De 9 ani, de cand lucrez in Bucuresti am avut diferite joburi, interviuri si decizii pe care nu regret ca le-am luat. Nu voi spune niciodata un lucru negativ despre joburi in sine. Ci despre mine care poate nu am fost omul potrivit la locul potrivit. Mai ales la inceput.

Jobul … electoral

Primele mele zile de munca au fost in timpul facultatii. Intr-o campanie electorala am castigat niste bani pentru ca sunam persoane dintr-o lista si prezentam care vor fi candidatii din partea unui partid pentru alegeri. Cand se vota persoana si nu partidul. Chiar daca locuiam pe raza colegiului 1 Dambovita, eu sunam pentru domnii din Colegiul 6 (sau 7. Nu mai stiu, oricum undeva in sud). Cred ca era anul 2010. Si am ales sa fac acest lucru, dincolo de faptul ca sustineam acel partid, pentru unul dintre oamenii pe care ii prezentam telefonic.

Profesor de istorie, un om destept, prietenos, care m-a sustinut mult intr-o perioada si de care m-am simtit apropiata. Nu am vrut sub nicio forma sa accept sa fiu platita. Pentru ca nu consideram ca fac un efort. Mergeam atunci cand aveam timp si imi facea placere sa vorbesc la telefon despre acel domn. A fost nevoie de mari insistente pentru a accepta suma respectiva de bani.

Apoi nu am muncit o buna perioada de timp. La inceput pensia mea de urmas nu s-ar fi cumulat cu salariul. Iar pentru ca visam sa locuiesc in Sibiu, intr-o vara m-am mutat acolo. Fara sa am un job. Si fara experienta in vreun domeniu.

Jobul in Sibiu – 3 zile la florarie

Apareau, in acea perioada multe statistici despre procentul mic al oamenilor fara loc de munca din judetul Sibiu. Trebuia sa se gaseasca ceva si pentru mine. Asa ca, avand o cazare multumitoare (ca si pret), am zis ca pot incerca sa lucrez la o terasa. Urmasem un curs de chelner/ospatar. Deci pot spune ca eram calificata. Iar parerea celor mai buni prieteni ai mei era impartita intre: 1. nu te-ai descurca niciodata ca ospatarita. Nu pentru ca e mare filosofie. Dar esti o persoana foarte directa. Si fie le trantesti bautura si mancarea oamenilor in brate atunci cand te enervezi, fie, daca vreun client se hotaraste sa iti faca vreun compliment referitor la corpul tau, ii dai vreo tava in cap. A doua parere, era ca m-as potrivi foarte bine. Pentru ca sunt sociabila si prietenoasa. Dar, serios, am absolvit 2 facultati pentru a lucra in centrul vechi din Sibiu?

Orisicum eu mi-am depus CV-ul la o terasa. M-au invitat la interviu si nu l-am trecut. Un prieten mi-a recomandat sa incerc sa lucrez la o florarie. La o florarie?

Mi-a explicat. Pana gasesc altceva. Nici macar nu voiam sa aud de asa ceva. Dar … fiind speriata ca nu am fost acceptata la o terasa si nestiind ce sa fac, am discutat la floraria recomandata de respectivul.

Era cea mai scumpa, eleganta si pretentioasa florarie din oras. In definitiv, cat de greu putea sa fie sa … vand niste flori? Credeti-ma. Foarte greu. Chiar daca te-ai astepta sa fie…floare la ureche, lunea si joia (cred) venea tirul cu flori. Unele foarte scumpe, aduse din Olanda. Erau superbe. Trebuiau descarcate, despachetate, sortate, taiat din codita fiecarei flori, o frunza 2, o petala. Maturat prin florarie (care avea 3 camere cu un parchet superb), schimbat apa florilor si vanzarea de buchete. Cat am stat acolo, cel mai ieftin buchet care s-a vandut a costat 350 lei. In 2014! Sa creez buchete nici macar nu am ajuns. Trebuia sa asezi florile in mod circular si imi era imposibil. Numai gandul ca as putea strica un buchet care valora cat salariul meu pe o luna m-a speriat. Am plecat dupa 3 zile.

Jobul in Sibiu – interviul la fabrica

Acesta nici macar nu a fost un job. Ci un interviu. Colega mea de chirie lucra la o fabrica care se ocupa de aparate si produse medicale. Program 8-16, al 13-lea salariu, prime cu nu stiu ce ocazie, conditii bune. Era multumita dar nu se mai faceau angajari. Insa erau suficiente fabrici nemtesti in oras si puteam incerca altundeva.

M-am dus la una, habar nu mai am care era. Dar sigur una din domeniul telecomunicatiilor. Cel mai bun prieten al meu lucra, la randu-i in acest domeniu. Dar nu ca angajat necalificat intr-o fabrica ci ca inginer in telecomunicatii pe un proiect nemtesc. Si nu in Sibiu, dar asta e alta poveste.

