In urmă cu 16 ani, am avut plăcuta surpriză de la Andreea, prietena mea de atunci. Plăcerea de a-mi fi dedicată o postare. Se numea: De la un Capricorn pentru un Săgetător. Iar Săgetătorul din ecuație eram eu. Surprinzător era că ea, prietena mea era Capricoruln. Poate părea o prosteală aceasta cu zodiile dar am avut o pasiune pentru domeniu. (Credeți-mă: și a face poze în mod gratuit unor oameni pe care, poate, îi vezi pentru prima oară poate părea o prosteală 🙂 ) Dar sunt pasiunile mele și asta e. Fiecare etapă din viață cu pasiunile ei.

Felul în care m-a descris Andreea m-a făcut să mă îndrăgostesc. De mine. De ea. Pentru că surprinsese și apoi povestise atât de frumos despre mine! Era o descriere 100% corectă. In care mă regăseam. Atunci, am salvat-o undeva. Intr-un fișier. Care poate a fost șters sau oricum laptopul cu pricina nu mai există. Nici articolul nici blogul ei. Câteva dintre lucrurile care spunea ea că mă caracterizează erau:

1. Este puternică. Este curajoasă și independentă
2. Râde foarte mult. Dar să o vedeți cum e când plânge. Eu o știu cum e când plânge. Și îmi vine să îi dau cu ceva în cap atunci când o văd așa. E mai frumos să râzi cu ea decât să o vezi plângând. Ți se rupe inima vâzând-o.
3. Iubește mult oamenii. Pentru cineva a fost în stare să facă un efort imens. A mers pe un câmp mult. Kilometri întregi.
4. Iubește chiar și oameni pe care nu îi cunoaște. Dar pe care face ea cumva și ajunge să îi cunoască.
5. Are o memorie…nu de elefant, ce elefantul e mic pe lângă memoria Anei. Nu doar că ține minte lucruri din copilăria ei. Ține minte lucruri din copilăria TA!
6. Există domenii în care Ana e o adevărată specialistă. Știe enorm despre un domeniu anume. Vorbește continuu despre acel domeniu. Și apoi, dintr-odată, fără să știi de ce, închide, pe nepusă masa, ușa acelui domeniu. Și nu va mai vorbi niciodată despre el. Ii plac unele lucruri extrem de mult până când…ajung să nu îi mai placă deloc.
7. Intr-un an mi-a făcut o surpriză extrem de plăcută de ziua mea. A venit tocmai până la mine pentru a-mi fi alături
8. Are niște povești incredibile. Se pricepe să povestească orice lucru într-un mod foarte interesant și original

Acestea erau câteva dintre ideile principale scrise de Andreea atunci. Partea cu memoria. Cred că tot ce am scris mai sus demonstrează că am o memorie foarte bună. Apoi, la acea vreme aveam o pasiune pentru politică. Pentru ambasadori. Și, chiar dacă locuiam la Fieni, Andreea știa că o să fac orice pentru a-i cunoaște pe oamenii pe care îi admir. Referitor la comentariul cu ziua ei de naștere, ziua ei e pe 25 Decembrie. O zi ușor de memorat. Intr-unul dintre ani m-a invitat la ziua ei. Locuia în Braniștea, o localitate aflată la aproximativ 70 kg distanță de Fieni, cel mai facil mod de a ajunge la destinație fiind trenul.

Și a fost extrem de surprinsă atunci când a realizat că in acea zi specială pentru întreaga omenire, când toată lumea stă acasă, cu familia, eu îi pot dedica un număr de ore din zi și ei. Un număr serios de ore. Pentru că trebuia să schimb trenul la Târgoviște pentru a ajunge la ea. 🙂

Iar ceea ce era surprinzător pentru mine, la acea vreme, era că eram prietene. Pentru că dacă alegeam 3 zodii cu, care nu mă înțelegeam, Capricornul era printre ele. Dar Andreea…era excepția

***

Au existat, în ultimii ani, 2 persoane curioase de… CE AI SPUNE/SCRIE despre mine? O să povestesc în ordine cronologică.

