O poza in chiloti si-un dans
In urma cu 2 luni am mers la spa. Saune, piscine, scaune termo…nu stiu cum, hamam, sauna, tepidarium si ce mai era pe acolo.
Serios vorbind, nu cred ca auzisem pana de curand de „tepidarium” si oricum chiar daca auzisem, intamplator, habar n-avusesem ce-i aia. Presupun ca unele cuvinte chiar n-au traducere din latina in romana. Asa ca vrem, nu vrem le folosim la fel ca acum mii de ani.
Inainte de a pleca de la spa, imbracata fiind in costum de baie, cu parul ud si fara pic de machiaj (dupa 3 ore prin saune ce machiaj sa mai ai??) mi-am dat seama ca ori sunt eu foarte frumoasa, ori au in vestiar niste oglinzi care te fac sa arati mai bine decat in realitate si hop-tzop mi-am facut poze. In oglinda. Cum e moda pitipoancelor.
Aseara am postat poza. Si-am primit like-uri. Atatea cate ma asteptam.
Da, poate sunt dragute persoanele foarte tinere. De 20 sau 25. Foarte slabe, firave. Poate minione sau poate cu o inaltime de peste 1.70 m. Eu am 33 si o greutate medie. Am celulita (mai multa decat crede cineva ca poate avea o femeie de 60 de kg), foarte multi cm in talie iar surplusul de grasime de pe corp in general nu este sexy.
Iar poza…nu e photoshopata sau modificata. Este o poza in care sunt eu…asa cum sunt! (Ok, calitatea oglinzii m-a ajutat 🙂 ) Am avut si eu 20 de ani, am avut si 25. Am avut 50 de kg, 58. 66. Acum arat asa cum arat. In ziua in care ma va deranja ingrozitor voi face sport, voi diminua dulciurile, produsele de patiserie, painea si sucurile. Dar nu ma deranjeaza ingrozitor. Pana la urma, peste fiecare dintre noi trec anii intr-un fel sau altul.
Am avut o saptamana ingrozitoare. In care am plans foarte mult. Si aseara am vrut sa fac ceva care sa ma faca sa zambesc, care sa imi ridice moralul. Si am ales o poza care stiam ca va atrage like-uri. Dar o poza in care sa fiu cu imperfectiuni. Cu picioare groase, fara sani…
A fost o poza in care nu aveam fond de ten, lenjerie modelatoare ori sutien cu push up. 🙂 Intr-adevar, poate sexul vinde si am primit like-uri de la persoane care, in rest, nu stiu ca exist. N-are nimic. Eu m-am bucurat de like-uri. 🙂
***
Am plecat dis-de-dimineata spre casa. Astfel incat sa ajung la timp pentru programul de munca. Durerile ingrozitoare de cap, oboseala si lacrimile au disparut astazi. Nu stiu daca datorita cresterii increderii in mine. Nu stiu daca datorita faptului ca am luat niste decizii pe care le-am tot amanat.
Important a fost ca m-am simtit frumoasa. Paleta de farduri primita de Secret Santa a contribuit. Linia de tus mi-a iesit perfect iar masca roz a adus buna dispozitie. 🙂 In pauza de masa a trebuit sa merg intr-o institutie publica din oras. Nu am iesit imbracata in costum de baie din casa. Din contra. O pereche de colanti, o pereche de blugi. 2 pulovere si o geaca groasa. Si ditamai fularul visiniu la gat. Nu am purtat tocuri. Nu port niciodata tocuri. Insa ma simteam cea mai frumoasa din oras.
In momentul in care am deschis poarta pentru a iesi din curte mi-am dat seama ca am mainile inghetate. Aia e! mi-am zis. Si-am plecat prin frig.
Am ajuns la destinatie iar cand mi s-a deschis usa cladirii publice in care am avut treaba am oferit cel mai larg zambet (pe sub masca). Am intrebat de doamna pe care o cautam si pentru ca am spus ca nu stiu unde este biroul dumneaei am fost condusa. A fost…foarte frumos. Detaliul de care aveam nevoie pentru ca ziua sa fie si mai buna decat era deja. Am fost luata de mana si condusa pe holuri. Totul a fost de parca…eram invitata la dans. Iar persoana cealalta avea niste maini…ataaaat de calde! Mi-a incalzit si mie mana. Mi-am amintit ce mi-a povestit Madalina. „Avea (cineva drag mie) mii de stelute de fericire in ochi atunci cand am aparut in viata lui”.
Apoi am fost asteptata si condusa pana la usa fiindu-mi incalzita si cealalta mana.
Nu o sa spun ca voiam sa dansez pe holuri. Nu imi place sa dansez. Nu stiu sa dansez. Si nu vreau sa invat. Dar m-am simtit atat de bine! Imi place mult lucrul asta la oamenii din orasul meu. Nu sunt pusi pe tachinari, pe glume de neinteles, pe contraziceri, pe incapatanari. Sunt oameni draguti care te plac fie ca esti in chiloti, fie in 3 perechi de pantaloni si 5 pulovere de zici ca esti sifonier si nu femeie 🙂
2022 o sa fie un an greu. Poate nu mai greu decat cel in care am pierdut 3 oameni dragi alaturi de care ma vedeam imbatranind – Cristina (in primul rand), Adi si Sergiu. O voi lua insa de la capat. Iar mie nu imi plac inceputurile. Sper doar sa…ma descurc.
Iar cand nu o sa mai pot, sper sa existe lucruri care sa ma ajute. O imbratisare, o tinere de mana, un zambet sau o poza sexy care aduna zeci de likeuri 🙂