Daca l-as descrie pe Victor in cateva cuvinte as spune ca

E cel mai neromantic om

E cel mai bun negociator

E cel mai bun programator

E unul dintre oamenii al caror fizic nu arata DELOC bine

Am auzit de el in decembrie 2010, ne-am cunoscut in decembrie 2015 si mi-a oferit cele mai romantice experiente. Demult. In 2015 si 2016. Da, stiu. Am spus ca este cel mai neromantic om. Victor este genul de om caruia ii plac Marion Cotillard si Nicky Minaj. Aproape in egala masura. Ceea ce poate parea greu de crezut.

Victor are de peste 10 ani propria-i firma de programare. Si este cel mai workaholic om intalnit vreodata. Poate face programare ore in sir. Victor are rezolvare pentru orice situatie. Sutele de mii de rotite milimetrice din creierul lui, se misca perfect pentru a oferi cele mai bune solutii si rezolvari.

Dar Victor nu avea timp liber. Caci la programare si jocurile pe calculator – 2 dintre hobbyurile lui – se adauga dragostea pentru sport (alergat, sala, tenis, schi si inot) si…cand sa le faci pe toate?

Victor a trait unde a vrut. Si a facut-o frumos. Scoala in Valcea, liceul in Bucuresti. Apoi au urmat Germania, Anglia, Timisoara, Sibiu, 9 luni in Thailanda, cativa ani in Pitesti. La 27 de ani traise in toate aceste locuri si urma sa se mute in Norvegia. Iar de atunci nu mai stiu nimic.

Relatiile, pentru el, nu au fost complicate. Fiind un om cu picioarele pe pamant, capul pe umeri si extraordinar de matur pentru cei sub 30 de ani pe care ii avea, stia ca banii din programare il ajuta si in ceea ce priveste relatiile. Tuturor celor carora le-am povestit despre el, li s-a parut extrem de ciudata viata pe care o ducea. Eu insa, am apreciat viata aia.

Pe vremea aceea aveam 26-27 de ani. Si pe cat de NEromantic era Victor, pe atat de romantica eram eu. Credeam ca oamenii se schimba atunci cand intalnesc dragostea adevarata. Si, desi spusesem ani in sir ca imi doresc sa il cunosc pe Victor dar ca nu m-ar atrage niciodata fizicul lui, acum aveam sa spun ca: atunci cand intalneste dragostea adevarata, un barbat se schimba. Trebuia sa inteleaga ca eu sunt dragostea lui adevarata. ATAT! Voiam sa ii arat ca toti avem nevoie de apropiere fizica. Si ca pentru asta nu trebuie sa platesti. Cineva poate sa iti fie aproape si sa te iubeasca fara sa platesti nici macar un covrig.

Dar … EL ERA MULT MAI DESTEPT decat eram eu. Mult mai matur. M-am chinuit sa ii arat ca nu toate femeile vor bani. Ma intrebam daca voi reusi sa ii demonstrez acest lucru. Intr-o zi mi-a spus el. Ca stie ca nu toate femeile au nevoie de bani. Ca stie ca exista femei care pot fi cumparate cu bani. DAR STIE, MAI ALES, ca sunt femei pe care nu le poate cumpara indiferent cati bani ar avea. Iar eu sunt una dintre femeile din categoria a 2-a.

El se afla insa intr-o perioada a vietii lui in care voia sa faca programare, sa joace dota, sa faca sport si sa experimenteze.

***

Imi promisese ca vom vedea un film frantuzesc intr-o buna zi. Trecuse 1 an de atunci. Apoi a aparut JEUNE ET JOLIE. A fost lansat exact atunci cand el isi lua zborul spre Thailanda. Pentru 3 luni. Apoi a ramas inca 3 luni. Si inca 3 luni.

Am stiut ca ma mintise. Nu aveam sa vedem niciodata un film frantuzesc. Eram atat de suparata si ma simteam atat de jignita! Era cel mai direct om pe care il cunoscusem vreodata! De ce imi promisese ca vom vedea un film frantuzesc? Trebuia sa spuna:

– Ana, intelege. Noi 2 nu ne vom vedea niciodata fata in fata. Si, cu atat mai mult, nu vom vedea un film frantuzesc. Subiect inchis!

El insa, in 2013, promisese!!!