Cand am ajuns la sediul fabricii, m-a intampinat o curte mare, o poarta mare, alba si un paznic. Am intrat pentru interviu. M-au intrebat ce e cu mine la Sibiu, le-am spus ca imi urmez visul. Mi-au prezentat compania. O domnisoara si un domn – dansul fiind unul dintre managerii companiei. Dar atat de mult mi-a amintit respectivul de cel mai bun prieten si atat de dor mi s-a facut de el incat mi-a fost greu sa accept ca eu, care eram considerata desteapta de cel mai bun prieten, sa accept sa lucrez ca angajat necalificat in echipa unui om care ii seamana.

Dupa discutie am mers sa dau proba fizica. Intr-o hala imensa, cu zeci de femei si cativa barbati robotind. Mi s-a dat un cleste prin care trebuia sa pun un fir si sa il strang nu stiu cum. Am stricat 4 fire pentru ca nu aveam putere sa apas. La 2 dintre fire am apasat cu amandoua mainile. Mai aveam putin sa ma urc si cu picioarele si nimic. M-am panicat cumplit. Apoi al 5-lea a iesit acceptabil.

– Totul aici este munca fizica si la ce maini finute ai, se vede ca nu esti obisnuita, mi-a spus o doamna. Dar daca ai nevoie de jobul acesta, nu te speria, usor usor vei invata.

Le-am multumit si am plecat spre casa stiind ca nu ar avea cum sa ma accepte pentru acel post. M-am gandit mult de tot in acea zi la cel mai bun prieten. Iar cand i-am povestit despre ce este vorba mi-a zis ca nu e normal sa merg in acel loc. Pentru ca eu am absolvit 2 facultati si am ca experienta o bursa in Franta. Nu pot lucra ca muncitor necalificat in fabrica.

M-au sunat. Sa imi spuna care este salariu si sa imi spuna ca am fost acceptata la acel job. L-am refuzat. Si nu mi-a parut niciun moment rau.

Sibiu – Jobul in call center

Timpul trecea si eu habar nu aveam ce sa fac. Sibiul era orasul din care nu as fi plecat niciodata. Eram fericita si emotionata de tot ceea ce descopeream. Si, printre descoperiri, la un moment dat, am dat de jobul in cadrul unui call center.

Acolo mi-am facut prieteni, am ras, am zambit. M-am bucurat de tot ce am. Si de orasul pe care l-am ales. Perioada de training a fost minunata. Din cele 15 persoane, eram cea mai priceputa, imi mergea mintea repede si invatam exact ce trebuie facut si spus. De 2 ori am iesit cu colegii in oras. Era o atmosfera foarte frumoasa. Pana am inceput munca propriu-zis. 3-4 colegi au plecat imediat dupa terminarea trainingului iar alti 2 la sfarsitul primei saptamani. Eu am realizat ca, de fapt, nu stiu nimic. Si la sfarsitul celei de a doua saptamani am decis sa plec. Motivele au fost mai multe. Unele mai puternice, altele mai putin.

1. Imi era dor de casa. Stiam ca ai mei sunt bine, sanatosi. Dar era pentru prima oara cand eram atat de departe de ei si totusi atat de aproape.

2. Stiam ca, fie raman la Sibiu pentru totdeauna, fie ma mut inapoi acasa. Poate as fi ramas 2-3 ani la Sibiu dar apoi mi-era teama ca nu as mai fi vrut sa plec. 2-3 ani erau suficienti cat sa imi fac prieteni, relatii. Suficienti cat sa ma atasez emotional de oameni pe care sa nu ii mai pot parasi si astfel sa fiu prinsa intre Dambovita si Sibiu. Peste 3 ani poate eram maritata si aveam un copil. Nu mi-as mai fi vazut poate, niciodata o parte dintre vecinii de la Fieni, fostii profesori sau mai stiu eu pe cine. Mi-am batut capul cu aceasta situatie mult timp.

3. Nimeni nu isi dorea sa ramana la acel loc de munca. Toti spuneau ca este doar un job de trecere. Pana gasesc ceva mai bun.

4. Imi era dor si de cel mai bun prieten. Chiar daca ar fi putut intra la subpunctul 2. Cel mai bun prieten era omul care ma facea cea mai fericita. Ma facea sa fiu mai buna, ma ajuta sa trec peste tot felul de lucruri si situatii. Daca ramaneam la Sibiu insemna ca nu l-as mai fi vazut niciodata. Eu la Sibiu, el la Bucuresti, niciodata nu s-ar fi intamplat sa fim amandoi, in acelasi timp la Fieni. Si…ultima oara cand ne vazusem nici macar nu ne luasem la revedere.

5. Cu salariul pe care il aveam la call center, nu imi permiteam sa platesc o chirie mai buna. Da, aveam niste bani stransi acasa. Dar pentru cat timp mi-ar fi ajuns? Pe de alta parte, sa raman in locul pe care il aveam nu era o idee buna. Era o casa veche, aproape de centru, iar eu, alaturi de colega mea imparteam o camera. Acum era vara si era acceptabil. Dar casa nu era deloc izolata iar pe langa usa de la intrare erau niste spatii prin care in toamna avea sa sufle vantul. Deci ar fi trebuit sa caut alta chirie, alt job (care sa imi permita sa platesc acea chirie) si nu ma simteam in stare.

