Am cazut. Pur si simplu. Si, cu toate ca lumea spune despre mine ca vad partea buna in orice lucru rau, sa stiti ca nu e asa. Imi bat mintea, ma consum, ma supar, plang. Si apoi vin si spun cat de minunata e viata. Pentru ca am auzit eu ca gandirea pozitiva ajuta.

Aseara a trebuit sa ma intalnesc cu cineva pentru a-i vinde un produs cumparat de la mine. Si m-am intalnit.

Apoi am avut o discutie extrem de benefica cu o persoana cu, care la un moment dat am facut un pariu.

Apoi…da, apoi l-am vazut pe preferatul meu. Serban Marius. (Marius poate e al doilea prenume dar numele de familie sigur nu e Serban) Si pe antrenorul preferat.

Apoi l-am vazut pe un baiat de care mi-a placut in timpul liceului. Nu. Nu a fost marea mea iubire. Mi-a placut de el o luna. Lui nu. The End. Si a fost o experienta foarte stranie. Dupa ce mi-a placut de el acea luna prin clasa a X-a, l-am mai vazut de 2 ori. O data toamna trecuta cand el sigur nu m-a vazut si, a doua oara tot cam pe atunci. Eram intr-un supermarket.

Aseara insa, avand senzatia ca cineva se afla intr-una dintre masini m-am uitat spre scaunul soferului. Si l-am vazut exact pe el. A parut surprins sa ma vada. Cred ca nu se astepta. Si e ciudat cum pastrezi anumite amintiri in niste sertare ale caror chei crezi ca le-ai pierdut. Dar nu e adevarat. Candva, peste ani, gasesti cheia si, curios, deschizi sertarul.

Dupa ce l-am vazut, m-am urcat intr-un loc din care sa pot admira si fotografia mai bine Luna. Am ascultat Moonlight Shadow. Si, un sertar s-a deschis.

– E un baiat bun. E cuminte si linistit. Spre deosebire de ceilalti – soapta asta s-a auzit undeva in noapte.

La un moment dat am plecat spre casa. Si la un moment dat am cazut.

Si toate aceste lucruri sunt din categoria lucrurilor frumoase, normale si de zi cu zi.

E adevarat ca a existat si partea negativa. De exemplu, m-am lovit. Si pentru o persoana care merge pe jos 10-15 km/zi, e rau. Mi-a fost teama ca nu ma pot ridica. Nici macar nu plangeam. Eu care in copilarie urlam chiar si fara sa ma lovesc. Ma durea extrem de rau un picior si un deget. Telefonul zburase prea departe ca sa pot suna pe cineva. Eram acolo, intinsa pe jos, privind telefonul si intrebandu-ma pe cine as suna daca as ajunge la telefon.

– Lasa, o sa ai ce sa povestesti la batranete, mi-a zis cineva despre lovitura si semnul care va ramane acolo.

Si am izbucnit in lacrimi. Pentru ca asta mi-a zis si doctorul.

Povesti pentru copii

In martie 2015 am ajuns la miezul noptii la urgente. Eram proaspat mutata in Bucuresti si nu stiam unde se afla niciunul dintre spitalele de urgenta. Cred ca a fost momentul in care am dat dovada cat de puternica sunt. Pentru ca pierdusem 4 l de sange dar nu imi era frica. Mie, care lesinam de fiecare data cand mi se lua sange pentru analize. Eu, care fusesem amenintata de medicul rezident ca voi fi lasata sa sangerez pana mor. Eu, eram puternica. Si daca muream, ce? Muream o data. Nu puteam muri de mai multe ori 🙂

Apoi, medicul de garda mi-a explicat ca trebuie sa ma opereze urgent in acea noapte pentru ca pur si simplu nu are ce altceva sa faca. Si sa fiu optimista. Ca o sa fiu bine. Iar cand o sa fiu batrana voi avea ce sa povestesc nepotilor. 🙂 A fost foarte dragut. Si am stiut ca despre acea seara voi dori sa povestesc. Pentru ca vad intotdeauna lucrurile frumoase. Si imaginea cu vasele sterilizate pline de sange nu era infioratoare. Sangele este viata. Desi, pierderea a 4 l de sange probabil ca inseamna cu 4 l mai putin de viata. 🙂

Am fost egoista in acea noapte. Egoista cu cei din jur dar buna cu mine. Nu am acceptat ajutorul nimanui. Iar 2 luni mai tarziu, realizand ca celui mai bun prieten i-am facut un rau neacceptandu-i prezenta langa mine, am decis sa schimb lucrurile. Si sa il accept aproape.

Cicatricea din cot

Am cazut la prima ora de sport din clasa a V-a. Au trecut peste 20 de ani dar un semn din cotul meu imi aminteste de acel moment. Si stiu exact cum s-a intamplat. Si de ce s-a intamplat. Si faptul ca proful de sport imi amintea de tata. Si ca fratele profului de sport a fost primul fotbalist care mi-a placut 🙂 Stateam la 6-7 ani la poarta sa il vad cand trece pe strada.