***

A venit 2014. Apoi 2015. Cand in martie ne-am cunoscut. Dimineata la 7. In weekend. La Unirii. Da, era urat. La fel ca in poze. Dar avea un stil vestimentar si un corp!!! In vara acelui an ne-am intalnit de cateva ori. Se mutase intr-o vila langa Pitesti si am mers la cateva petreceri. La care nu pot spune ca m-am simtit foarte bine. Pentru ca toti prietenii lui erau programatori si eu habar nu aveam de subiectele despre care discutau ei.

– Filmul frantuzesc! am zis eu. Mi-ai promis candva ca vom vedea unul, ii scriu eu intr-o zi pe cand eram la Bucuresti.

– Hai sa vedem unul in weekend. Hai la Pitesti, mi-a spus el.

– Adica…singura? Fara sa fie o petrecere? Fara sa fie prietenii tai? Eu si cu tine? Sa vedem un film frantuzesc la tine acasa? Victor, dar tu esti cel mai neromantic om pe care il stiu!

Mi-a spus ca a vedea un film nu are nimic romantic. In plus. HAI SA VEDEM UN FILM nu insemna pentru el ceea ce inseamna de obicei acest lucru. Aveam sa vedem un film (frantuzesc) si atat.

Vineri spre sambata m-am vopsit. Cel mai aprins rosu pe care l-am gasit la magazin. Era ora 1 noaptea si eu imi clateam culoarea din par. Mi-am luat rochia cu spatele gol in nuanta corai pe care o facusem pe marimea mea la croitor in urma cu 1 an. Am adaugat in bagaj o pereche de pantaloni scurti, un top foarte scurt alaturi de alte haine. Am downloadat filmul frantuzesc pe care voiam sa il vedem si am luat laptopul. Am plecat spre Autogara Militari. Unde m-am urcat intr-un autobuz pe spatele caruia scria NORMANDIA.

Inainte de a ajunge la casa in care locuia, am cumparat de la cel mai apropiat magazin o acadea. Imi amintesc de mine perfect. Hainele, incaltamintea, rucsacul, parul superb si acadeaua. Da, sa nu uit rujul rosu.

Primul lucru care mi-a transformat ziua aceea intr-una speciala a fost trezirea lui. La ora 10 era treaz. Ca sa ma primească pe mine. El, omul al cărui program de somn era 8-16. Am așteptat sa comenteze ceva despre…acadea. Sau despre ruj. Sau despre ambele. Dar mi-a spus ca îmi sta superb cu parul rosu.

***

Biroul lui era în holul lung de la intrarea în casa. Și al doilea lucru care m-a făcut sa exclam „wow” a fost modul în care avea conectat totul. Televizorul, boxele, calculatorul, telefonul. Era suficient sa fie în bucătărie, sa apese un buton de pe telefon iar muzica din sufragerie sa pornească. În boxele acelea de 1 m înălțime. Deh, la mine, la Fieni, de unde ma mutasem de 6 luni nu văzusem asa ceva.

Pe vremea aceea îmi plăcea melodia Selfish Love.

– Ma duc sa fac un dus pentru ca tocmai m-am trezit, apoi vedem filmul, da?

Aproape nu imi venea sa cred. Eram la „un dus distanta” de a vedea un film frantuzesc. La care visasem de ani de zile.

– O sa pun muzica, adaugă el. Și, din hol pune Selfish Love. În care cineva povestește ca ii place cum cealaltă persoana mănâncă, iubește, se misca, etc etc (puteți cauta melodia pe YouTube).

– E melodia mea preferata!

– Și a mea. Nu stiusem ca îți place!

***

Am pornit laptopul și m-am uitat pentru a 6-a oara probabil la film. Atat a făcut dus. Mai bine de o ora. În gand l-am acuzat ca de fapt si-a continuat somnul în dus.

***

– Fiiiiiiilm! am zis când a ieșit din dus. Și a vrut sa pornească televizorul dar…nu a reușit.

– Aaa da, cred ca s-a stricat la ultima petrecere. Parca nici atunci nu a functionat. Stai sa vad. Da, trebuie schimbata o piesa.

Am crezut ca își bate joc de mine. Nu înțelegeam de ce mi-a făcut asta. Dar, aveam totul pregătit.

– Filmul este pe site-ul asta. Si cred ca sunt mulți viruși. Dar eu nu folosesc laptopul la cine știe ce. Hai sa nu îl vedem pe laptopul tău. Ca sa nu se viruseze. Il vedem pe laptopul meu. Uite. Stam aici pe canapea și…

– Filmele nu sunt făcute pentru a fi văzute pe laptopuri. Mai ales cele franțuzești. E ca un fel de jignire adusa cinematografiei franțuzești asta – sa vezi film pe laptop.

