Diverse

Cumparaturi mai altfel in 2020. Care au fost primele scaune cumparate de mine?

De
pe
05.12.2020

A fost odată ca niciodată…primul scaun. Povestea spune că acesta a apărut pentru prima dată în Palatul din Cronossos și arăta mai mult a tron. Realitatea spune însă că acesta a început să fie folosit în casele oamenilor cu precădere începând din secolul XVI.

Eu îmi amintesc primul scaun pe care mi l-au luat ai mei. Să fie al meu. Să stau pe el la birou când îmi fac temele, când învăț. In urmă cu 25 de ani scaunele cu „rotițe” nu erau la fel de des întâlnite ca astazi. Astfel că fiind singura din clasă ce avea un astfel de scaun-jucărie, colegii mă vizitau în mod special pentru a se învârti. La fel și vecinii.

2020 și scaunele

Saunele și birourile au cunoscut creșteri în 2020. Anul acesta mai mulți angajați au lucrat de acasă decât în trecut. Astfel că a trebuit să ne aranjăm o cameră, dacă ne-am permis, sau măcar un colțișor pe post de birou la care să lucrăm. A fost și cazul meu care, de mai bine de jumătate de an în desfășor activitatea profesională de acasă. M-am putut considera o norocoasă căci pe când colegii mei se plângeau că ei lucrează de pe scaune incomode, eu stăteam bine mersi pe scaunul cu suport lombar și tetieră achiziționat în urmă cu doi ani.

Dar asta nu a însemnat că nu am intrat și eu în rândul lumii. Doar sunt femeie iar asta înseamnă că nu mă dau în lături de la shopping. Așa se face că la începutul perioadei în care am lucrat de acasă mi-am dorit să îmi cumpăr un scaun pentru cel de-al doilea „job” al meu. Acela de blogger. Și pentru că după 8 ore petrecute la birou mi-am dorit să schimb scaunul de pe care lucrez, am început căutările.

Și pentru că uneori se întâmplă să caut un lucru și să descopăr și altele – de care uneori am nevoie, alteori nu, am achiziționat și un șezlong. Trebuie să recunosc, faptul că locuiesc la casă și am o curte suficient de mare a fost un mare beneficiu în această perioadă.

La cei de la Biano am găsit o gamă largă de șezlonguri am reușit destul de repede să mă hotărăsc pe care să îl achiziționez. Biano a început ca un catalog de mobilă și decorațiuni astăzi fiind o platformă extinsă în 5 țări iar viziunea loro este că toată lumea poate avea un cămin frumos, cu viziunea că toată lumea poate avea un cămin frumos. A fost pentru prima dată când am accesat un site unde poți căuta produsele după imagini și mi s-a părut foarte drăguț. Pur si simplu încarci o imagine, iar motorul de căutare îți găsește produse similare.

Sursă foto: Biano

Eu am ales pentru plajă acest șezlong din ratan care a venit cu perna inclusă în preț. Culoarea mi-a plăcut în primul rând datorită faptului că nu este una pe care să se vadă orice pată. Apoi puncte în plus a câștigat și pentru faptul că materialul este impermeabil iar scaunul are o structură robustă.

Cât privește scaunul pentru activități ca bloggingul ori poate citirea unei cărți sau vizionatul unui film, a fost mai greu până m-am hotărât.

Mi-am dorit un produs comod, cool și colorat. Apoi trebuia să se asorteze cu restul mobilei din cameră și în același timp să fie diferit.

Nu pot spune că verdele este una dintre culorile mele preferate. Am plecat de la ideea că îmi doresc un scaun fie roșu fie albastru deschis și am ajuns să cumpăr unul într-o nuanță de verde închis 🙂 Am ales din categoria de scaune de sufragerie de pe Bonami un scaun de la firma daneză DAN-FORM. Aceștia au produse de calitate superioară și design de primă mână.

Sursă foto: Bonami

Dacă mă întrebai anul trecut dacă voi face astfel de achiziții cu siguranță îți răspundeam că nu. Acasă, în provincie, merg vara de 2 ori astfel că un șezlong nu își avea rostul. Dar iată că situația neașteptată din acest an m-a făcut să cumpăr primele scaune plătite din salariul meu. Și cu siguranță ambele produse au fost investiții excelente.

ETICHETE
ARTICOLE RELATIONATE

Lasa un comentariu

ANA ULMANU
Romania