Dacă ai putea să iei masa cu oricine pe această planetă, cu cine ai alege?
Zilele trecute mă conectasem pe LinkedIn și verificam joburi noi, conexiuni, postări. Așa am descoperit și postarea unei doamne recruiter despre întrebările pe care le primești în cadrul interviului. Spunea că la începutul carierei s-a inspirat mult de pe Google în ceea ce privește interviurile, însă foarte repede a rămas fidelă interviurilor bazate pe competențe și întrebărilor cu ajutorul cărora poate evalua comportamente, având ca bază o serie de indicatori pozitivi și negativi. Iar la sfârșitul postării venea cu o listă de întrebări întâlnite de-a lungul timpului. Comunitatea era invitată să scrie, la rându-i, exemple de întrebări. Și așa ochii mi-au picat pe: „Dacă ai putea să iei masa cu oricine pe această planetă, cu cine ai lua masa?”
Eu nu am primit această întrebare într-un interviu. Ci într-un program de inducție de la sediul central al companiei. In urmă cu 10 ani. Și pentru că știam că în perioada aceasta este ziua persoanei care mi-a adresat întrebarea, am decis să scriu postarea de astăzi.
Întotdeauna mi-a plăcut să particip la orice fel de activitate organizată de companiile la care am lucrat. Aveam ocazia să cunosc oameni noi, să am parte de un mediu relaxant, să aflu lucruri noi despre companie sau, în general, despre lume și viață. Deși a fost în 2016, îmi amintesc că eram 7 sau 8 nou-angajați în cadrul acestui program. Iar când a venit întrebarea „Cu cine aș lua masa?”, prima persoană care mi-a venit în gând a fost și numele rostit. Am fost singura care a ales numele unei persoane care nu se mai află printre noi. Un nume pe care nu l-aș fi rostit dacă, în anul ce trecuse, 2015, nu aș fi ales să fac ceea ce îmi doream.
Lucram la o corporație, fiind recrutată de o firmă externă de HR. Angajarea era făcută pe perioadă determinată, 6 luni. Apoi, dacă demonstram că sunt ceea ce se caută, contractul să fie schimbat în perioadă nedeterminată și să fiu angajată direct a companiei. Doar că, la 4 luni de la angajare, am primit o invitație în Amsterdam. Nu era pe lista mea cu locuri de vizitat. Dar cu siguranță era un oraș scump, dezvoltat, cu nivel de trai ridicat. În plus, o persoană care trăia de 2 ani deja acolo avea să mă găzduiască (sunt foarte scumpe cazările acolo), să se plimbe cu mine prin oraș (adică să își ia câteva zile de concediu) și să mă ajute să îmi creez amintiri. Atât foto, cât și unele care să îmi rămână în suflet. Invitația a sunat minunat. Oare aș fi onorat-o vreodată? Probabil că nu!
2 săptămâni mai târziu, am descoperit, pe unul dintre blogurile de turism pe care le urmăream la acea vreme, un articol cu oferte ale KLM. De obicei un bilet București – Amsterdam – București valora 70-80% din salariul meu într-o lună. Dar acum era 50%. Am întrebat-o pe persoana care mă invitase dacă rămâne valabil. Am întrebat-o pe mama dacă ne permitem (plecam singură, dar toată viața mama m-a ajutat inclusiv financiar. Pentru că așa sunt mamele – am auzit-o de la multe mame) și am cumpărat biletul. De la job nu am avut posibilitatea de a primi concediu în perioada respectivă. Așa că am anunțat faptul că aș dori ca, după terminarea celor 6 luni, această colaborare să se încheie. Iar la o săptămână distanță de ultima mea zi în companie, mă îmbarcam într-un avion cu alb și bleu al KLM cu destinația Amsterdam Schiphol. Muzee, parcuri, experiențe, locuri, produse, confort, bucurie, mori de vânt, pictura mea preferată – Fata cu cercel de perlă (Haga), arhitectură, istorie și flori. Amsterdam a fost magnific. Ceva ce nu am crezut că există. Emoție pretutindeni. Până la acel moment mai ajunsesem în Franța, Anglia și Italia. Dar cu Amsterdam, Haga și Delft nu se compara nimic. Olanda a devenit țara mea preferată. Singura în care am revenit de 4 ori. Și pe care nu aș fi descoperit-o niciodată dacă nu aș fi onorat invitația primită.
Casa-Muzeu Anne Frank
Într-una dintre zile am vizitat o Casă-Muzeu. Casa unei familii înstărite, familie al cărei „defect” a fost acela că nu a trăit în perioada potrivită și nu a fost de rasa/etnia potrivită. Și chiar dacă știm luptele barbare purtate de-a lungul secolelor și mileniilor între diferite popoare și imperii, ultimul secol se dovedește, poate, cel mai sângeros. Al Doilea Război Mondial a fost conflictul cu cele mai multe pierderi de vieți omenești din istorie. In jurul a 80-90 milioane de morți (militari și civili). Dintre aceștia, aproximativ 6 milioane de evrei au fost uciși în Holocaust. Apoi a existat Primul Război Mondial, la rându-i cu un număr însemnat de pierderi omenești dar și alte lupte și revoluții.
Familia Frank era o familie de evrei care venise din Frankfurt, în 1933, după ce Hitler a preluat puterea. Otto Frank, tatăl, a dezvoltat în Amsterdam afaceri. Opekta (pectină pentru gemuri) și, mai târziu, Pectacon (condimente și ierburi). Pentru a se salva, întreaga familie a fost nevoită să se ascundă timp de 2 ani (din 6 iulie 1942 până pe 4 august 1944) în anexă secretă a clădirii în care funcționa firma lui Otto, pe Prinsengracht 263.
Familia avea două fete, pe Margot și pe Anne. Anne, care își dorea ca într-o zi toate ororile să înceteze. Ca lumea să fie liberă, iar ea să poată călători în toată lumea și să devină scriitoare sau jurnalistă. Însă familia a fost găsită și dusă în lagăre de concentrare. Acolo unde și-au și găsit sfârșitul. Toate detaliile din ascunziș le știm așa cum le-a trăit și simțit acest copil de doar 15 ani. Anne Frank a murit în februarie sau martie 1945, la Bergen-Belsen. Dar ea și-a povestit chinul, dar și speranța, în paginile jurnalului ei. Tatăl, singurul supraviețuitor al familiei, odată reîntors în Amsterdam a avut grijă ca jurnalul fiicei lui să fie publicat. Apoi distribuit și tradus în peste 70 de limbi. Astăzi una dintre cele mai traduse cărți din lume.
La orele de istorie nu am învățat despre ea, Nici la orele de cultură civică sau alte materii în care Anne Frank și-ar putea găsi locul. Dar călătoriile înseamnă dezvoltare. Iar eu, descoperind adevărata poveste a acestui copil și a familiei ei – poveste în care s-au regăsit sute de mii de oameni –, mi-am dorit să pot lua masa și să pot sta alături de ea.
Uneori o simplă întrebare, pusă într-un program de inducție, te poate lega de o poveste. Uneori o invitație pe care aproape o refuzi îți deschide o lume întreagă. Iar uneori, un jurnal scris de o fată de 15 ani, într-o anexă secretă din Amsterdam, te face să înțelegi mai profund ce înseamnă libertatea, curajul și speranța.
Dacă aș putea lua masa cu oricine pe această planetă, aș alege-o pe Anne Frank. Nu pentru a-i schimba destinul, ci pentru a-i spune că vocea ei a ajuns până la noi. Și că încă mai inspiră.
