spus ca majoritatea vacantelor ei le-a petrecut singura, la fel ca mine; am scris despre un „nu stiu cine” care mi-a comentat ca „e aiurea singur in vacanta” desi nu intrebasem pe nimeni, nimic pe subiectul acesta. Comentariile au fost unele minunate. Ca sunt o fata extraordinara, ca sunt o persoana placuta, sa ma bucur de orice moment, ca prin „povestile” si pozele mele lumea simte ca este acolo; sa profit de tot si sa impart cu cei din jur.
Zilele trecute, ca nu despre „Mergeti in Gela, uitati ce puteti face” vreau sa scriu. Si nici despre „5 lucruri pe care le poti face in Gela” ori „De ce sa alegi Gela anul viitor„. Vreau sa scriu despre cum a fost PENTRU MINE Gela. Despre locul in care am stat eu. Despre programul meu. Despre batraneii simpatici care, dupa ce s-au trezit ca o umbrela zboara printre prosoape pe plaja (umbrela mea) au venit si m-au ajutat incercand sa o fixeze in nisip. Despre jocul de macao pierdut cu 25 la 11. Despre prima oara cand am mancat ciuperci si despre cei 8 l de Cola baut in 5 zile. Despre faptul ca un domn cunoscut in Gela a spus: „Exista tren intre Gela si Licata? Stau de 1 an in Gela si n-am stiut. Ana a aflat singura!” si „Ana a plecat pana in Agrigento singura? Fara sa cunoasca gram de italiana? (in Sicilia, nimeni intalnit nu stia engleza. Recunosc, mi-a fost greu)” „E de apreciat cat de descurcareata este!” Si, cand un om care are o anumita varsta si care a trait intr-o tara dezvoltata spune ca sunt foarte descurcareata, chiar nu mai conteaza comentariile celor care spun ca „e ciudat, naspa, aiurea, nasol” sau alte cuvinte din aceasta categorie.
Si, dincolo de incurajarea celor din jur, la dorinta mea de a scrie cum este un loc pentru mine a mai contribuit o carte. Se numeste „Jurnal de bancher pe drumuri” iar cand am aflat de existenta ei, primul gand a fost, Ce bancher ramane pe drumuri? De fapt titlul nu era in sens figurat. Era in sens propriu. O persoana care lucreaza in sistemul bancar s-a hotarat sa scrie o carte in care sa povesteasca despre calatoriile ei. O parte dintre ele. Povestiri scurte, de 2 pagini sau altele de 10 pagini. Despre ce a trait ea, despre ce a simtit ea, despre lucrurile pe care doreste sa le impartaseasca prietenilor si celor ce ii citesc cartea. Nu a tinut cont de SEO, titluri si subtitluri si repetarea de un numar „necesar” de ori a unei expresii pe parcursul articolului. Cartea asta mi-a amintit ca asa vreau sa scriu si eu.
