Ce face ca o anumita perioada sa fie cea mai frumoasa, o perioada înfloritoare, perioada și vârsta la care ne simțim cel mai bine, în care suntem puternici?

Vorbeam acum o săptămână cu o barbat care imi spunea ca nu a fost întotdeauna atât de prietenos si deschis. Ca în liceu era foarte timid și ca oricum fetele de vârsta lui nu se uitau la colegi de clasa. Se uitau la băieți mai mari.
– Dacă aveam comportamentul de acum în perioada liceului!!! Dacă m-as întoarce asa cum sunt astăzi un urma cu 15 ani sa vezi cum ar sta lucrurile!!

Vorbeam și aseară cu o alta persoana. Ii spun:

– Uite aici articol despre tine. Mama!! Sa scrie un ziar despre tine! Cat de tare. Și reincep sa citesc paragraful. Blablabla „în varsta de 18 ani”, scria in ziar

Apoi întorc capul spre dreapta și zic:

– Și acum ai 28!! 🙂

Pentru prima data am auzit-o pe acea persoana spunând ca da…ce vremuri. Ce bun era! Și o spunea…nu știu dacă cu tristețe. O spunea asumându-și ca 2012 a fost 2012, o perioada frumoasa iar astăzi, 10 ani mai târziu face lucrurile altfel, arata altfel, gândește altfel. Și nu mai e la fel de bun ca în 2012 dar ca acesta este mersul lucrurilor.

Cea mai buna perioada din viata mea…

Uneori spun ca pana pe la 25 de ani am avut cea mai buna perioada din viata mea. Apoi, peste noapte, pe când aveam primul job in Bucuresti, am întrat intr-o cabina de proba. Și mi-am dat seama ca gata. Ca nu mai sunt frumoasa. Iar pentru mine, sa ajung de la acea persoana care avea un corp superb la o persoana cu un corp mai putin…tonifiat, a fost surprinzător. Pur si simplu am incetat sa mai fiu persoana super sexy care purta pantaloni scurti nu stiu de care si sutiene cu mult push-up. Aaa si sa nu uit de pantalonii scurti pe care ma ajutase vecina sa scriu cu clor porecla mea.

2 noiembrie 2013

Au fost si 3 zile din cele peste 10.000 trăite, in care am spus ca sunt cea mai fericita. Cronologic luandu-le în seama una dintre zile a fost începutul lui noiembrie 2013. Cand am cunoscut-o pe o persoana pe care mi-am dorit foarte mult sa o cunosc. Atunci am simțit ca lumea e a mea. Eram aproape de cabana Piatra Arsa, pe Transbucegi, purtam niște blugi maro, dintr-un material gros, bocanci maro, un pulover și o geaca…extrem de roșie, din imitație de piele și ma simțeam deasupra lumii.

Știam ca o sa îmbătrânesc, ca fiecare zi din viata mea este o zi în plus adăugată vieții. Pe el nu il chema Dorian dar … in acea zi am iesit cu omul care, pentru mine, nu avea sa îmbătrânească niciodata. El avea 32 de ani și arata de 17. Era cool, avea o atitudine super și trăia foarte liber. (Mulți ani mai târziu, când l-am revăzut am realizat ca nici măcar el nu va rămâne toată viata tanar. Albise intr-un mod ciudat iar fizicul lui nu era al unui om de 40 de ani. Ci mult mai în vârstă. Am sunat-o pe mama și am întrebat-o surprinsa: mama, fiecare dintre noi îmbătrânește, nu-i asa? Tinerețea nu e veșnică. A surprins-o întrebarea mea. Apoi i-am spus ca tocmai l-am vazut pe X. Și ca dacă X a ajuns sa arate asa…chiar nu avem cum sa ne „luptam” cu batranetea)
Cert e ca în 2013 am spus: asta e cea mai fericita zi din viata mea! Era pentru prima oara când o spuneam.

Iunie 2015

1 an jumătate mai târziu, viata mea era total schimbata. Din studenta care sta acasă, joaca farmville și e îndrăgostită de un om nepotrivit, ajunsesem sa locuiesc la București, sa am un job si prieteni noi. Plecasem chiar de la primul job. Și tocmai îl cunoscusem pe un om pe care imi doream sa îl cunosc…de 4 ani.

Imi petrecusem o zi prin Pitești și fusesem impreuna la un film franțuzesc. In acea zi, persoana respectiva alesese sa facă pentru mine nu numai gesturi frumoase. Alesese sa dea dovada de un lucru care nu o caracteriza. Sa fie romantica! Și atunci am spus. Este a doua cea mai fericita zi din viata mea. Atunci nu știam dacă a doua cea mai fericita zi ca intensitate sau cronologic vorbind. Dar mi-am zis: timpul va decide!

