5 oameni si 10 ani de joburi
De 10 ani lucrez în București. Și am cunoscut mulți oameni de calitate. Fie ca și manageri sau colegi alături de care, mi-ar plăcea sa (mai) lucrez intr-o bună zi.
Doamna Neagu
Cronologic vorbind, prima persoana care m-a surprins a fost doamna Neagu. În urma cu un an am vrut sa ii trimit un e-mail însă nu am facut-o. Și chiar dacă ne-am văzut de doar 2 ori, sunt sigura ca ar fi bucurat-o emailul meu. Poate chiar si-ar aminti de mine. Nu i-am trimis emalul la acel moment dar îmi face placere sa scriu astăzi câteva cuvinte despre dumneaei.
Era o companie mare. Cu angajați care câștigau de la salariul minim pe economie pana la mii de euro lunar în funcție de postul ocupat.
La câteva luni după angajarea mea am mers la sediul administrativ pentru un training intern. Și acolo am cunoscut-o pe doamna Neagu. Ca trainer intern (programe de dezvoltare și învățare a angajaților). Era o lume diferita de cea de pe departamentul nostru, iar doamna Neagu mi-a lăsat impresia de „mama grijulie” care ii susține pe cei din jurul ei. Care e alături de echipe și o susține. Care oferă curaj.
Asa cred ca era și cu fiul ei. Atunci avea 10 ani cred. Acum e major. Iar analizând uneori profilul de Facebook pare sa aibă o relație la fel de apropiata cu fiul. Ca și atunci, demult.
In acele zile părea sa aibă la fel de multe emoții ca și noi, participanții la training. Dar se vedea bucuria de a ne cunoaște și a împărtăși cu noi valorile și povestea companiei.
Eram ca invitații ei la masa, intr-o zi de duminica.
– Mai vrea cineva apa? Suc? Un ceai? Patiserie dulce sau sărată? Avea grija sa nu ne lipsească nimic.
Iar interacțiunea din acea zi m-a incantat. Am discutat despre companie și valorile ei. Despre drumul nostru și cel al companiei și am făcut joc de roluri. Am primit și materiale informative, teste de personalitate. Chiar zilele trecute le-am găsit intr-un sertar. Doamna Neagu este o doamna alături de care mi-as dori sa lucrez și de la care mi-as dori sa învăț.
În cadrul unui alt job, în fiecare dimineață, atunci când mergeam la birou, găseam un email. Se trimitea seara, la câteva ore după ce se incheia programul nostru.
AS SB
Pentru ca managerii țineau foarte mult la relația dintre angajați și clienti/parteneri un procent (10%) din salariu era reprezentat de feedbackul oferit de către oamenii cu care interacționam.
Bineînțeles că doream sa primim acel bonus și astfel încercam pe cât posibil sa avem o medie mare/echipa la final de luna. Dar, pentru mine cel puțin, era mai mult de atât.
Căci în fiecare dimineață, în acel email trimis automat, managerii noștri ne mulțumeau pentru ceea ce facem. Îmi doream ca luna de luna sa am note dintre cele mai bune. În semn de mulțumire pentru ceea ce primeam de la cei 2. În cei câțiva ani petrecuți acolo, am fost foarte mulțumită de rezultatele mele.
Intr-o zi m-am speriat. Era în primele mele 6 luni de când ma angajasem și ajunsesem intr-un impas în ceea ce îl privea pe un client. Trebuia sa transmit situația mai departe managerului meu. Care, în același timp era și… „patron” de companie. Și de asemenea Programator șef.
Pe vremea aceea, pentru mine, programatorii erau diferiți de restul lumii (și încă mai e valabila aceasta gândire). Nu sunt superiori prin valoarea salariilor. Sunt superiori prin gândirea lor și o inteligenta ascuțită. De unde și vorba: dacă am fi toți deștepți, am fi toți programatori și, deci, o lume de bogați.
Pentru mine programatorii erau o categorie de oameni cu minte ascuțită, pasionați de limbaje de programare și coduri, firi introvertite si oameni care nu se opresc din munca pana nu termina ce au de facut. Chiar daca asta inseamna peste 15 ore de munca pe zi.