Ce aș scrie despre Persoana NR 1

Am cunoscut-o cam la 1 an după ce am început să merg la meciuri. Cu precizarea că în primul an am mers destul de rar. Dacă aș alege să fac din țânțar armăsar, m-aș întreba dacă a urmărit ceva anume lăudându-mă. De fiecare dată când mi-am pus întrebarea, mi-am dat și răspunsul: NU! Asta e părerea mea. Și, așa cum veți vedea și în rândurile următoare, când voi scrie despre a doua persoană, în unele situații, părerea mea (bună, sau nu) e cea mai importantă. Pentru mine.

Eram într-un spațiu foarte drăguț, cald, cozy cum s-ar zice pe engleză. De undeva din diagonală, persoana respectivă îmi spune părerea pe care o are despre mine. Mi-a apreciat pasiunea pentru fotbal. Și dincolo de pasiunea pentru fotbal în general, pentru fotbalul județean în special! Mi-a spus că îi plac pozele mele, dcă, nu mai există la nivel de județ cineva ca mine. Și dincolo de partea cu fotbalul, m-a apreciat pentru stilul în care scriu.

Iar activitatea de a merge la meciuri și a face sau nu poze și cea de a scrie postări despre viață și întâmplări pe un blog, sunt activități destul de diferite. Și faptul că acest om căutase informații și aflase că merg și la meciuri și scriu și pe blog, ba chiar aprecia ambele lucruri, m-a făcut să mă simt foarte bine. Să mă simt privită, laudată, recunoscută. Și mai ales, eram apreciată de un om care 1. din punctul meu de vedere nu punea preț pe faptul că o femeie merge la niște meciuri 2. nu era genul de om care să stea să citească bloguri cu povești nemuritoare povestite de femei oarecare.

Și atunci, râzând mi-a spus: SUNT CURIOS CE AI SCRIE DESPRE MINE! Ciudat. Era acel gen de om care preferă să aibă o viață personală extrem de discretă. Acel gen de om care nu vrea să fie în discuțiile celor din jur. Care împărtășește foarte puțin din viața lui pe rețelele de socializare. Am scris despre el ulterior în multe feluri. Cred că de fiecare dată onorant. Atunci când am scris despre păr, despre nas, dinți, înălțime, greutate, despre povestea de viață și felul în care a depășit piedici care i-au apărut în cale. Cred că a citit câteva dintre postările și articolele mele. Cu siguranță nu pe toate. Și dincolo de ceea ce am aflat EU despre EL cred că cel mai trist lucru aflat de mine a fost acela că ÎI E GREU.

***

Persoana Nr. 2

Ascult Azzurro de la Adriano Celentano. Și îmi amintesc cât de cald era în bucătărie și vijelia de afară.

In seara în care am mers la Lidl să iau lavandă, m-a întrebat cum voi vorbi despre el atunci când nu vom mai fi împreună? Ce defecte vor fi pe buzele mele? I-am răspuns că nu aș putea vorbi urât despre un om care mi-a fost alături într-o perioadă anume. Dar că dacă e obligatoriu să zic ceva, voi spune că era gelos. Nu foarte gelos. Gelos pentru gusturile mele.

Și exact asta spun. 🙂

O bună perioadă din adolescență și începutul maturității mi-au plăcut băieții deștepți. Adică tocilari. Olimpici. Nu la geografie sau română. Că-i prea simplu. La fizică, chimie, astronomie. Nu se studiază astronomia? Nu-i nimic. Credeți-mă, există totuși, olimpici (chiar la nivel internațional) la astronomie – elevi din România. Studenți la Automatică, la Calculatoare, la Computer Science (cum ar zice același om care 50 de rânduri mai sus zicea COZY – sau cosy. In fine)

Mama, în schimb, mereu îmi spunea că nu e importantă inteligența sau medaliile de la olimpiade. Important e să fie un om bun și să mă iubească. Aoleu, să mă iubească. Groaznic! nu sunt eu cu iubirea și siropoșeniile astea. Poate zodia (reprezentată de un Centaur, creatură mitologică jumătate om jumătate cal), poate faptul că îmi place să vânez, poate lucruri din copilăria mea m-au influențat să nu fiu eu vânatul. Ci vănătorul. Dacă deja cineva mă iubește, mă plictisește.

