Da că aș avea o casă de vacanță sau o casă de weekend sau una în provincie mi-ar plăcea să arate cam așa. Cam ca la Campina.
Să fie la țară. Dar un la țară civilizat. Unde să ai utilități. Unde să fie asfalt. Să fie pe o străduță cu alte case drăguțe. Drăguțe, nu vile. Iar într-un capăt al străzii să fie o apă curgătoare. De preferat Oltul. Dar acceptăm și orice alt râu. Iar în celălalt capăt de stradă să fie o gară. Să aud fiecare tren care trece astfel ca atunci când am musafiri care vin din alte orașe, să știu că tocmai au sosit și atunci este momentul să ies să îi aștept la poartă. Să am o grădină micuță în fața porții cu un pom sau 2 și flori colorate.
Să port capotul bunicii mele, acela bleumarin, lung, greu cu flori roșii și albastre. Nu neapărat când vin musafirii. Zic așa, în alte zile. Nu mă întrebați câți ani are capotul. Pot să vă spun doar că a fost al bunicii mele (care, în fapt, e străbunica) și care a murit acum 31 de ani. Deci, de 31 de ani nu l-a mai purtat nimeni. Dar el există.
Alteori să stau într-un șezlong cu pânză și să citesc.
***
Tot ce v-am povestit până acum să nu credeți că vine dintr-o imaginație extrem de bogată. In principiu, toate lucrurile menționate există undeva. Doar că nu pe traseul de curgere a Oltului. Ci al râului Prahova. Este chiar casa bunicii mele. Și dacă în întreaga mea existență am trecut pe acolo de 2 ori după vârsta de 30 de ani și de vreo 3 ori înainte de vârsta de 7 ani poate nu o să pară că am cine știe ce amintiri legate de acel loc. De fapt, vorbele rele (sau bune) spun că acela ar fi fost PRIMUL LOC de care se leagă existența mea. Pe vremea când eram mai mică decât vă imaginați.
Astăzi este așadar despre prima sâmbătă a acestui an.
Am ales ca în prima zi de weekend a acestui an să plec la Campina. In primul rând pentru a-mi vedea rudele iar în al doilea pentru poze. Campina se află la doar o oră distanță de București, fiind un oraș mic spre mediu (aproximativ 30.000 de locuitori)
Transportul
Nedeținând permis de conducere am apelat ca și mijloc de transport la tren. Campina se află la jumătatea distanței din București și Brașov astfel că există în jur de 10 curse ce pleacă zilnic din Gara de Nord spre destinația noastră. Există atât curse ale CFR cât și a altor companii private iar durata cursei precum și tariful diferă destul de mult. De la 1 oră la 2 ore și de la 23 de lei la 39.
Pentru că am călătorit de mai multe ori cu firma privata Softrans, am făcut și de această dată aceeași alegere. Ca și puncte forte au fost durata, tariful, ora de plecare și condițiile din tren.
Eu am ales să plec cu trenul de 9.15 iar prețul pentru un bilet cu loc este 23 de lei. Iți recomand achiziționarea biletului cu minim 2 zile în avans. De exemplu, eu nu am mai prins bilet online. Altfel, poți achiziționa bilet din tren. Biletul fără loc este 17.5 lei.
O oră mai târziu ajungeam la Poiana Campina – un sat ce aparține de Câmpina. De aici poți pleca spre oraș apelând la un taxi, autobuz sau uber. Eu am folosit autobuzul (programul din timpul weekendului este din jumătate în jumătate de oră. La fix și la și 30)
In cazul meu prima oprire a fost la Lidl, pentru a face cumpărături pentru mătușa mea în vârstă de 90 de ani. Produse feliate, suc și chipsuri. Să aibă ce ronțăi la televizor. Magazinul se află pe strada principală, la 2 sau 3 stații distanță de centru. Eu neverificând înainte, am coborât în punctul 0 al orașului iar de acolo am mers pe jos aproximativ 20 de minute.
Tot în oraș am mâncat o shaorma foarte bună – aproape de centru, pe Bulevardul Carol. Se numește Adana iar eu am fost convinsă de rândul mare al oamenilor care așteptau să își ia la pachet acest preparat. Aș fi preferat o shaorma mică cu carne de vită însă până la urmă toată lumea s-a mulțumit cu varianta de pui întrucât carnea de vită nu era încă gata. Prețul a fost de 17 lei și am apreciat curățenia dar și atitudinea angajaților. De asemenea, există mese la care vă puteți așeza și mânca.
Și pentru că îmi era foame iar eu am mâncat cu mare poftă, bineînțeles că nu a mai fost loc și pentru desert. Nu-i problemă. 2 ore mai târziu când mi-am luat la revedere de la mătușa mea, m-am oprit la Cofetăria Delice. De fapt…înainte de a ajunge la mătușa mea am mers la această cofetărie – pe care o știam de la vizita anterioară din urmă cu 7 ani. M-am uitat ce sortimente au iar ulterior, după plecarea de la mătușă, am revenit. In acest fel am descoperit care au fost prăjiturile aduse între timp și, pentru că preferintele mele prăjituristice sunt extrem de tradiționale, am ales o prăjitură Cabana care a fost delicioasă.
Apoi am pornit spre stația de autobuz iar de acolo spre Poiana Câmpina, exact la timp pentru a-mi vizita restul rudelor iar apoi a mă îndrepta la ora 17.20 spre gară și a reveni la București.
Dacă voi însă nu aveți rude în zonă și nu doriți să mergeți pentru o prăjitură și o shaorma, vă recomand vizitarea muzeelor din oraș – Castelul Iuliei Hașdeu și Muzeul Nicolae Grigorescu.