Revenind la ieri

In 2022-2023 incepusem sa merg la meciuri. Si eram foarte fericita. Cunoscusem atatia oameni speciali. Toate weekendurile mele erau pline de energie. Strabateam judetul in lung si in lat. Oamenii imi lasau comentarii, like-uri. Pe tiktok aveam zeci de mii de vizualizari. Oamenii ma opreau pe strada sa imi spuna ca ma stiu de pe conturile de Social Media.

Ma simteam importanta. Si asta nu pentru ca era tata profesor sau director. Nici pentru ca mama era super mama. Nici pentru ca sora mea se cunostea cu toata lumea. Eram cunoscuta pentru cine eram EU.

Avusesem sansa sa cunosc oameni pe care ii admiram in copilarie. Cunosteam FOTBALISTI si multi jucatori de fotbal. Cunosteam arbitri, cunosteam observatori, cunosteam ziaristi, cunosteam antrenori. Oamenii aceia care erau niste zei in micuta noastra comunitate.

Inca imi doream sa merg la Calimanesti, Dragasani, Sibiu, Timisoara, Oradea, Islaz, Balan, Lacul Sfanta Ana si Bolboci. Dar toate weekendurile mele erau dedicate fotbalului. Pana intr-o seara. Cand am luat niste decizii proaste, cand am spus ce ma deranjeaza si cineva m-a intrebat:

– Pentru care dintre echipe faci poze?

– Pentru cea care plateste mai bine.

– Auzi Xulescu, cu cat o platesti?

– …

– Hehehe numai la prostii ti-e gandul.

– La ce sa ma astept de la un om care are varsta lui si tot de la tara a ramas. Nici macar nu stie sa dea buna ziua.

– Da pardon, buna seara se zice, nu buna ziua.

Si atat de prost m-am simtit! Dar chiar daca am cazut si am ramas de atatia ani cu cicatricea asta, exact acea cazatura m-a trezit la realitate. 🙂

Si nu, nici macar nu ii voi povesti mamei despre intamplare. Ce poate sa imi zica? Doar…Ti-am zis eu? Sau…daca iti bagi in cird cu prostii! Sau…eu ce sa-ti fac? Sau…aaa deci tu nu plangeai pentru ca te durea piciorul, plangeai din cauza astora. Foarte bine patesti!

Lucrul pe care mi l-am dorit…

Intr-o zi, sa fie mai mult de o luna, am facut un pariu pe un scor. Nu, n-am pus vreun bilet la una dintre casele de pariuri. Am facut un pariu asa, cu o persoana. Pe un lucru extrem de prostesc. De copilaresc. Dar un lucru pe care imi doream sa am puterea sa il cer.

Asadar, daca scorul final avea sa fie cel prezis de mine, urma sa castig ceva. Persoana respectiva urma sa afle ce am castigat abia dupa meci. Trebuia doar sa fie de acord cu pariul.

Daca in schimb scorul avea sa fie cel prezis de cealalta persoana castiga…Mda, aici era o problema. M-a surprins ceea ce si-a dorit. Pentru ca era un lucru extrem de abstract care pe mine m-a facut sa ma simt ciudat. Sa ma simt urata. Cand i-am povestit mamei insa, si-a schimbat total parerea despre acea persoana. In bine 🙂

Scorul nu a fost nici cel zis de mine. Dar nici a doua persoana nu a castigat.

Cu prima ocazie cand ne-am vazut am rugat-o sa facem pariuri pe meciuri de fiecare data pana voi castiga un pariu. Si, probabil plictisita de prostiile mele a fost de acord sa consideram ca acel pariu a fost deja castigat.

– Bine. Imi doresc sa mergi cu mine la meciul cu Moroeni si sa ne uitam impreuna la jucatorul meu preferat. Sa imi spui ce parere ai. E fundas dreapta.

Nu mi-a venit sa cred ca am puterea sa ii zic acel lucru.

– Da, Ana, merg daca vrei.

Am stiut imediat ca nu va merge niciodata la acel meci. Apoi am aflat ca jucatorul respectiv nici macar nu joaca pe postul pe care credeam eu. De fapt, e mijlocas – dreapta, stanga sau central. Sau fundas central sau stanga. In fine, dorinta mea era de a merge la un meci la care sa ne uitam la jucatorul meu preferat (indiferent de postul pe care joaca) si la…fundasul dreapta – indiferent cine e fundas dreapta.

– Dar tu esti constienta ca, si daca acel om si-ar dori cu ardoare sa mearga cu tine la un meci, nu ar putea, nu-i asa? ma intreaba un prieten.

– Da. Cred ca stiu. 🙂 Am stiut din momentul in care mi-a zis ca va merge la meci. Dar stii ceva? E ok. Macar sunt constienta ca i-am transmis ceea ce imi doresc cel mai mult. Iar faptul ca nu va merge, nu reprezinta o problema sau o dezamagire. Nici macar nu ma supar. Exista oameni pe care nu ma pot supara indiferent ce ar face. Si el e unul dintre acei oameni.