Kilogramele

– Și ești complexată de asta? mă întreabă o persoană cunoscătoare a domeniului.

Tocmai îi povestisem că am 1.63 cm și 57 de kilograme. Nu știu la care dintre cele 3 răspunsuri mă așteptam. 1. Da, ai putea să mai slăbești, 2. Nu e foarte rău, dar îți recomand acea analiza pentru a vedea ce cantitate de mușchi și ce cantitate de grăsime ai în corp 3. Dar stai liniștită. E perfect așa.

Bine, de fapt la a treia varianta nu mă așteptam. Dar a fost suficient de drăguț încât să o aleagă pe aceasta

Apoi m-a întrebat dacă sunt complexată de cele 57 de kg. Nu. Având în vedere că în urmă cu 2 ani am avut 66 (la aceeași înălțime bineînțeles 🙂 ) nu mă complexează cele 57. Dacă am în vedere cum arătam când aveam 50 kg și mai puțin cu 10 ani, mai-mai că o zi pe săptămână aș ține post negru.

Sunt niște fraieri cei care au probleme cu greutatea unei femei. Știu. Filtrele de instagram și toate programele de prelucrare a pozelor îi fac pe atâția să arată perfecți încât kilogramele mele ajung să pară pentru unii o tonă. Ne comparam unii cu alții continuu. O știu pe Ana. Are 1.75 și 54 de kilograme. Arată foarte bine. Și e foarte sănătoasă. Zice că mănâncă intuitiv. Orice. Dacă mă gândesc la kilogramele de dulciuri și cantitățile de Cola pe care le consum ce-i drept și eu am foarte puține kg față de cât ar trebui să am.

Că nu sunt suficient de importantă

Am descoperit Coldplay odată cu melodia Clocks. In anul în care britanicii au câștigat o gramadă de premii muzicale pentru această melodie și album eu ziceam că nu-mi place deloc.

Apoi am cunoscut un mare fan al formației și a ajuns formația mea preferată. Am descoperit și alte melodii. Ba chiar pot spune că și Clocks a început să îmi placă.

Țin minte că persoana respectivă m-a vizitat într-o zi și a ales Yellow de la Coldplay. Mi-a plăcut. Apoi am fost atât de deranjată și geloasă! De ce trebuia să aleagă o melodie care îi aducea aminte de fosta? De cea mai importantă femeie din viața lui? De ce stelele strălucesc pentru ea? De ce stelele nu puteau să strălucească pentru mine? Fosta lui prietenă era o tipă foarte frumoasă. Era genul ăla care poate să fie cine, ce, când vrea ea. Știa să fie feminină, știe ce să facă, știe cum să facă. Nu știu dacă a învățat undeva, dacă a învățat-o cineva, daca s-a născut învățată. Știa să se comporte în așa fel încât să aibă lumea la picioare, știa să se îmbrace, știa să fie copil și în același timp știe să facă lucruri de…oameni mari. Bea, fuma, era hipsteriță, era cool. Eu când am încercat să fumez am auzit – ce ciudat fumezi. Nu așa se fumează. Nu așa se ține țigara. Nu așa se trage.

El nici măcar nu adusese vorba de ea. Dar eram eu sigură că melodia este pentru ea. Și tare voiam să fiu și eu asociată cu stelele. Să îmi spună cineva că stelele strălucesc pentru mine. Și că orice fac, ele sunt galbene 🙂 Apoi a venit mesajul Mădălinei. Chiar de ziua mea.

Si nu vrei sa stii cate stelute de fericire a avut in ochi atunci cand tu ai venit pe lume…. LA MULTI ANI, ANA ! peste 18 minute va fii ziua ta!