Mda. Trecusem de 25 de ani. Cum putusem sa fiu naiva? Niciun barbat nu te invita la el sa vedeți un film. Cu atât mai mult el. Victor. Pentru care, cea mai importanta resursa din lume era Timpul. Iar cel mai important hobby (de fapt cel de pe locul 3 – după programare și sport) sexul.

***

M-a rugat sa aștept sa se îmbrace și, o sa mergem pe afara. M-am schimbat și eu în pantalonii scurti și top.

– În 5 minute ajunge taxiul, îmi spune coborând de la etaj.

– Ce taxi? Nu ne plimbăm pe aici?

– Nu, mergem în Pitesti.

Am trecut peste un pod. Nu eram pentru prima oara acolo. Dar vedeam pentru prima oara podul. Și râul.

– Ce râu este asta?

– Râul Argeș.

– Râul Argeș! Pfiuuu cum am uitat? Chiar știu geografie. La BAC am rezolvat subiectele în 25 de minute. Și am luat 10. 10 curat.

***

Prima oprire a fost la un magazin pentru a cauta piese pentru televizor. Apoi am luat la rand străzile Piteștiului. Pana atunci crezusem ca cea mai mare dorința în ceea ce îl privește pe Victor era sa vedem un film frantuzesc împreună. Acum realizam ca, mai important decât filmul era perioada petrecuta împreună. Dintre 2 ore petrecute în fata unui ecran TV si 3, 4 ore petrecute la o plimbare, alegeam oricând plimbarea. Pentru ca singurul lucru pe care Victor nu îl putea cumpăra era Timpul. Și intotdeauna avea grija ce face cu timpul lui liber. Sa îmi dedice mie 4 ore mi se părea ceva de neuitat. Eram în al 9lea cer. Eram și frumoasa. Eram fericita. Am trecut prin fata unei vitrine tinandu-ne de mana.

– Vai cât de frumoasa sunt! Exclam eu

– Bineînțeles că ești! Suntem frumosi impreuna. Dar mai ales tu

Mai târziu m-a întrebat dacă vreau sa mergem în parc. Mi se părea atat de „neVictor”. Victor nu ar invita niciodata o femeie la o plimbare. Și mai ales, nu la una romantica, în parc.

– Hmmm…în parc? Hmm ooook…?!?!?!?!?

– Vrei sa mergem în Parcul Trivale? Dar e cam departe, putem lua un taxi pana acolo.

– Nu, nu. Vreau sa mergem pe jos!

– Sau vrei sa mergem intr-un parc care imi place mie? Acolo merg sa alerg. Se numește Parcul Lunca Argeșului.

– Sigur. În parcul tău preferat vreau sa mergem.

Aproape de întrarea în parc era un mic magazin. Am cumpărat a 4-a sticla de Cola pe ziua aceea. Și a insistat mult sa o plătească el. Știu ca pur și simplu am început sa ne ciondanim în fata vânzătoarei. Nu imi amintesc cine a platit. În parc am stat pe o banca. Cea mai oribila banca. Avea niște picioare îngrozitoare, din ciment. Știu ca mi-am julit rău pielea de pe picioare. Apoi ne-am plimbat încă puțin și ne-am așezat pe o alta banca. Mai aproape de apa. M-am așezat în partea opusa de banca. Dar pana la urma ne-am așezat mai aproape. Era…mișto. Am vorbit despre pasiunea lui pentru programare si in rest mult despre mine. De-a dreptul mult. Pentru ca asa îmi place mie. De fapt vorbeam eu. El asculta. Sau poate nici măcar nu făcea asta. Poate se gândea la afacerea lui. La grupul de dota. La investiții. La singura femeie din viata lui care i se păruse potrivita pentru el. Și care rămăsese în tara ei. Thailanda.

– Victor, crezusem ca nu poți iubi o femeie. Indiferent de cine e, ce face și cum arata. Aressa chiar e femeia vieții tale?

Mi-a spus ca nici el nu crezuse ca poate iubi asa. Ca e mult spus femeia vieții lui dar da, a iubit-o. E singura pe care a iubit-o.

– Poate dacă nu ai mai fii atat de realist și ti-ai da măcar puțin voie sa visezi ai știi ce sa faci ca să fii fericit cu ea. Ești programator. Ești programator la propria firma de programare. Poți lucra de oriunde vrei și câștigi suficient încât sa ai o viata frumoasa. E atât de simplu. Rezolvarea situației este sa te muti în Franța pentru ca e tara ta preferata. Sa o iei și pe Aressa și sa trăiți acolo fericiți.