Mi-am dat demisia, am acceptat sa stau 20 de zile in preaviz si am mers mai departe. Culmea este ca imediat ce mi-am dat demisia am inceput sa vad cu alti ochi lumea. Parca jobul nu mai era atat de stresant. Parca usor usor invatam ce am de facut. Sibiul era orasul vietii mele. Si … cred ca erau si oamenii mai buni decat cei de acasa. Poate as fi urmat si un curs de germana. Cine stie? Dar…am mers mai departe. Am facut poze camerei in care locuiam, am ajutat-o pe colega mea sa posteze pe toate grupurile posibile si am asteptat inlocuitoarea. Cele cateva persoane interesate veneau pentru vizionari. Dar niciuna nu considera ca a imparti o camera ca aceea cu o alta fata reprezinta visul lor. Asa ca nu a fost gasita o inlocuitoare.

In ziua in care cineva a acceptat, plimbandu-ma prin mall am vazut un anunt. Se faceau angajari la unul dintre magazinele la care mi-as fi dorit sa lucrez. Era un semn sa raman. Dar…nu mai aveam unde.

Nimeni, in afara familiei, nu a inteles cum este posibil ca un om sa renunte la Sibiu in favoarea Fieniului, Targovistei si , mai ales a Bucurestiului. Acolo unde aveam sa ma mut la o luna de la intoarcerea de la Sibiu. Imi era frica de un oras prea mare, prea gri, prea trist, prea aglomerat si poluat. Stiam ca imi va lipsi Sibiul si oamenii pe care ii cunoscusem. Dar macar nu ma atasasem de ei suficient cat sa mi se rupa sufletul ca plec.

Singurele parti bune la intoarcerea acasa erau revederea cu cel mai bun prieten si cu oamenii alaturi de care traisem ani de zile. De asemenea dentistul. Pentru ca aveam niste probleme infioratoare cu dantura si asta pentru ca nu cunoscusem un dentist minunat ca cel cunoscut in acel an. Si familia. Nu neaparat pe locul 3. Dar ea oricum, ar fi ramas acolo pentru mine indiferent de locul in care ma mutam.

2 ani mai tarziu, revenind in Sibiu cu prietenul meu pentru un weekend prelungit, Vlad (caci asa il chema) mi-a spus ca nu a inteles niciodata de ce mi-a placut Sibiul. De ce i-l prezentam in culori atat de frumoase. Si ca a trebuit sa venim impreuna pentru a intelege. Da, este un oras frumos si linistit. Si intelege ca pentru o persoana atat de energica, zapacita, rapida, plina de viata ca mine e nevoie de liniste in jur, o liniste pe care Bucuresti nu i-o poate da. Dar ca…la Sibiu sunt altfel. Sunt atat de fericita! Am o altfel de energie. Am o alta privire. Am un alt zambet. Ca niciodata nu i s-a intamplat sa asocieze un om cu un oras. Dar ca se vede chiar si fara sa ma cunosti ce inseamna Sibiul pentru mine.

Parca Sibiul a fost creat pentru tine. Sau tu pentru el, mi-a zis el. Cum ai si ramele acestea (aveam pe vremea aceea niste rame patrate, groase, negre din acelea de tocilara sexy :), la cat de mult iti place sa citesti si cat de mult iti place Sibiul, te-ai potrivi perfect sa lucrezi la o librarie cool din centrul orasului).

Si, cam aceasta a fost povestea locurilor mele de munca…de la inceput. Au fost momente in care m-am intrebat cum ar fi fost viata mea astazi daca alegeam sa raman la Sibiu. Cu siguranta alta. Poate dupa cativa ani reveneam acasa sau poate astazi eram tot la Sibiu. Habar n-am. Dar cred ca fiecare lucru care ni se intampla in viata, se intampla cu un scop. Si fiecare decizie pe care o iei, te va duce pe un drum pe care poti sa fii fericit sau nu. Depinde doar de tine.

Din 2014 pana acum am fost la Sibiu de mai multe ori. Si nu m-a dezamagit niciodata. Exista un citat destul de cunoscut – Drumul spre aeroport este drumul meu preferat din Romania. Recunosc, mai ales cand am abonament pentru transportul de suprafata in Bucuresti, aleg si eu sa plec din sudul orasului, acolo unde locuiesc, spre aeroport. Ma duc, ma uit pe cer, ma uit ce zboruri sunt si ma intorc acasa. Dar pentru mine, drumul meu preferat din Romania este cel care ma duce la Sibiu. Indiferent ca ajung la Sibiu trecand pe Valea Oltului (care este regiunea mea preferata din Romania) sau ca aleg ruta Fieni – Brasov – Sibiu cu muntii aceia care se vad superb, pentru mine nimic nu se compara cu drumul spre Sibiu. 🙂

Surse foto: unsplash.com