Am realizat că poate stelele ar trebui să le pun uneori în context diferit. Că poate persoana din acel moment nu a fost să fie pentru mine. 🙂 Nu am știut eu să fiu suficient de bună pentru ea, nu a știut ea să fie suficient de potrivită pentru mine. (Intre noi fie vorba eu sunt o persoană ciudată și cu multe părți proaste dar el este una dintre cele mai bune persoane pe care le-am cunoscut vreodată)

Mădălina nu se referea la steluțele din ochii mamei. Nici din ai tatălui. Despre cum am venit pe lume, mama are varianta ei. Tata pe a lui. Bunica pe a ei. Cert este că am apărut când avorturile încă se făceau greu fiind ilegale iar părinții mei aveau 20 de ani și erau necăsătoriți.

Așa că în acel moment, după ce am plâns foarte mult, am realizat că fiecare dintre noi este important pentru cel puțin o persoană. Și in fiecare moment în care simt nevoia de dragoste și protecție mă uit la steluțele de pe cer. Și mă gândesc la iubirea persoanei care a avut steluțe de fericire în ochi atunci când m-am născut.

Mi-e teamă că nu o să îmi ajungă viața asta să călătoresc atât cât aș vrea

Mă plimbam prin București acum câteva seri. Și atunci când vreau să impresionez pe cineva obișnuiesc să exagerez și să-mi dau în petic cu povești parțial reale, parțial inventate.

Incep să îi povestesc persoanei care se afla lângă mine cum l-am fugărit pe un consătean de-al lui. Fugărit la modul…mii de kilometri. Și încep.

Uite, Xulescu a fugit de mine. Iar eu fugeam după el. (Cred că am speriat-o pe persoana de lângă mine. Când a aflat și continuarea poveștii vorba aia, râdea dar nu era râsul ei:) )

Xulescu s-a născut undeva pe lumea asta. In orașul în care te-ai născut și tu.

Apoi a trăit în Germania. Eu după el. Când a văzut că l-am găsit, s-a mutat în Anglia.

Dar l-am găsit și în Anglia. Așa că s-a mutat în România. Dar departe de casă, sperând să nu-l găsesc. L-am găsit. La Timișoara.

Apoi a ales Sibiu. N-a știut că Sibiu era orașul meu preferat. A fost atât de ușor să îl găsesc!

După fiecare loc persoana de lângă mine râdea copios.

Și pentru că l-am găsit și prin Europa și prin România, a ales să plece. Și a plecat în Thailanda. Timp de 9 luni. Dar ghici ce

Cu jumătate de gură persoana de lângă mine spune:

L-ai găsit?

Normal că l-am găsit!

Din Thailanda a venit în România. In orașul natal. Dar mie îmi place și Oltul și vița de vie. L-am găsit.

Apoi a stat într-o vilă de lângă Pitești, apoi în Pitești.

Apoi a plecat în Norvegia și…

Și…?

Și am găsit în ce oraș stătea. Dar am renunțat. M-am plictisit!

Povestea n-a stat chiar așa. Nu pot spune că l-am fugărit. Nici urmărit prin toate țările astea. Atunci când el câștiga mii de euro, eu aveam o pensie de urmaș de sub 100 de euro. In Germania n-am fost niciodată. In Thailanda sau orice țară dinafara continentului european la fel n-am fost. Și nici în Norvegia.

La Vali am admirat ceea ce poate face un om deștept. I-au plăcut matematica și programarea. Atât de mult încât să își deschidă propria firmă de programare. A putut lucra din orice țară, oraș sau continent și-a dorit. A călătorit mult, a câștigat bine și…a lucrat mult. Dacă îl vedeai cum se trezea ziua la ora 14-15 îți ziceai că omul nu face nimic toată ziua. Dacă participai la petrecerile lui ziceai că viața lui este formata din somn și distracție. Ceea ce nu multă lume vedea era faptul că muncea dublu față de cât dormea și de cât petrecea. Se trezea după ora 14 tocmai pentru că lucra toata seara, noaptea până dimineața la 7 sau 8. Câștiga mai mult decât dacă era un programator angajat la o corporație dar și muncea mai mult.

Și mereu am admirat cum poate să se mute cu jobul de colo-colo. Unde îi plăcea, unde își dorea, unde în copilărie doar visa.