Mi-a răspuns ca lumea e a celor realiști nu a visătorilor. Și apoi mi-am dat seama ca întâlnirea noastră se apropia de sfârșit. Dar cele câteva ore petrecute împreună m-au făcut sa iert faptul ca nu am mai văzut…filmul frantuzesc.

– Cat este ceasul? Mi-am uitat telefonul acasă.

Deci…voia sa ma expedieze la autogara. Simteam ca în curând voi începe plâng.

– E ora 3. Revin imediat, ma duc sa iau o sticla de Cola. Și am fugit în partea opusa, spre magazin. Ca sa nu ma vadă plângând. M-am întors după 10 minute. Am mai povestit puțin și apoi m-a întrebat:

– Vrei sa mergem sa mancam ceva?

După o zi în care băusem 5 sticle de Cola nu îmi era foame. Dar ii era lui. Și indiferent cât a vrut sa ma convingă sa comand ceva am refuzat. Mi-a comandat el o salata. De care nu s-a atins nimeni. Și pentru ca nu puteam sa beau a 6a sticla de Cola am cerut…

– Vreau și eu o sticla din ce a cerut el.

Era o sticla de Lipton cu zmeura. Zmeura – singurul fruct autohton care nu imi place. Iar de atunci Liptonul cu zmeura îmi amintește de acea zi

Abia mai țineam ochii deschiși de oboseala. Dar eram cu Victor.

– Cat mai e ceasul?

– 4.30! Și trântesc prea tare paharul pe masa.

– Vrei sa mai stam? Sau mergem?

Nu puteam spune ca înțeleg întrebarea. Probabil se referea la faptul ca ma duce la autogara. Sau…la el acasa? Nu îmi doream niciuna dintre destinații. Voiam sa rămân acolo, pentru totdeauna. Dar da, trebuia sa ma aștept. Cele 5 ore petrecute cu mine valorau mult. Chiar dacă în cele 5 ore alegea sa lucreze, făcea sute de euro. Sau oricum, putea sa petreacă altfel. Dedicându-le hobbyurilor lui.

Ne-am îndreptat spre centru.

– Aici e cofetăria mea preferata. Hai sa mancam o prăjitură!

– Nu îmi place frișcă! Aproape am tipat la el. Sunt sigura persoana căreia nu ii place, toată lumea se mira când ma aude spunând asta, continui cu o voce mai calma

– Mai e cel puțin o persoana căreia nu ii place frișcă, spune el. Nici mie nu îmi place. O dau jos de pe orice prajitura.

Am mers, am mâncat câte o prajitura iar când el a zis: Hai sa mergem, am știut ca…atunci trebuie sa iau o decizie. Am ocolit o clădire mare, pe care scria Billa și am întrat pe o ușă lăturalnica. Avea ceva de cumpărat de acolo. Am intrat in lift și rosind i-am zis:

– Serios? Fantezia asta? Crezusem ca ai experimentat asa ceva cu una dintre iubitele tale. M-a apucat rasul. Ajunsesem deja la etajul 2 (sau 3). Ne-am dus la recepție iar domnisoara i-a oferit 2 bilete. Erau pentru filmul…

LA FAMILLE BELIER. Familia Berbec. Un film frantuzesc.

Nu îmi venea sa cred. Ma adusese sa vad un film frantuzesc pe cel mai mare ecran din oras. Mi-a spus ca, asa cum știu, e o persoana sincera. Ca stiuse ca televizorul este stricat încă de când m-a invitat. Și tocmai de acea biletele pentru film fuseseră cumparate cu câteva zile în urma. Am plâns tot filmul. Noroc ca am fost singurii doritori de film frantuzesc. Nimeni nu mai cumpărase bilet la filmul acela sau…În fine, sfârșitul filmului m-a găsit plansa, cu ochii umflați și transpirata. Am iesit din sala fara sa îmi dau seama ca mi-am uitat telefonul pe scaunul de langa mine. Asa ca l-am rugat pe Victor sa ma aștepte la parter. Doamna de la curățenie găsise telefonul meu și îl lăsase la recepție.

– Ah, mulțumesc. Noroc ca nu au fost si alte persoane la film.

– Nu aveau cum sa fie alte persoane. Pentru filmul de astăzi întreaga sala a fost închiriată de prietenul dumneavoastră în urma cu câteva zile, mi-a spus doamna.