Nu o să spun că persoana Nr 2 mă iubea. Dar nu era un om olimpic. Era un om obișnuit, pe care experiențele trăite l-au făcut să fie foarte mișto. A avut diferite probleme, situații, enigme. A cunoscut atâtea intâmplări și a trecut prin atâtea lucruri încât aproape că nici firea mea exagerată uneori, nu îl mai speria. Mă enervam foarte rău în multe cazuri și situații și făceam urât (nu sunt o persoană conflictuală. In cadrul familiei fac urât. In rest sunt mielușel) și mă tot așteptam ca el să se sperie. Nu se speria niciodată. Pentru că întâlnise atâția oameni, atâtea poveti încăt toanele mele nici nu prea î se părea ieșite din comun.

O să spun că a fost cea mai potrivită persoană pentru mine și că datorită ei am ales să fac cel puțin un lucru pe care niciodată nu am mai avut de gând să îl fac până să îl cunosc. Să mă înscriu la școala de șoferi. El m-a făcut să înțeleg ce înseamnă a avea o mașină și cum îți schimbă viața.

A fost un om care mi-a amintit că pot să fiu romantică. In niște limite. 🙂

A fost un om care m-a făcut să înțeleg că nu întotdeauna îmi place răceala oamenilor. Uneori sunt mișto și cei care îți demonstrează că țin la tine.

Omul care m-a convins să merg mai rar la meciuri. Adică să nu mai merg în 3 zile la 6 meciuri – săptămână de săptămână. Și timpul petrecut cu el a fost special. A fost altceva decât mersul și fotografiatul la fotbal.

Omul care, pentru mine, a făcut multe excepții. A mers la un meci. Care nici măcar nu era un derby județean. Era meciul dintre Bătrânii și Cimentrul (vă rog să nu comentați numele echipelor. Era finala cupei orașului). Mi-a ascultat poveștile interminabile despre pătrunjel și toți băieții și fetele din arbitraj, observatori, jucători.

A mers cu mine la toate mătușile, vecinele, tată, mamă, pomeni, magazine, verișoare de gradul nu știu cât. La Câmpina și Poiana Câmpina, la Diham. La Sinaia doar pentru că mi-era poftă de kurtos. La grădini, pe dealuri și la mare. A fost pentru prima oară în viața mea când am stat foarte mult în apă. 🙂 Iar când am ieșit și am adormit pe pătură a vrut să îndrepte umbrela spre mine. Din drag pentru că nu voia să mă usture pielea ulterior. Dar…și din mai mare drag (eu tind să cred că sentimentul respectiv se numea de fapt FRICĂ) și-a dat seama că dacă ar muta umbrela deasupra mea, nu m-aș mai bronza deloc. Și atunci mi-ar … cășuna pe el. Așa că a lăsat umbrela așa. Iar eu m-am trezit frumos bronzată 🙂

A fost cea mai darnică persoană cunoscută în ultimii ani. Fie ca e vorba de dulciuri, sucuri, mâncare, cadouri, benzina, emoții sau gesturi.

O persoană extrem de complexa care a putut analiza fiecare experienta prin prisma unui iubit, prieten și părinte.

Mergea mult pe jos și avea cunoștințe vaste din multe domenii 🙂

App de gelozia aceea despre care am scris la început. Nici măcar nu era gelos. Doar aveam păreri total opuse despre un subiect important pentru mine: Libertatea oamenilor.

Dar…accept faptul ca oamenii au păreri diferite. El e la fel de mișto. 😉

Sursă foto: unsplash.com