Acestea fiind spuse, cum puteam eu sa merg și sa spun ca am făcut o greșeală și nu știu ce rezolvare sa mai găsesc?
A trebuit sa îmi iau însă inima în dinți. Și când nimic nu a mai funcționat, managerul, patronul, programatorul firmei a fost de acord sa îl sune pe client și sa vorbească…în locul meu.
Sa vezi ce m-am pus atunci pe plans. Și plângeam de mama focului, nimeni neînțelegând ce s-a întâmplat.
Printre lacrimi am răspuns:
– tu nu ai absolvit Facultatea de Calculatoare pentru ca astăzi sa stai sa faci munca de callcenter în locul meu. Plâng pentru ca mi-e rușine de tine.
Mi-a explicat ca, intr-adevar, ca și programator, în mod normal nu ar face munca de tipul relații cu clienții. Însă după o vreme in care a lucrat în multinaționale, a decis sa își deschidă propria-i companie. Mi-a spus ca a știut din prima secunda faptul ca vor veni momente în care va trebui sa facă contabilitate, marketing, relații cu clienții. Când a mers pe drumul antreprenoriatului si-a asumat toate aceste lucruri. Și, pana la urma, ce e rău în relațiile cu clienții? Suntem o echipa și ne ajutam unii pe alții.
SB m-a învățat sa rad mai des, sa fiu mai buna. Sa vad lumea un loc bun și atunci când nu e neapărat bun, sa transform eu, chiar și un colțișor intr-un loc mai bun. Sa ofer. Chiar dacă uneori tot ce pot oferi e un gând bun, o vorba buna și o îmbrățișare ori un zâmbet.
2 oameni cărora le port recunoștință pentru ceea ce au făcut pentru mine.
Doamna S.
În primul moment în care am auzit numele dumneaei am început sa caut informații online. Cine e, de unde e, cum e? Astăzi am despre dumneaei o informație care nu se găsește nicăieri în mediul online. Adora prăjitura „Albinița” pregătită de mama dumneaei.
Insa prima informație găsită în mediul online care mi-a atras atenția, era un articol și o declarație a dumneaei. După câțiva ani petrecuți intr-un anume domeniu de activitate, alesese sa își schimbe jobul. Declara, la un moment dat faptul ca, a ales sa părăsească respectul domeniu atunci cand a realizat ca veniturile nu ii permiteau sa aibă nivelul de viata pe care si-l dorea.
Nu am folosit ghilimele tocmai pentru ca citatul nu este unul exact ci unul aproximativ. Aceasta este una dintre definițiile persoanelor puternice, femeilor care realizează ceva. Iar a avea alături o astfel de persoana de la care sa înveți mi se pare un adevărat câștig.
Domnisoara Tomescu
Am descoperit-o pe când eram la mare în urma cu 1 an jumatate. Tiktok uri interesante, blog asemenea. Am participat apoi la un webinar. Doamna avea o poveste în care ma regăseam. Povestea despre viata dumneaei de parca era viata mea. Iar mai târziu aveam sa aflu ca avem și alte câteva lucruri în comun.
La un moment dat, si-a lansat o carte. Îmi place sa cred ca am fost printre primele persoane care au achiziționat-o. Și chiar daca nu am fost întrebata de ce am decis sa fac acest lucru, motivele au fost mai multe.
Imi place sa citesc. Foarte mult și foarte multe genuri.
Autoarea a fost o persoana care mi-a plăcut și cu, care am rezonat.
Mi-a plăcut ceea ce transmite în social media. Deci, probabil, avea sa îmi placa și o carte scrisa de dumneaei.
În ceea ce privește publicarea de carti, era o persoana la început de drum. Mi-a făcut placere ca, achitând o suma modica, de câteva zeci de lei, sa pot susține o persoana care mi-a devenit draga.
Atunci cand cartea a ajuns la mine, am avut, pe lângă autograf și parte de un cadou. Iar atunci când ne-am cunoscut, mi-a transmis faptul ca probabil drumul nostru nu se termina aici.

unsplash.com