Si am plâns iar. Victor nu a realizat ca am avut o noua repriza de plâns. A fost cel mai romantic lucru din viata mea. Nu pentru ca sunt materialista, nu pentru ca ma impresionează un om care plătește pentru închirierea unei săli cinema. Ci m-a impresionat faptul ca un om neromantic a făcut asta. Dacă i-as fi dat un drept la replica eram sigura ca alegea sa spuna:

– Decât sa aud susoteli, telefoane sunând, ecrane aprinse, prefer sa închiriez o sala. Pana la urma nu este un preț exorbitant.

1 ora mai târziu aveam sa sar calul cu diverse lucruri și sa ne certam foarte foarte rau. Au trecut 7 ani de atunci si încă spun ca a fost cea mai frumoasa și cea mai urata zi.

***

1 an nu ne-am mai văzut. Am ajuns anul urmator la o petrecere data de el. Cu aceiași prieteni programatori pe care nu ii placeam poate pentru ca vorbeau intr-un…limbaj pe care eu nu îl puteam decoda. Victor se schimbase. Fizic. Dacă în urma cu un an crezusem ca are un fizic urat (referindu-ma la față), acum realizasem ca poate sa fie și mai rău. Acea față acoperita cu barba. Noua casa era în Pitesti, undeva in vestul orașului. Lângă o pădure. Parter + 2 etaje. Balcoane. O poarta neagra din fier forjat. 3 trepte la intrarea în casa. Iar în curtea din spate suficient loc pentru petreceri. Mi-a arătat casa, iar la etajul 2, pe balcon era scos un pat.

– Ce e cu patul asta?

– Vrei varianta romantica sau pe cea neromantica?

– Cea romantica, întotdeauna. Deși știu ca nu ești capabil de asa ceva.

– Știi când spuneai ca tu esti cea mai romantica femeie? Ca iti plac stelele și Luna și ca nu ai dormit niciodata intr-un cort? Uite, nu am un cort, dar m-am gândit ca te-ai bucura sa dormi intr-un pat pe balcon. Sa poți admira stelele pana adormi. Iar mâine când te trezesti sa te bucuri de rasarit.

M-a dat pe spate. Stia asta. Dar eu speram sa nu se vadă cât de impresionata sunt.

– Și varianta neromantica?

– Nu am închis un ochi de 2 zile. În casa e foarte cald chiar și cu aerul condiționat pornit. Am sperat ca dorm mai bine dacă o sa scot patul pe balcon. Oricum a fost multă muncă. A trebuit sa demontez patul, sa scot piesa cu piesa și apoi sa îl remontez pe balcon.

– Și când ma gândesc ca puteai sa joci dota în orele alea. Sau sa lucrezi…

Am ras.

– Dar sa știi ca nu dormi cu mine!

Am coborât la parter și ne-am așezat pe treptele de la intrare. Purtam o fusta lunga, crapata, neagra, cu romburi albe și un fel de bluza corset din imitație de piele.

– O sa ma strângi de gat pentru ca aduc vorba despre asta. Dar îți mulțumesc pentru ce m-ai învățat vara trecuta. Știu ca te-ai enervat mult, stiu ca ti-am stricat vara. Dar Mi-a folosit ceea ce m-ai invatat.

– Ma bucur.

– Știi, mi-ai oferit acele ore din viata ta. Și nu ai cerut nimic la schimb. Ai fost romantic o zi intreaga deși tu nu esti asa.

– Da. Am încercat sa fac cele mai romantice lucruri pe care un om neromantic le-ar putea face. Dând timpul înapoi, nici mie nu imi vine sa cred…

– Și atunci de ce le-ai făcut?

– Pentru ca am vrut sa iti arat ca uneori trebuie sa facem și exceptii de la cine suntem noi. Poate chiar sunt cea mai neromantica persoana. Cea mai realista. Și Am picioarele adânc înfipte în pamant. Știu ca nu e bine. Dar am vrut sa îți arat ca uneori ar trebui sa renunțăm la zona noastra de confort pentru a-i face fericiți pe cei de langa noi.

– M-ai făcut foarte fericita.

– Asta e tot ce contează!

Nu am dormit împreună. A Doua zi a plecat pana în oras cu prietena lui din copilărie. Vecina de la el din oras.

Am plecat și eu fără sa ne luam la revedere. Iar de atunci nu am mai vorbit. niciodata.

Cred ca in viata am intalnit pana acum ATAT de multi oameni minunati! Care mi-au oferit momente de neuitat. Si au fost mai multe momente frumoase decat urate. Important e sa dam fiecareia zile sansa de a deveni cea mai frumoasa din viata noastra.