Amsterdam

Amsterdam. Fiecare vizita acolo. N-am zis zi de zi asta e cea mai frumoasa perioada. Dar a fost tot ce îmi plăcea mai mult.
Dimineți începute cu pâinea acea a lor cu semințe, pe care puneam un strat gros de Nutella pe care o savuram pe canapea. Faptul ca preparam în fiecare dimineață micul dejun.
Apoi ne uitam la prognoza vremii sa vedem „cum e vremea azi?”
Planificarea locurilor de vizitat.
Mersul în partea de portbagaj – pe bicicleta (pentru ca eu nu știu sa merg pe bicicleta și mi-am dorit mult sa fiu plimbata)
Sutele de poze făcute zilnic.
Întoarcerea acasă și vizitele la supermarket chiar înainte sa închidă.

Toate lucrurile astea au fost geniale. Și ani de zile am visat cu ochii deschiși (și inchisi) sa ma mut in Olanda. Doar ca nu aveam încredere în mine. Nu ma ajuta nimeni sa înțeleg ca o sa pot, o sa reușesc iar dacă nu reușesc, aia e. Vin acasă.
Așadar nu știu cum ma întorceam sau dacă ma întorceam dar cel puțin perioada în care am fost turist în Olanda a fost una fericita. O perioada frumoasa și înfloritoare. Dar nu mai înfloritoare decât ceea ce a urmat.

Ultima mea vizita în Olanda am facut-o singura. Acea experienta m-a ajutat sa înțeleg ca pot. Pot călători singură, ca femeie, oriunde si oricând.
Cu 2 ani în urma cea mai mare dorința era sa ma mut acolo. În afara de prietenul meu care era masterand al Universității din Amsterdam si care promisese sa ma ajute (Dar ma subapreciam cumplit și îmi era rusine sa ii accept ajutorul), in prima vacanta în Amsterdam, mai cunoscusem pe cineva.
Ne plimbam într-o seara pe străzile orașului când un domn ne aude vorbind în romana. Si am stat acolo, in fata restaurantului in care lucra, cateva minute sa povestim. 2 zile mai târziu i-am spus prietenului meu.

– Dacă m-ar ajuta domnul acela cu sfaturi pt a-mi trai viata in Olanda, m-as muta! Asa ca am pornit sa îl cautam. Dar nu l-am mai găsit. Nici în zona. Nici măcar pe grupurile de Facebook ale romanilor din Amsterdam/Olanda/Tarile de Jos.

La ultima vizita a mea în Olanda în schimb, nu departe de un McDonalds, afara, la soare, l-am reîntâlnit pe domnul ospătar. Ne-am recunoscut unul pe altul și i-am povestit cât de mult îl căutasem în speranța că mă va ajuta cu o noua viata in micuța tara răcoroasă.

– Cu mare placere te ajutam. Eu am venit și am luat totul de la 0 aici, mi-a spus el. Nu aveam job prin agenție. Nu știam engleza. De olandeza nu mai vorbesc. M-am descurcat singur dar a fost greu, însă mi-am promis sa ajut orice roman. Viata in Olanda nu se compara cu ce avem noi în România. Dacă ai un CV, da-l încoace. Fac eu copii și le las în câteva locuri. În maxim o săptămână o sa ai loc de munca, îți garantez.

M-am uitat la el și i-am spus ca nu am un CV.

– Ah, ai venit ca turist! Oricum, sa știi ca aici orice om serios se va descurca oricând. Nu exista situație sa nu îți găsești job.

– Atât de mult m-as bucura sa lucrez în Olanda! Dar ceea ce am în România, la București, nu se poate compara cu nimic altceva pe lume. Nu poate exista MAI BINE. Sunt extrem de fericita. Am colegi- cu unii ma înțeleg, cu alții nu prea dar viata mea acolo e mai frumoasa decât am visat vreodată.

Cea mai frumoasa perioada

Fiecare dintre noi are parte de momente frumoase și mai puțin frumoase.
Au fost cele 3 zile cele mai frumoase din viata mea?

Cea din noiembrie 2013
Cea din vara lui 2015
Cea în care am renunțat la visul de a trai în Olanda pentru ca…fericirea mea se afla în cartierul Primăverii

Posibil. Au fost niște zile pe care le-am salvat intr-o zona a creierului și le-am pus etichete de „cele mai frumoase zile din viata mea”.

Dacă încă mai cred ca eram mai fericita când eram…frumoasa si tanara? Nu as spune ca eram MAI FERICITA. Eram…fericita. Și eram foarte odihnita si aveam un metabolism foarte bun.

Daca cea mai frumoasa perioada din viata noastra este prezentul? Mda, cam aceasta ar fi definitia pentru „cea mai frumoasa perioada din viata noastra”. Eu, insa, nu am prea fost omul prezentului. Dar orisicum, vad sensul perioadelor mai putin frumoase. Greutatile tocmai din acest motiv vin in viata noastra. Pentru a ne putea bucura cu adevarat de lucrurile minunate.

Si depinde de fiecare dintre noi sa luam din fiecare zi traita cele mai frumoase parti pe care sa le ducem peste ani alaturi de noi.

Surse foto: unsplash.com